Ancheta unui miracol:. De Craciun, romanii isi regasesc zambetul.

Horia Turcanu
Bucurestiul asteapta sarbatorile ierni incarcat de speranta si de lumini.

Bucurestiul asteapta Craciunul. Strabat la ceas de seara bulevardele din centrul orasului, pe sub milioane de beculete colorate, pe sub jerbe stralucitoare cum n-am mai vazut demult. Rauri de lumina se scurg de pretutindeni pe trotuare. Calea Victoriei straluceste ca in vremurile bune de odinioara, Bulevardul Magheru seamana cu Champs-Elisees, iar Cercul Militar e strajuit de zeci de braduti sclipitori, deasupra carora flutura in noaptea luminoasa un drapel. Chiar si oamenii de pe strada par luminosi, bucurosi de feeria care ii inconjoara, bucurosi ca vine Craciunul. La Universitate, un grup de tineri se fotografiaza langa uriasul brad din centrul pietei, langa crucile de piatra ale revolutiei, care parca si-au mai pierdut din tristete. Ceva s-a schimbat, imi spun, nu numai pe strazi, dar si pe fetele oamenilor, in felul lor de a merge si de a privi. Sunt oameni care au iesit pur si simplu pe strada, sa faca o baie de lumini colorate, ca si cum asta ar face parte din ritualul asteptarii marilor sarbatori. Strada respira un aer de bunavointa. De normalitate. Fetele romanilor nu mai par atat de umbrite de griji. Privirile lor nu mai coboara in pamant, ci urca spre cerul incendiat de lumini al orasului. Nu! Nu e doar o impresie. Oamenii de pe strada zambesc, se bucura sa fie impreuna, sa presimta sarbatoarea impreuna, in ciuda frigului si a grijilor. E ca si cum lumina aceasta splendida a strazii le-ar lumina sufletul, le-ar aprinde dorul de o sarbatoare adevarata. Nu, nu ma insala privirea. In Bucuresti se zambeste. Am sentimentul ciudat ca multimea aceasta ce curge pe marile bulevarde este unita de-o asteptare, de ceva important. O taina, poate, pe care as vrea s-o aflu, s-o "anchetez" intr-un reportaj. Ancheta despre o stare de spirit. Despre un inceput de speranta. Recapitulez in minte cateva intrebari:
- Asteptati mai bucurosi Craciunul ca altadata?
- S-a schimbat in bine ceva?
- De ce zambiti?


"Ceva se schimba.
E clar!"


Tineri. Pereche. Poarta intre ei, de mana, un copil care trebuie sa aiba vreo doi ani. El zambitor, incantat de lumina, ea mai rezervata, mai retinuta. El este profesor de matematica, ea informatician.
Valentin: "Am sentimentul ca e prima data cand privesc luminile orasului pregatit pentru sarbatori. Sigur ca a fost lumina si in alti ani, dar parca nu a fost atat de frumos. Sau poate ca altadata am fost eu mai preocupat, mai absorbit de ale mele, nu stiu, dar de data asta mi se pare grozav. Am iesit, pur si simplu, sa ne plimbam, sa luam aer, sa ne uitam la... becuri. Asta mic (arata din priviri catre pusti), Luca, aproape ca n-a scos o vorba. E numai cu ochii pe sus. E frumos. Centrul arata ca o capitala occidentala si, de ce sa nu spun, asta iti schimba pe undeva starea de spirit. Si cred ca nu numai noua. Vad ca sunt si altii care au iesit la plimbare. Anul acesta am incercat chiar sa ajungem in centru, la sarbatoarea de 1 decembrie. Am ajuns abia la sfarsit, dar important e ca am incercat sa fim acolo in multime, ceea ce pentru noi este o premiera. Am vrut sa fim la un loc cu ceilalti. Cat despre sarbatori, ce sa spun, poate ca n-avem motive sa fim prea optimisti, dar nici depresivi. Ceva se schimba. E clar! Poate ca mentalitatea romanilor incepe sa iasa din inertie, sa traga linie si s-o ia de la capat. Oamenii isi incheie socotelile cu trecutul, cu vaicareala: vor sa dovedeasca cine sunt si ce pot, in ciuda dezamagirilor."
Patricia: "Ce le doresc romanilor de Craciun? In primul rand, ceva mai multa intelepciune. Si mai putin individualism, mai putin egoism. Inteleg ca atunci cand o duci greu nu mai ai timp sa privesti la cel de langa tine, dar in acelasi timp, sunt constienta ca degeaba as avea eu o gramada de bani, degeaba as duce-o eu bine, daca cei din jurul meu o duc rau. Nu e vorba neaparat de solidaritate, ci de intelegerea faptului ca suntem un tot, ca pana la urma functionam ca un intreg. Intr-un fel sau altul, saracia unuia ii afecteaza si pe ceilalti. Fie si dintr-un calcul meschin, ar trebui sa privim si la cei de langa noi. Societatea romaneasca este pulverizata, si poate ca din cauza asta nu exista o clasa de mijloc, asa cum exista in Occident. Sunt oameni foarte bogati si oameni foarte saraci. Pe mine nu ma incalzeste cu nimic ca sunt mai bogata decat un om foarte sarac. Nu poti sa fii fericit comparandu-te mereu cu cel care o duce mai rau ca tine. Le doresc romanilor sa inteleaga acest lucru si sa nu se lase pacaliti de ideea ca fiecare e pentru el. Poate ca ceva a inceput sa se schimbe, sa se miste, desi eu sunt in general pesimista, nu pentru mine si pentru familia mea, ci pentru noi toti, romanii in general. Poate ca e semn bun daca au iesit la plimbare pe sub luminile orasului. Anul asta, Craciunul vine cu mai multe sperante."

