Desi anul 2005 a excelat in evenimente majore - inundatii, criza ostaticilor, greve, gripa aviara, efortul integrarii europene - prim-planul vietii publice romanesti a fost ocupat cu prioritate de principalii actori care au urcat pe scena politica dupa alegerile din 2004, fenomen reflectat si in dinamica sondajelor de opinie. Traditionala noastra analiza politica efectuata la capat de an nu va porni, deci, de la evenimente, ci de la personalitatile care le-au girat.
"Presedintele a mers pe lama
sabiei si-a castigat"
- Cifrele sondajelor de opinie il declara pe presedintele Traian Basescu omul anului 2005; campionul increderii populare. O victorie clara, dar si surprinzatoare cumva, avand in vedere ca majoritatea mediilor de presa l-au atacat permanent. Va propun sa incepem retrospectiva anului 2005 cu o evaluare a activitatii presedintelui Romaniei...
- Intr-adevar, presedintele Basescu a fost cel mai mediatizat personaj al anului 2005, iar institutia prezidentiala s-a mentinut pe primul loc in toate sondajele. Daca ar trebui sa dau un calificativ, mi-ar fi greu insa sa marchez clar cu un plus sau cu un minus activitatea presedintelui in ansamblu, cu atat mai mult cu cat nivelul de asteptare al populatiei a fost foarte ridicat, iar promisiunile facute in campania electorala numeroase. Faptul ca o parte din aceste promisiuni au fost deja onorate poate fi considerat un succes. Exista, desigur, si zone unde trebuie sa fim mai rezervati, dar pe ansamblu, desi presedintele a traversat tot felul de crize, incepand cu criza ostaticilor si terminand cu atacurile presei, justificate sau nu, de fiecare data a iesit cu fata curata din inclestari. De altfel, spre deosebire de Iliescu, pe care presa l-a menajat (exista aproape un consemn in timpul guvernarii Psd, ca presa sa stea cuminte), mandatul domnului Basescu se caracterizeaza printr-o deplina libertate a presei. Si acesta este un merit. Presedintele si-a asumat o anumita relatie cu presa, stiind foarte bine ca va intra in masina ei de tocat, mizand pe iscusinta sa spontana de a iesi din incurcaturi. Prin urmare, chiar daca presedintele a riscat uneori sa iasa mototolit, chiar daca a fost zi de zi citat in toate mediile de presa, Romania si institutia prezidentiala au castigat la capitolul transparenta si au marcat un punct bun in fata institutiilor europene. Dar cu siguranta ca plusul imaginii sale a fost obtinut din felul in care a girat crizele, incepand cu criza ostaticilor, in care am putea sa spunem ca a salvat trei vieti - chiar daca nu cunoastem inca pretul cu care a fost facut acest lucru. A fost, fara indoiala, un succes. Putem doar sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat daca totul s-ar fi sfarsit cu o tragedie. Presedintele a mers, in stilul lui caracteristic, pe lama sabiei, si a castigat. Un alt succes care cred ca trebuie amintit ar fi cel al faimoasei "axe Bucuresti - Londra - Washington", atat de ridiculizata in mediile de presa, dar care acum, la sfarsitul anului, s-a concretizat in acordul semnat cu americanii privitor la bazele militare din Romania si a facut ca presedintele sa termine anul ca un invingator. Un succes aplaudat de toata lumea, recunoscut si de adversarii politici ai d-lui Basescu. Si daca tot suntem la capitolul politica externa, as reveni, mentionand tot cu plus, politica zonala a presedintelui in Balcani, in zona Marii Negre si in spatiul ex-sovietic, chiar daca evaluarile acesteia au fost contradictorii uneori. La acest capitol, am putea pomeni si apropierea de Moldova, in care se simte o destindere clara. In concluzie, presedintele a avut un an plin, a fost foarte activ. Si-a luat foarte in serios rolul pe care si l-a asumat, de "presedinte jucator", chiar in plan intern, unde a intervenit salutar in cateva conflicte sociale - vezi greva profesorilor. Basescu a facut dintr-o presedintie mai curand decorativa, una mult mai implicata, mult mai dinamica, a devenit o prezenta permanenta, e vazut peste tot, pana si la meciurile de fotbal, la reconstructia podurilor, la capataiul grevistilor foamei, oriunde fierbe ceva. Asta are avantaje si dezavantaje. Pe de-o parte, este aplaudat de public, pe partea cealalta, este taxat mereu de presa, tocmai ca un vanator de aplauze si de imagine. Nu stiu cat va rezista in ritmul acesta presedintele, cert este ca stilul lui popular place publicului - poate asa se explica o parte din succesul in sondaje. E ca o melodie care se fredoneaza usor, dar care are dezavantajul ca intr-o sala de concert suna prost, iar in marile sali europene risca sa plece chiar cativa din sala. Ca sa rezumam, el si-a jucat bine partitura de presedinte jucator in interior, a marcat cateva puncte bune in ceea ce priveste politica externa, dar a si gafat, atitudinea fata de el ramanand retinuta in unele medii europene, si daca nu va sti sa relanseze dialogurile cu Franta si Germania, de exemplu, ar putea intra intr-un deficit de imagine si de comunicare. In aceeasi zona, cea a dialogului, de data aceasta insa cu presa, el ar trebui sa fie mai prudent, pentru ca nici un om politic nu poate castiga un razboi de lunga durata cu presa, chiar daca isi adjudeca unele batalii. Cum se explica faptul ca se afla in topul preferintelor publicului, in ciuda valurilor de atacuri din presa? Raspunsul e simplu: publicul din Romania s-a maturizat, a devenit mai avizat si nu mai este dispus sa "inghita" orice speculatie servita de presa. Dar pe termen lung, razboiul cu presa erodeaza imaginea oricarui om politic. Un punct negativ: presedintele "schimbarii" nu a schimbat sefii serviciilor secrete, fapt ce i-a adus critici legitime, pentru ca acesti sefi nu pot fi despartiti de faimoasele grupuri de interese de care se presupune ca sunt legati, pe care le-au protejat, facilitandu-le informatii pe care se bazeaza succesul in afaceri, pe care se bazeaza anumite lovituri financiare cu prejudicii mari asupra economiei.
