Canada
"De Craciun voi fi ceea ce sunt: romanca!"
Nu stiu cum se simt si ce fac alti romani din strainatate in preajma sarbatorilor de Craciun, dar eu, in fiecare decembrie petrecut departe de tara, sunt cuprinsa de o nostalgie fara sfarsit. Mi-e atat de dor de Craciunul romanesc, de casa parintilor mei, de Romania mea natala! Ca un legamant sufletesc cu traditia, in luna decembrie ascult intruna colinde, deopotriva acasa, cand gatesc sau muncesc, dar mai ales cand merg cu masina, incercand parca sa le imprastii ecoul prin toate colturile marelui oras in care locuiesc. Ma despart 10.000 de kilometri de magia unui Craciun petrecut acasa, in Romania, dar n-am dreptul la lacrimi, pentru ca eu singura am ales sa traiesc in tara asta de la capatul pamantului. Si e frumos si aici, unde zapezile sunt totdeauna prezente, pregatite sa-l primeasca pe Mos Craciun. Ma uit in jurul meu si vad un oras frematand, incarcat cu globuri si cu beteala, transformat intr-un ocean de lumini. Traiesc intr-o tara colorata, unde religiile si nationalitatile multiple imi ofera in fiecare zi o alta reteta a Sarbatorilor de iarna. Unii se roaga in sinagogi, altii pun in biserici iesle cu Pruncul Isus, altii au sarbatoarea Craciunului decalata, dar peste toate diferentele de cultura si limba, straluceste spiritul sarbatorii. Ii ascult cu drag pe toti cei care imi povestesc despre traditia lor, iar cand vine randul meu sa vorbesc, ma pierd in armonia amintirilor de demult, pe cand, copil fiind, asteptam cu nerabdare venirea lui Mos Craciun. Revad bradul tronand in sufrageria casei parintesti, simt parca mirosul aromat care venea din bucatarie, o vad pe mama pregatind cele mai bune bucate de pe pamant, simt in suflet dulceata acelor zile cand, stransi cu totii la aceeasi masa, ne uram "Craciun fericit!" si ne imbratisam cu drag, impartind cadouri si zambete. Acum, urarile si imbratisarile vin prin... "Bell Canada" si Internet, mama ne trimite dulceata si zacusca prin Posta Romana, Air Canada duce acasa daruri de Craciun si cuvinte inlacrimate, scrise pe felicitari care au imprimate pe ele amprenta gandurilor mele obosite de dor. Mi-e greu in aceste zile sa citesc presa electronica romaneasca sau sa privesc canalele romanesti de televiziune. Atata emotie, atata daruire, asa de frumos stiu romanii sa se pregateasca de sarbatori...
Anul acesta am vrut sa evadez. Cu biletul de avion in buzunar, i-am spus mamei la telefon ca vreau sa fug din tristetea unui nou Craciun petrecut departe de casa si voi pleca in America, acolo unde beteala si globurile multicolore sunt asezate in palmieri. Poate soarele si o atmosfera diferita imi vor alina nostalgia. Mama a tacut. Nu mi-a comentat hotararea, mi-a povestit doar despre soriciul proaspat al porcului taiat de Ignat, despre vinul rosu facut de bunici, de nepotii mei care invata de zor colinde pentru Craciun, de fratele meu, care imi va trimite casete cu muzica pentru sarbatori si care pregateste o mare petrecere. Zilele trec, si in ciuda calatoriei pe care vreau sa o fac, simt cum tristetea imi urca in suflet. Mai optimista ca mine, o sora de-a mea, stabilita si ea in Canada, colectioneaza reviste romanesti cu retete traditionale, in vreme ce prietena mea cea mai buna aprinde lumanari la biserica romaneasca pentru sufletul celor morti. Eu fug. Gonesc pe autostrazi cu masina, cu Stefan Hrusca cantand alaturi de inima mea, luptand din greu cu sentimentele acestei luni. Si-asa, dintr-o data, realizez ca nu-mi pot nega sufletul, ca nu pot uita ca sunt romanca si ca pentru mine, Craciunul cel alb ca zapezile de acasa trebuie celebrat asa cum exista in amintire, si nu cu un bilet de avion. Asa ca am decis sa raman in Canada, langa sora mea si familia ei romaneasca, i-am cerut mamei iertare la telefon, pentru locul meu gol de la masa din casa parintilor, si imi voi insoti din nou prietena la biserica, sa ne rugam impreuna pentru toti cei pe care ii iubim, vii sau morti. Craciunul e sfant, si-l voi astepta langa cei dragi de-aici, cu jumatate de inima departe, peste ocean, langa mana calda si frumoasa a mamei. Anul acesta, de Craciun, voi fi ceea ce sunt: romanca.