"Fara speranta, luminile ard degeaba"

Universitate, undeva in apropiere de ceas. Un tip cu aer sportiv, energic, priveste decorurile electrice suspendate ca niste comete stralucitoare, iar el pare sa se bucure ca un copil. E un intreprinzator. Are o firma si, poate, in jur de 35 de ani. Ochi rotunzi, albastri. Multimea ca un fluviu de oameni trece pe langa el.
"O baie de lumina colorata si de multime", zic, "cum vi se pare? Sunteti un optimist, sau zambetul dvs. e efectul atmosferei de sarbatoare? Ati observat ca majoritatea oamenilor de pe strada zambesc?"
Mitica (dandu-si sapca pe spate): "Imi plac la nebunie, si lumina, si multimea, si tot. Cred ca asa imi imaginam in copilarie ca ar trebui sa fie de sarbatori. Am facut poze cu telefonul! E extraordinar de frumos. Si cand ma gandesc ce bezna, ce urat, ce deprimante erau strazile astea, chiar si centrul orasului, inainte de 89. Ce tristete... Acum simti ca se pregateste o sarbatoare. In decembrie 89, au fost aprinse mai intai lumanari. Au fost primele lumini. N-o sa le uit niciodata. Iti venea sa plangi. Erau lumanari la Romana, la Universitate, la Dalles. Murisera oameni. A fost, cum ar veni, inceputul luminii. Era si groaznic de trist, dar si o bucurie care incepea. Pe urma, luminile parca au crescut cu fiecare an, mai spectaculoase, din ce in ce mai spectaculoase. Le-am vazut mereu, dar anul asta e formidabil de-a dreptul. Am asteptat sa se termine cu oficialitatile, cu intrunirile de 1 decembrie, ca sa vin si eu sa vad. Ma innebuneste lumina. Sunt... fotosensibil! (rade cu gura pana la urechi) Imi vine sa ma imbat. Lumina asta ne scoate pe toti afara. Iesim din cochilie. Dar s-a petrecut ceva si cu noi, s-a aprins ceva si la noi inauntru. Poate speranta. Multi oameni o duc inca rau, dar parca e mai multa nadejde ca inainte. De asta sunt pe strada. Fara nadejde, luminile ard degeaba. In Occident, sarbatorile sunt o chestiune de strada, sunt multimi imense care invadeaza bulevardele ca sa se bucure impreuna, sa bea impreuna o sampanie de revelion, pur si simplu sa fie cu totii. Dupa anii de singuratate tematoare ai comunismului, ma mir ca romanii n-au iesit pe strazi mai devreme, ca sa fie impreuna. De fapt, au iesit, dar uniti de proteste, de greve, de altceva. Acum sunt pe strazi ca sa se plimbe, sa rada. Privesc luminile. E un semn bun. Poate ca dupa sarbatori vor redeveni ingrijorati si preocupati, dar oricum e un semn bun. Uitati-va la americani, cu cata dezinvoltura isi afiseaza steagurile pe oriunde, cu cata lipsa de prejudecati sunt mandri ca sunt americani. Ii uneste ceva, un sentiment pozitiv. Le doresc din toata inima romanilor mei sa dobandeasca si ei acest dar de a se bucura impreuna, de a-si pune steagurile peste tot, fara sa le fie frica de a parea nationalisti sau ridicoli, pentru ca daca stiu sa se bucure impreuna, vor sti si sa reziste impreuna la greutati. Si poate vor gasi si solutii impreuna pentru saracie si pentru altele. Chestia asta trebuie sa vina din interior, nu de la oficialitati."