"In plan intern, guvernul are o
imagine mai proasta decat ar merita"
- Cel de-al doilea pol care a captat atentia opiniei publice a fost guvernul. Ati putea aprecia in mare graficul evolutiei lui?
- As incepe in primul rand cu ceea ce se cheama "lupta impotriva coruptiei", o tema care conteaza foarte mult in agenda integrarii si care a fost jucata intens in campania electorala, atat de presedintele Basescu, cat si de Alianta, si care a devenit poate tema cea mai importanta a anului 2005. Daca in campanie, varful de lance a fost presedintele Basescu, de la instalarea in fotoliile puterii, misiunea aceasta i-a revenit ministrului justitiei, Monica Macovei. O misiune cu atat mai dificila, cu cat miza este chiar aderarea la Ue. Monica Macovei a reusit sa scoata justitia de sub amenintarea clauzei de salvgardare, cel putin pe partea legislativa si de organizare a justitiei. A fost un succes obtinut in urma unei batalii extrem de dure, care e departe de a se fi terminat, cu inertia sistemului si chiar cu unele obstructii deliberate. Un punct marcat de guvern si de Alianta, dar care ramane incomplet, cata vreme nu exista inca nici o trimitere in justitie a vreunuia dintre marii corupti si, deci, nici o condamnare. Toata lumea a sperat sa vada rezultate in 2005.Acest lucru nu s-a intamplat - sigur, a fost si un termen foarte scurt, mecanismul abia a fost repus in stare de functionare, astfel ca speram ca in 2006 sa vedem primele dosare de mare coruptie trimise in justitie. In orice caz, aceasta batalie nu se da numai pe taramul justitiei, ci are campuri de lupta in plan politic si economic, pentru ca de fiecare data cand procurorii se apropie de un "mare peste", incep acuzatiile de hartuire politica, se declanseaza un intreg mecanism de riposta, prin intermediul imperiilor media pe care acesti oameni le detin sau le controleaza. Sistemul ancrasat al justitiei, mecanismele de riposta ale "greilor" acuzati fac razboiul anticoruptie foarte greu, pentru ca de partea cea buna avem oameni putini, doi procurori, un ministru si o opinie publica nerabdatoare sa-i vada pe marii corupti judecati si condamnati; de partea cealalta, avem niste institutii - Curtea Constitutionala, Csm, Csj - care se opun, si o clasa politica foarte solidara cand e sa se apere, plus o mass-media dispusa la compromisuri, datorita intereselor patronilor. Este o batalie inegala, din fericire insa sustinuta de cerintele integrarii. Oricum, ea a fost inceputa si promisiunile electorale ale Aliantei onorate, chiar daca numai partial.
- Greul activitatii guvernului Tariceanu a fost si este legat de integrarea europeana, un demers acerb criticat de partidele de opozitie si de mediile de presa. S-au inregistrat si succese sau trebuie declarat dezastrul?
