Cea mai iubita trupa romaneasca
de rock si-a incendiat din nou publicul
7000 de spectatori au umplut, cu mic, cu mare, Sala Polivalenta, pe 10 decembrie, asteptand cu nerabdare aparitia formatiei Iris: fani infocati sau admiratori din primii ani ai trupei, veniti acum cu familia. Prilejul acestui nou concert de anvergura la Polivalenta era dat de lansarea celui mai nou album al trupei, album care, mai mult decat toate celelalte de pana acum din discografia Iris, este dedicat celor ce i-au sustinut si incurajat de-a lungul anilor in momentele de glorie sau in zilele cenusii. "Si ce daca e vant,/ Si ce daca sunt ploi,/ Nu ne vom opri din noapte si pana in zori,/ Ne-ati dat puterea,/ Ne-ati dat speranta/ De a fi impreuna mereu!". Si ca declaratia de dragoste sa fie completa, numele albumului -"Maxima" - a fost dat de un steag al unor studenti moldoveni, ce au insotit trupa la numeroase concerte prin tara.
Concertul a avut de toate, si suisuri si coborasuri, si soare si ploi. Incercarea de creare a unui spectacol grandios a dus la o fragmentare nejustificata a show-ului, la o scadere a ritmului, ce ar fi putut fi incendiar. Pana la urma, Iris este o trupa rock, care canta de aproape 30 de ani, este iubita cu patima, mai ceva ca o echipa de fotbal, de generatii intregi. Iar prezenta pe scena a unor uriasi ai sportului romanesc - Ivan Patzaichin, Ilie Balaci, Ilie Nastase - ce au venit sa o salute, declaratiile prezentate pe ecrane a unor nume precum Gheorghe Dinica, Balaceanu Stolnici arata ca nu este vorba doar de o armata de pletosi infierbantati. Iris are parte de respectul varfurilor societatii romanesti si merita si respectul celor ce se ocupa de imaginea sa, care ar trebui sa stie ca sala va fi plina oriunde ar canta Iris, si fara ca trupa sa apara in aceeasi emisiune Tv ("Teo") in care "regele manelelor" isi povesteste peripetiile bahice, si fara sa intrerupa concertul, pentru "Surprize, surprize".
Asa cum a facut-o de-a lungul anilor in momentele grele, cand a fost interzisa sau cand instrumentele au luat foc, trupa a iesit la lumina prin prestatia sa si prin suportul publicului. Momentele in care formatia a putut sa cante fara sa fie intrerupta de vreo chichita regizorala au fost stralucitoare. Calupul de piese din perioada de inceput, precum Cei ce vor fi, Trenul fara nas, prezentarea noilor cantece, pasajul acustic cu Minculescu si Valter Popa la chitara rece au declansat din nou magia unei relatii superbe intre trupa si publicul sau. Iar bucuria de la sfarsit a fost una maxima, de ambele parti.
Cristi Minculescu a avut o noua seara senzationala (nu stiu daca prestatia sa scenica suporta vreo comparatie in muzica romaneasca), astfel ca ne alaturam fanilor trupei si-i transmitem de pe acum, pentru aniversarea din 9 ianuarie: "La multi ani!". Credem in tine, credem in Iris si asteptam cat mai multe concerte pe mai departe!"
Sa-i cunoastem acum si pe cativa din fanii Irisului, carora le este dedicat cel mai nou album al trupei.
"Nu au pacalit niciodata muzica"
Student in anul Ii la Finante-Contabilitate, Florin Vochin este un baiat deschis, vorbaret, care priveste inainte. Se deplaseaza intr-un scaun cu rotile, insa nu a ratat nici unul din marile concerte Iris ale ultimilor 5 ani, fie ca a fost vorba de Sala Polivalenta sau de Stufstock - Vama Veche. Prima amintire este si cea mai puternica, spectacolul "Athenaeum" de la Sala Polivalenta. "Nu pot sa uit cand a aparut la loja Felicia Filip cu bratele pline de frunze. A fost un concert senzational. La concertul nou, de pe 10 decembrie, mi-a placut felul in care au introdus tehnologia multimedia in spectacol, iar din piesele de pe disc, Maxima si prima balada, Vino pentru totdeauna, sunt preferatele mele. Fiecare piesa a lor inseamna ceva, fiecare disc are o tema, preluarile de la trupele straine au forta si sunt foarte reusite, iar prestatiile live sunt de exceptie. Niciodata n-au vrut sa pacaleasca muzica si asta m-a facut sa fiu fan Iris. As merge la orice concert al lor. De Sarbatori, le doresc multa sanatate si sa ne auzim cu bine la concertul aniversar de 30 de ani. Abia il astept!"
"Cand Cristi Minculescu m-a strigat prima data pe nume,
am fost in al noualea cer"
Prietenia trainica intre doi pustani (la vremea aceea, in `99), Mihai si George, s-a legat datorita pasiunii lor comune pentru Iris, trupa pe care o urmau in concertele din tara. Au inghetat prin gari in noptile de iarna, asteptand primul tren al diminetii, au strabatut Bucurestiul pe jos dupa concertele ce se incheiau dupa miezul noptii. George, care acum este student la Turism si canta la tobe si voce, a mers pentru prima oara la un concert Iris in toamna lui `98, la Polivalenta, unde se lansa albumul "Mirage". A fost atat de impresionat, la cei 14 ani ai sai, de atmosfera de la concert, incat a inceput sa mearga la cat mai multe aparitii ale trupei, alaturi de un grup de fani din Cluj si de unul din Iasi. "De fiecare data cand mergeam la un concert, asteptam in spatele scenei pentru un autograf, pana s-au invatat cu noi. Cand m-a strigat prima oara Cristi Minculescu pe nume, am fost in al noualea cer. Irisul are ceva special fata de celelalte trupe vechi rock si foarte mult conteaza vocea si charisma lui Cristi. Stie sa atraga oamenii, sa comunice, este un om sincer, care nu minte-n meseria lui. Asta l-a ajutat sa tina atat trupa in jurul sau, cat si fanii, ceea ce nu-i usor. Au facut si ceva compromisuri, insa nu atat de mari, incat sa-i parasim."
Mihai i-a urmat pe irisi intr-o iarna friguroasa, calatorind cu personalul, pentru a vedea toate concertele turneului dedicat trupei Ac/Dc. "Cand am ajuns la Arad, terminasem si mai aveam doar bani de intoarcere. M-a luat Cristi dupa concert: "Ce faci?". "Ma duc la tren". "Hai cu noi". Am mers la o pizza, apoi la hotel, eu nu voiam, mi-era asa o rusine, si a doua zi am mers cu ei cu microbuzul. Am ras tot drumul, pana la Oradea, ma durea burta de ras, Cristi e o adevarata enciclopedie de bancuri. O alta amintire frumoasa a fost atunci cand pe ecranele mari de la turneul Digital Athenaeum, pe langa fotografiile din tinerete cu Cristi, a aparut si o fotografie cu mine si cu el, pe care i-o facusem cadou de ziua lui. Mi-au dat lacrimile, nu-mi venea sa cred. Le doresc multa sanatate si sa dea Dumnezeu sa treaca cat mai mult de treizeci de ani de activitate."
(Fotografiile autorului)