"Imi place sa-i vad pe romani senini"

Doua doamne, probabil pensionare, se plimba incet la brat. Se vede ca, pur si simplu, au iesit sa admire stralucirea orasului. Ger, multime, lumina. Se simt bine. Au chef de vorba. Gesturi scurte, dar elegante. Ingaduitoare fata de zapaceala uriasa a tinerilor, de galagie, de claxoane.
D-na Cornelia: "Eu sunt bucuresteanca, dar cu origini ardelenesti. Imaginati-va, de 1 decembrie am stat trei ore in multime, pe strada, in ploaie, pe frig. Nu m-am gandit nici o clipa la boala. Asta inseamna ca mi-a placut, nu-i asa? Asta inseamna ca ploaia, frigul, oboseala, au contat mai putin decat a fi acolo, in mijlocul multimii. Chiar despre asta ii povesteam prietenei mele, Lori, care a venit de la Fetesti sa ma viziteze. Despre patriotism, chiar daca acest cuvant vi se pare invechit. Mie imi pasa de ce se intampla in tara. Asa sunt ardelenii, mai legati de istorie. De 1 decembrie, a fost muzica populara romaneasca, apoi au fost tinerii aceia care au jucat niste invartite moldovenesti si, pana la urma, mi-a placut si scurta cuvantare a presedintelui Basescu, care ne-a spus: "Romani, va iubesc". L-am crezut. Era sincer, cat se poate de sincer, si m-am simtit in piata ca la mine acasa, printre ai mei. E bine uneori sa faci asemenea lucruri, sa stai printre oameni care gandesc in acelasi fel ca tine, simt in acelasi fel ca tine. Si exact asta am iesit acum sa vedem: oamenii, luminile, aceasta imensa forfota cu aer de sarbatoare, chiar daca putin galagioasa. E tonic, e o efervescenta care ne face sa ne simtim bine. Lorica, prietena mea, care ma viziteaza mereu de cand suntem pensionare, a venit de data aceasta special ca sa vada atmosfera si sa se bucure de spectacolul strazii. Observ ca cei mai entuziasti sunt batranii si cei foarte tineri. Poate ca e in firea lucrurilor. Tinerii n-au asa multe griji, iar batranii n-au asa multe de pierdut, de regretat. Cei intre doua varste sunt mai tensionati. Dar strada si bucuria sarbatorii sunt contagioase. Imi place sa-i vad pe romani senini. Eu am fost jurista, n-am o pensie prea grozava, dar am speranta ca Romania se afla pe drumul cel bun. Se simte."
D-na Lorica din Fetesti: "Am venit special acum, in ajunul sarbatorilor, sa-mi vad prietenii din Bucuresti, dar si decorul extraordinar al orasului. In provincie noi nu avem asa ceva si trebuie sa recunosc ca, daca as fi mai tanara, as... chiui! Mos Craciun a inviat! E o schimbare extraordinara, inainte de 89 nu mai exista asa ceva. Acum simti ca e sarbatoare. Ce le-as spune romanilor de sarbatori? Inima sus, romani! Ce-a fost mai greu a trecut! Sunt o mie de lucruri care nu merg - si noi, pensionarii, stim mai bine ca oricine lucrul acesta -, dar sunt momente cand ar trebui sa trecem peste rele si sa ne gandim la viitor. Imi pare rau ca nu exista si in provincie asa ceva, atata lumina, atata lume pe strazi. Poate ca acolo exista mai multa saracie, mai multe probleme. Dar daca acum capitala tarii arata asa si daca oamenii arata asa, atunci poate ca suntem pe drumul cel bun. Mi se pare ca Micul Paris a reinceput sa-si merite numele. Venind din afara lui, imi dau seama cat de mult conteaza un bradut impodobit, o lumina pusa in fereastra. Ne-am plimbat pe strazi laturalnice, din cartierele vechi ale Bucurestiului, pe strazi minunate, cu arbori batrani si cu case frumoase, si am vazut ferestre luminate frumos, a sarbatoare, unele cu beculete, altele cu felinare. Oamenii au inceput sa-si impodobeasca casele, si daca au chef de asa ceva, inseamna ca ceva s-a schimbat si in inima lor. O lumina in fereastra, in ajun de sarbatori, e semn ca si sufletul omului se afla in sarbatoare. E un fel de a-ti spune: "Vezi, ma bucur in acelasi timp cu tine. Suntem doi"."