- Anul 2005 a fost, din punct de vedere al integrarii, pozitiv. Raportul de tara a fost mai bun decat se asteptau chiar si cei aflati la putere, steguletele rosii s-au transformat in galbene, ducand Romania in zona de avertizare. Am evitat retrogradarea, cum s-ar spune, dar avem in schimb un termen foarte scurt, pana la raportul din mai, pentru a pune la punct totul. Guvernul a marcat puncte bune, intr-un mod aproape nesperat, in contextul in care bataliile interne i-au absorbit o buna parte din energie: vorbesc despre lunga disputa a alegerilor anticipate si razboiul schimbarii presedintilor celor doua camere, batalii pierdute de Alianta, care nu si-a apreciat bine fortele, mijloacele si momentele. A fost un an dificil pentru guvernanti si din cauza unor probleme suplimentare si imprevizibile - valuri de inundatii, gripa aviara etc. - ce au dezechilibrat bugetul si au facut si mai grea situatia. Dar in timp ce adversarii sai jubilau, guvernul a reusit sa o scoata la capat in mod onorabil, dupa parerea mea, marcand puncte in termeni de imagine si de credibilitate. Economic vorbind, au reusit sa mentina un echilibru in conditii foarte dure, iar prin renuntarea la acordul cu Fmi, au incercat sa demonstreze capacitatea de a se descurca singuri in acest moment. A fost o mutare strategica, de etapa curajoasa, care acum cativa ani ar fi insemnat o catastrofa, dar care acum dovedeste maturitate si forta de a-si asuma niste riscuri. La fel a procedat si in cazul cotei unice de impozitare, care a lasat in buzunarele romanilor un miliard de euro si care a insemnat respectarea unei promisiuni electorale. Anul 2005 a insemnat si recalcularea pensiilor, facuta repede, tot o promisiune respectata si care intra la capitolul evaluari pozitive. Ca sa rezumam, anul 2005 a fost pentru guvern mai degraba un an bun, in care si-a trecut in cont reusite notabile, repet, in ciuda unui context nefavorabil, a unor conditionari externe extrem de dure, a unor evenimente neprevazute care riscau sa destabilizeze o economie, si asa fragila, si pe fondul unui nivel de asteptare foarte ridicat din partea populatiei. As mai preciza ca un guvern nu poate fi mai bun si nu poate avea rezultate mai bune decat ansamblul economiei in general, decat societatea in general. Degeaba aloci bani pentru reconstructia de case si poduri, daca firmele romanesti cu care lucrezi nu respecta termenele, fura din materiale, declara ca au facut ceea ce n-au facut si asa mai departe. Nu vreau sa-i scuz, dar situatia nu reflecta numai capacitatea lor de decizie, dar si capacitatea societatii de a reactiona la decizie. Pentru podul de la Maracineni, a fost nevoie sa mearga de 15 ori presedintele, de nu stiu cate ori primul ministru, ministrul transporturilor, ministrul de interne, ca sa fie siguri ca va fi reparat la timp. Jenant!
- Nu putem vorbi de guvern, fara sa vorbim de primul ministru Calin Popescu Tariceanu, plasat in sondaje pe un loc destul de modest.
- Spre deosebire de presedinte, care pare a se descurca foarte bine cu americanii si cu Nato, Tariceanu pare sa se inteleaga bine cu oficialii Ue, echilibrand astfel orientarile pe plan extern. Dialogul lui cu Europa merge bine, are credibilitate acolo. Ceea ce nu se poate spune pe plan intern, unde credibilitatea lui a fost afectata de ezitarile in ceea ce priveste demisia. Sigur, a intervenit si erodarea imaginii datorata guvernarii, dar Tariceanu a dat in general aceasta impresie de nesiguranta, de instabilitate. Au fost si scandalul Patriciu, telefonul, asumarea publica a prieteniei cu acesta, conflictele subterane dintre palate... Pierderile se contabilizeaza si la nivelul propriului partid care, iata, a inceput sa-i reproseze ca nepopularitatea sa se rasfrange asupra intregului partid. Ceea ce este adevarat. Nesansa face ca toate guvernarile alternative la Psd sa fie compozite, formate din mai multe partide, ceea ce conduce la tensiuni inevitabile, ce altereaza eficienta si imaginea guvernarii. In mod paradoxal, lucrul acesta are insa si o parte buna, pentru ca fiind mereu cu ochii unii pe altii, a fost mai putina coruptie. 2005 a fost primul an pentru Romania in care cota evaluarilor straine, in ceea ce priveste marea spaga la nivel de firme, a scazut de cateva ori, ceea ce este o mare reusita a guvernului Tariceanu. De altfel, trebuie sa spun ca imaginea Romaniei in acest moment este mai buna in exterior decat in interior. In plan intern, guvernul are o imagine mai proasta decat ar merita, fata de cum s-a descurcat, si acesta este si cazul primului ministru Tariceanu.
- Cum se prefigureaza anul 2006? Au romanii motive sa priveasca cu optimism viitorul?
- Evaluarile romanilor sunt foarte diferite, in functie de context. In ceea ce ma priveste, as spune... un optimism bine temperat. Mai curand o asteptare. Scena politica interna, dar si cea externa sunt foarte instabile. Avem motive sa ne facem sperante, dar la fel de multe griji. Va fi un an la fel de agitat ca si 2005. Situatia este in permanenta miscare. Trebuie sa ramanem in pozitia "atentie".