Se multumesc cu ce "se da" la telejurnal, se consoleaza cu titlurile din ziare. Dar nici la televiziune, nici in ziare, nu exista, decat rar si tendentios, scene din Romania reala. La loc de frunte: crimele, spargerile, inundatiile si gripa aviara. Cu cat sunt mai multe televiziuni si jurnale, cu atat contactul lor cu "formatul" realitatii este mai piezis, mai deformat. Spun aceasta pentru ca sunt unul dintre acei ziaristi fericiti care au ocazia sa calatoreasca, aproape saptamanal, dintr-un capat in altul al tarii. Acolo, pe teren, mergand la pas prin lumea reala, nici vorba sa gasesti ceea ce vezi toata ziua la televizor. Pe micile ecrane, Romania este un taram al tenebrelor, un univers al prostiei, hotiei, crimei si perversiunii. Interesate doar de rating si de aplicarea unor retete de import, sub pretextul alinierii la gustul occidental, televiziunile promoveaza, cu o nonsalanta de betiv inrait, o societate alienata, fara Dumnezeu si fara busola. "Ma uit pe ecran la Romania mea", imi scria prietenul Traian Trausan din Munchen, abonat la 15 canale Tv romanesti, "si vad cum creste un vrej de fasole otravitoare, ce altereaza bunul simt, traditia, bunatatea si credinta romanilor. Vad anormalul pe post de normal, ploaia cazand de jos in sus, bestiarul Infernului, apocalipsa... locala din viata unor nefericiti. Oare unde a disparut Romania normala, frumoasa, profunda si cinstita?".
N-a disparut! Aceasta Romanie exista, dar ea trebuie sa fie vazuta. Cercetata la fata locului. Ea se afla la Hateg si Carei, la Simleu si Medgidia, la Slobozia si Botosani, la Herculane si Vaslui, se afla oriunde, diferita total de Romania mass-mediei romanesti. Sigur, nu e vorba de o tara ideala, ajunsa pe culmile bogatiei, dar este o tara care incepe sa lupte cu saracia, care isi trimite cetatenii la munca, o tara care descopera gustul bunastarii si al demnitatii. Este o tara normala, o tara care isi depaseste trecutul, mentalitatile inhibante, o tara care isi regaseste identitatea, o tara vie, distincta, profund diferita, care si-a pastrat tiparul spiritual, o floare tot mai cautata de strainii care ne calca pragul. Asa se explica de ce ei raman asa de socati de marea diferenta dintre ceea ce stiau de la televizor si din editiile ziarelor pe Internet, si ceea ce vad, la pas, in cele patru zari romanesti. Unde sunt, se intreaba ei, criminalii, scolile asaltate de cutitari, nesiguranta strazii, mamele degenerate, tatii descreierati, poporul cu cutitul la cingatoare si eternul pistol la tampla? Unde se ascund banditii de drumul mare, monstrii din maternitati, autistii si pacientii de la balamuc, bolnavii aruncati din salvari, incestuosii, violatorii si necrofagii? In locul tuturor acestor pete triste de culoare (existente, nimic de zis, dar scoase din coltul lor firesc de umbra, numai din dorinta patologica a unora de a pune pe prima pagina doar florile raului), ce vede un calator prin Romania reala? Ochiul strainului ne ajuta de multe ori sa ne redescoperim pe noi insine, sa ne dam singuri o nota mai buna, meritata, dar tinuta sub obroc de politici de imagine lipsite de patriotism. Nu suntem chiar de rasul tuturor, nu suntem coada Europei, nu suntem aici intr-o leprozerie - cum cu atata iresponsabilitate sugereaza unii care pun imnul de stat pe ritm de manea. Suntem niste europeni normali, poate mai europeni decat altii de la vest de noi, generosi si inteligenti, capabili sa functionam in libertate, apti de sacrificii de dragul viitorului. Ne doare cand altii isi bat joc de religia in care ne-am nascut ca popor, inlocuind "Crucea Rosie" cu "Patratul Rosu", asa cum s-a intamplat recent, chiar sub obladuirea Onu. Bombele puse in Madrid sau Londra (ca sa nu mai vorbim de Turnurile Gemene din New York) le simtim indreptate si impotriva libertatii noastre. Gandim, de multa vreme, cu un creier european, si n-am vazut ziare sau televiziuni europene care sa-si bata joc, sa arunce cu noroi in cetatenii europeni. Doar mass-media romaneasca o face. Cu un discurs primitiv, pe care ar trebui sa si-l schimbe, incepand chiar cu noul an. Altminteri, singura speranta ne raman tot observatorii straini, precum Contele de Saint-Aulaire care, desi francez, nu se sfia sa noteze: "La Roumanie c`est avant tout une ame, et une ame ou nous reconnaissons la notre" (Romania este inainte de toate un suflet; un suflet in care il recunoastem pe al nostru).