"Mi-ar placea sa fim mai uniti"

Alura de studenta cuminte. Sta pe o banca, parand ca asteapta pe cineva. Zambeste multimii. Intreb:
"Va plac oamenii? Luminile? Atmosfera? Traiti o stare de bine? O doamna in varsta mi-a spus ca patriotismul nu este un cuvant desuet. Ce credeti?".
Roxana, anul Ii, A.S.E.: "Imi plac si luminile, si atmosfera, si oamenii. Daca as avea puteri magice, le-as da oamenilor, inainte de toate, puterea de a se bucura de ceea ce au. Multi nu stiu sau nu pot sa se bucure de ceea ce au, gandindu-se mereu la ceea ce n-au. Sau la ceea ce ar vrea sa aiba. Sau la ceea ce au altii si ei nu. Dar sa nu intelegeti cumva prin asta ca ii consider pe romani invidiosi, sau zgarciti sau altcumva. Cred doar ca au trecut prin multe si ca le-a fost greu. Dar daca azi e mai bine ca ieri, si cred ca este, atunci e un pas inainte. Si daca poti sa te bucuri de ceea ce ai la dispozitie, e inca un pas. Mie imi plac romanii asa cum sunt. Conteaza, nu? De-aici pana la ceea ce se cheama patriotism, nu mai e decat un pas. Nici eu nu cred ca e un cuvant desuet, de altfel, anul acesta eu am fost la Alba-Iulia, de 1 decembrie. Nu mai fusesem niciodata. Am vrut si eu sa vad cum e, sa simt in direct, cum s-ar zice, emotia sarbatorii la fata locului. Ne-am suit in tren, eu si cativa colegi, si am fost sa vedem oamenii, sa-i auzim si sa cantam cu ei. Sunt unele cantece patriotice care, in ciuda "trend-ului" din ziua de azi, starnesc in noi un anume ecou. Ne-am zis ca acolo, la Alba-Iulia, ecoul va fi mai puternic. N-a fost chiar asa cum ne asteptam, dar... Adica erau si unele lucruri care, ma rog, nu prea se potriveau cu asteptarile noastre. Cu mult festivism. Nu e destul sa asculti niste poezioare despre unire, sau cateva lucruri invatate in scoala primara. E nevoie de mai mult. Si de o anumita capacitate de a rezona cu o cauza, cu niste idei. Cred ca eu am capacitatea aceasta, de a rezona cu ceilalti, si nu vad de ce a te simti ca apartinand unei... natiuni ar fi diferit de alte sentimente omenesti. Nu e nimic suparator in a-i iubi, a-i pretui pe ai tai. La Alba-Iulia, am vazut si am simtit la unii oameni, mai ales la cei mai in varsta, o emotie adevarata. Poate asteptam mai mult, dar a fost frumos si cu cat a fost. Poate ca o sa ma mai duc. Romanii ar trebui sa fie mai uniti, nu numai ca acum, in preajma Craciunului, ci in general. Mi se par cam... individualisti. Poate ca nu au nici lideri care sa-i adune. Norocul e ca uneori se aduna singuri. Asta e frumos."