Roxana Elena Vornicu - Toronto, Canada, e-mail: roxellena@yahoo.com
Austria
"Sa ramaneti totdeauna o revista a sperantei"
Sunt un cititor devotat al revistei dvs., pe care o citesc pe Internet, impreuna cu intreaga familie. Fiecare din noi avem in ea pagini preferate, dar toti la un loc apreciem, inainte de toate, faptul ca ne comunicati un mesaj pozitiv despre Romania. Sunteti singurii care o faceti. Presa din Romania se intrece cu presa occidentala in denigrari. Nu va imaginati cat de greu este sa fii roman intr-o tara unde ziarele si televiziunea trateaza romanii ca pe ultimii dintre europeni. Cateodata, imi vine sa traduc revista "Formula As" si s-o afisez prin Viena, ca sa vada si ei cum sunt romanii cu adevarat. Desi traiesc deja de cinci ani aici, impreuna cu familia mea, oamenii ne privesc cu aceeasi suspiciune ca la inceput si nu avem nici un prieten. Asadar, nadejdea ne este la dvs., la minunatele pagini in care vedem ca tara noastra incepe sa iasa din letargie si sa-si croiasca un viitor. Sa ramaneti totdeauna o revista a sperantei. Nu doar romanii de-acasa au nevoie de ea, ci si noi, traitorii in exil, care nu vom putea niciodata sa rupem legatura care ne leaga de tara. Craciun Fericit!
Manole Riedler - Viena, Austria
Elvetia
Tara fantanilor cu cumpana
Astern aceste crampeie de scrisoare in sala unei biblioteci dintr-o faimoasa universitate a Vestului. Daca imi arunc privirea pe geam, intalnesc un lac si un cer care, impreuna, asa, unul langa altul, alcatuiesc un peisaj dintre cele mai "bacoviene"... Dar dincolo de pacla asta fumurie pe care o spulber cu imaginatia mea hiperbolica, ma trezesc iremediabil si inevitabil, chiar in curte la mamaia mea cu ochii albastri, mamaia de acasa, din Romania. Mamaia de la Palanca... De fapt, ma trezesc in ograda ei, in prag de Craciun. De cand sunt aici, in tara asta populata de nobili cu sau fara blazoane dar toti cu bani, posesori de case si de masini fabuloase, beneficiari ai unei civilizatii perfecte dar reci, tot imi vine in minte mamaia mea din Palanca si nobletea ei taraneasca, poate nu asa de stilata ca a miliardarilor de aici, dar mai autentica si mai fierbinte. Scriu aceste randuri si sub impulsul discriminarii practicata aici, intr-o lume impartita strict in nobili si lumpeni, in Vip-uri si neVip-uri, in fericiti cu masini marca X si nefericiti cu masini marca Y... Dar chiar si cu riscul de a fi usor subiectiva, tot cred ca nobletea - in manifestarea ei autentica -, se gaseste la mamaia mea cu ochii albastri si la cei ca si ea, oameni simpli, dar cat se poate de intelepti, care primesc cu ospitalitate in casa pe orice strain, tratandu-l cu respectul cuvenit unui rege, fara sa-i ceara adeverinta de Vip. Nobletea omeniei, negirata de cont bancar, ci doar de bunatate si de respect. "Respecta daca vrei sa fii respectat", se spune. Respecta valoarea si ea se va rasfrange asupra ta. Ma gandesc ca sarbatoarea Craciunului, asa de deosebita cum se praznuieste la noi, e si ea un semn de valoare si de noblete, de respect pentru o traditie care ne defineste de mii de ani. Nobletea este in colindele transmise din generatie in generatie, ca un act de identitate crestina, in bucuria taranilor care-ti deschid usa casei ca sa te faca partas si pe tine (nobil sau lumpen) la sarbatoarea Craciunului. Chem cu sufletul si cu gandul colindele de acasa, in vreme ce aici, in Apusul cel trufas, Craciunul se serbeaza prin afise publicitare, prin Mosi Craciuni agatati de blocuri, participand umil la promovarea de alimente sau detergenti, prin Craciunite golase, cu implanturi mamare si par extins... Mi-e dor de mamaia! Sunt sigura ca acum, catre seara, e la vecernie, in biserica, privind cu ochii ei minunati si albastri, ochii Fecioarei cea pururea nascatoare, coborati cu iubire spre Pruncul Sfant. Imaculata noblete a unui Craciun crestin, departe de lumea cu nobili si vip-uri de tinichea. Si pentru ca miracolul Craciunului ma va implica si pe mine, marturisesc ca sarbatoarea mea nu se petrece la Venetia, la Paris sau Viena, ci la Palanca, in ograda mamaiei mele cu ochi albastri.