"Romania nu mai e groapa de acum 15 ani"

In mijlocul valului de oameni care strabat centrul, un personaj sta neclintit, concentrat. Are un trepied. Face fotografii. E tanar. Aveam sa aflu ca e medic. Fotografia este o pasiune.
"Schimba oare lumina ceva in sufletul oamenilor?", intreb. "E posibil ca oamenii sa se stranga la lumina Craciunului cum se strang fluturii la lampa?"
Radu: "Lumina e divina. Cu siguranta ca schimba ceva in inima oamenilor. Un loc luminos induce o stare luminoasa si in interior. Poate ca de aceea sarbatorile sunt intotdeauna celebrate cu lumina, nu numai la noi, ci pretutindeni. O sarbatoare fara lumina nu e o adevarata sarbatoare. Iar acum, e splendid. De fapt, nu stiu daca e mai frumos decat in alti ani, poate noi suntem altfel. Poate ca lumina de-afara e si in noi. Nu stiu de ce, anul acesta a fost asa, o atmosfera de libertate, o efervescenta in acest ajun al Craciunului. Parca lucrurile s-au mai relaxat putin, nu mai este tensiunea aceea pe care o simteai inainte. Poate ca au contribuit si luminile orasului putin la aceasta relaxare. Aveti dreptate, cu siguranta ca oamenii se poarta ca fluturii: de ce se plimba toti prin centru, unde este atmosfera aceasta frumoasa, si nu pe la periferii, unde este inca bezna? Pentru ca au nevoie de lumina aceasta care a lipsit multi ani. Poate ma insel, dar cred ca orizontul de speranta, de asteptare, de optimism fata de viitor a crescut intr-o anumita masura. Romania nu mai este groapa intunecata care era acum 15 ani, s-a deschis, s-au schimbat multe, si oamenii, oricat de critici ar fi fata de ceea ce se intampla, stiu in sinea lor ca lucrurile evolueaza in directia cea buna, chiar daca nu asa de repede cum am vrea cu totii. Si atunci, simt nevoia sa sarbatoreasca impreuna, sa iasa pe strazi. Ca atunci cand nationala castiga un meci mare, ca atunci cand am intrat in Nato. Ceva bun pluteste in aer. Poate ca in aceste schimbari e vorba si de faptul ca o sa devenim o tara europeana... Uitati-va, bradul cel mare si luminos este facut peste ceasul care arata cat timp mai e pana la integrare. (rade) Nu-i rau. Romania intra in randul lumii. Eu cred ca romanii vor deveni mai solidari unii cu altii, pe masura ce mergem spre bine. Cred ca sentimentul acesta va creste, pentru ca in cele din urma sa fie vizibil, ca la francezi sau ca la americani, si cred ca fiecare dintre noi poate contribui la acest sentiment de apartenenta la ceva. Eu, de exemplu, imi reprosez uneori ca nu sunt destul de constient de acest lucru, nici destul de... patriot, sa zicem. Dar faptul ca ma preocupa lucrul acesta e un inceput, nu? Cred ca si altii gandesc in acelasi fel si cred ca am putea face mult mai mult ca sa strangem legaturile intre noi. Pana una-alta, uitati-va ce mare de oameni asteapta Craciunul pe strazi, impreuna!"
Pornesc spre casa cu frigul in oase, dar bucuros ca presimtirile mele s-au adeverit. In jurul nostru, ceva s-a schimbat. Nu doar orasul, luminat mai puternic ca altadata, ci si oamenii care se bucura de lumini. Si in sufletul lor, undeva, licareste o luminita. O scanteie marunta, firava, dar care li se vede pe chip. Romanii invata din nou sa zambeasca. Sa se bucure de lumina. Un miracol in prag de Craciun.

Epilog

Niste pusti cu motociclete scumpe, cu castile pe cap, mi-au spus ca orasul "e cool", ca-n filme. Auzisera ca inainte era "naspa", dar ei n-au prins timpurile alea si nici nu-i intereseaza. Atunci mi-am dat seama ca schimbarea e halucinanta, formidabila, ca pustii cu motoare stau la un loc cu batranii, bucurandu-se de aceleasi becuri colorate, alaturi de oameni cu copii mici, alaturi, pur si simplu, de alti romani, uniti prin firele nevazute ale unei sarbatori care urmeaza sa vina. Poate ca ma insel, si poate ca strada i-a strans la un loc numai pe aceia care au puterea sa se bucure, poate ca ceilalti, pesimistii, ramasesera in case. Dar dincolo de toate acestea, fluviul de oameni de pe strazi, optimismul lor, felul in care se simteau aproape unii de altii, fie si numai in preajma sarbatorilor, m-au facut sa cred ca romanilor le-au renascut sperantele. M-au facut sa cred ca semintele unui nou inceput au incoltit. La multi ani, romani!

(Fotografiile autorului)