Emanuela Stefan, studenta master - Geneva, e-mail: emanuelastefan@yahoo.com
Franta
"Sunteti o legatura intre
patria noastra si noi. Va multumesc"
Ma numesc Betty Paraschivescu si as vrea sa va spun ca imi place foarte mult revista "Formula As". In prezent sunt studenta in Franta, in anul intai. Desi mi-am dorit foarte mult sa studiez in aceasta tara, cu universitati de mare traditie, sunt putin dezamagita de atmosfera de aici. Sigur, din punct de vedere material e mult mai usor ca la noi, dar bunatatea si ospitalitatea romanilor de acasa sunt de neegalat. Gandurile acestea mi-au fost provocate chiar de lectura revistei "Formula As", care promoveaza tot timpul valorile noastre morale si spirituale. Cand am citit reportajul despre speranta cu care oamenii asteapta la noi Craciunul, am simtit parca un gol in stomac. O mare emotie. Craciunul chiar are o semnificatie in Romania, si spun asta facand o comparatie cu ce se petrece aici, in Franta, unde Craciunul a incetat sa mai fie Craciun. Aici nu auzim colinde (sau macar o muzica de sarbatoare pe strada), asa cum se aude in Bucuresti. In ciuda saraciei, acolo toata lumea e fericita, traieste o fericire si o pace interioara pe care cei de aici nu le au. Sunt mult prea superficiali ca sa poata vedea adevaratele valori ale vietii. Semnificatia profunda a fericirii. Va multumesc ca ne starniti asemenea ganduri prin lectura revistei. "Formula As" este o legatura benefica intre romanii din Romania si romanii din strainatate, o legatura intre patria noastra si noi. Va multumesc.
Claudia - Franta, e-mail: klaudiabetty@yahoo.com
Germania
"Va urez ca si in anii ce vin
sa va pastrati bunatatea si omenia"
Ma alatur si eu tuturor cititorilor romani care locuiesc in strainatate, pentru a-mi exprima respectul si multumirea pentru bucuria pe care ne-o faceti, oferindu-ne saptamana de saptamana revista "Formula As" pe Internet. Sunt sasoaica plecata din Sighisoara si am aici cateva rude care nu stiu romaneste, dar pe care le-am molipsit, traducandu-le pagini intregi din revista. Sunt de parere ca daca revista ar aparea si in limba germana, s-ar bucura si aici de mare succes. Toata lumea are nevoie de afectiune, principalul dvs. mesaj. Aici, mai mult chiar decat in Romania, unde oamenii sunt mai deschisi si mai sentimentali. (Aici este un veritabil Pol Nord.) Fiindca ne aflam in preajma Craciunului, eu va multumesc inca o data pentru marea bucurie pe care mi-o daruiti si va urez ca si in anii ce vin, sa va pastrati bunatatea si omenia, astfel ca sa va spunem o suta de ani de acum inainte: "Va multumim ca existati!".
Elfriede Both - Munchen, Germania