Cu glasul lui duios, cantand colinde pline de mistere stravechi, Stefan Hrusca a devenit o prezenta draga in casele si in inimile romanilor. Desi traieste cu sotia si copiii in Canada, de fiecare Craciun se intoarce acasa, in tara, pentru a colinda. Ne-a batut si noua in fereastra, si noi l-am primit cu drag
"Noi, romanii, avem un fond spiritual mai puternic.
La noi traditiile sunt inca vii"
- In Romania, cand spui Craciun, spui Hrusca. Ne-am obisnuit sa va avem an de an in casele noastre, sa ne fiti parte din sarbatoare. Va ducem dorul! Oare de ce nu va intoarceti acasa?
- Orice venire in tara este pentru mine o intoarcere. Ma simt la fel de roman ca orice om din tara asta. Este starea mea naturala sa fiu intre doua avioane, doua trenuri, doua spectacole. Sunt mereu intr-un du-te vino care mie imi face bine. In Romania stau cam trei luni pe an, pentru a lucra la proiectele muzicale, dar cel mai mult timp il petrec in Canada, pentru ca acolo e familia mea: sotia mea, Gianina, baietelul meu, care imi poarta numele, si mezina familiei, Andra. Anul acesta sunt a doua oara in tara. Intai am venit ca sa definitivez albumul de colinde, iar acum, ca sa-l promovez intr-o serie de concerte prin toata tara. Deci, iata-ma, sunt acasa pentru toti romanii. Stiu ca multi dintre ei ma asteapta, i-am obisnuit asa. Peste tot pe unde ma intalnesc cu ei, in aeroporturi, prin gari sau pe unde mai umblu, am aceasta bucurie extraordinara a zambetului pe care mi-l adreseaza. Multi imi multumesc de-a dreptul pentru colinde. Cum sa nu vin in tara, cand stiu cu cat drag ma asteapta lumea?
- Cantati de ani de zile aceleasi colinde, fara ca oamenii sa se sature. Ati devenit un veritabil mesager al Craciunului. Oare romanii sunt dependenti de trecut?
- E foarte greu sa explici gustul oamenilor, desi in cazul colindelor ar fi o explicatie. Cred ca noi, romanii, avem un fond spiritual mai puternic, la noi traditiile sunt inca vii. Si, poate, mai e si faptul ca aceste colinde au sosit de-abia dupa 90, caci fusesera un capitol interzis, pe care romanul il uitase sau fusese obligat sa-l lase deoparte. Ele au venit cu incarcatura lor balsamica spirituala, imediat dupa o tristete amarnica. Au fost o gura de aer necesar. Eu le aveam pregatite cu mult timp inainte. Chiar in Cenaclul Flacara ma lansasem cu Flori de mar si Florile dalbe, desi cu textul adaptat, caci nu ne era permis altfel. Apoi, in 1990, a fost ideea lui Paul Enigarescu, de la "Electrecord", sa le punem pe o caseta. Ii multumesc ca mi-a dat acest gand bun. Am fost si eu coplesit de dimensiunile pe care le-a luat acest proiect. Imi aduc aminte, de exemplu, in 1994, cand faceam un turneu de colinde, casetele se epuizau aproape instantaneu, asa incat a fost nevoie sa trimita cu avionul pachete imense, cu casete, pentru fiecare oras in care concertam. Anul trecut, la Baia Mare, am strans un public de vreo 25.000 de oameni, ceea ce iarasi e un record al carierei mele. In fine, e poate un semn ca oamenii au nevoie de colinde. Iar eu sunt atat de fericit sa le cant!
"Tin foarte mult la valorile satului romanesc"
- In pragul acestei ierni ati lansat un disc nou de colinde, menite sa incalzeasca inimile romanilor. Este un album de reeditari?
- Nu. Sunt colinde noi, in sensul ca nu au mai aparut pe nici un disc. Culese tot din Maramures, de pe valea Izei si de prin imprejurimi, de la matusi de-ale mele sau alte batrane din sat. Mi-am continuat calatoriile de documentarist, cu reportofonul in mana. Tin foarte mult sa continui acest proiect, inceput in 1990, de culegere si prelucrare a colindelor maramuresene. De aceea am si lasat trei puncte in titlul discului Iarasi flori dalbe... Trebuie sa admit ca le prelucrez, nu le las niciodata in starea bruta in care le gasesc, este modul meu de a le simti si de a le reda asa cum le-am simtit eu. Aceasta e "marca Hrusca", asa cum spunea un coleg ziarist. Tin foarte mult la valorile satului romanesc si as fi cel mai fericit om sa descopar ca traditiile romanesti reinvie. Explozia aceasta de tehnica nu face decat sa globalizeze si sa uniformizeze totul. E un pericol imens ca acum sa dispara, treptat, tot ceea ce taranul roman a "strans sub tol", tot ce a avut mai de pret, toate traditiile lui. Ma supara cel mai tare ca nu se mai fac nuntile ca in copilaria mea. Nunta maramureseana taraneasca, cu nanasi, cu cele doua nunti (a feciorului si a miresii), care intr-un final se uneau. Oamenii prefera sa inchirieze un restaurant la oras.
- Dumneavoastra ati avut parte de o asemenea nunta feerica?
- Nu, din pacate, pentru ca eu m-am casatorit departe de tara, desi mama mea si-ar fi dorit nespus sa o fac la Ieud, locul de unde sunt eu. Eu m-am casatorit in Hamilton, Canada, intr-o bisericuta romaneasca foarte mica si intima, cu doar cativa prieteni foarte buni alaturi de mine.
"Eu cred ca noi ne-am nascut spiritual ca popor in seara de Craciun, odata cu nasterea lui Isus"
- V-ati mai intors in satul copilariei dvs.?
- Ultima data am fost anul trecut. Cand nu reusesc sa ajung eu, vine tata la mine. Mama, Dumnezeu s-o ierte!, nu mai e printre noi. In casa parinteasca din Ieudul meu drag a mai ramas tata, care nu vrea sa plece de acolo, are gospodaria lui si e legat de sat. Vreau sa ma duc anul asta pana acolo. Ma voi strecura intre doua concerte pe care le voi avea prin zona.
- Mai simtiti magia din copilarie, atunci cand treceti din nou pragul casei parintesti?
- In perioada Craciunului, intotdeauna. Atunci satul vuieste de colindatori, in case miroase a cozonac si a paine coapta. E o vraja care inconjoara totul, care imi da senzatia ca e prima si ultima zi din lume. Ca sa nu mai vorbesc de colinde. Sunt cate unele atat de dureroase si de sfasietoare, care vorbesc despre inceputurile lumii. Eu cred ca noi ne-am nascut spiritual ca popor in seara de Craciun, odata cu nasterea lui Isus. Iar colindele cred ca sunt primele cantece care au aparut pe la noi. Mai am si acum la dosar cateva colinde foarte, foarte vechi, de-a dreptul ancestrale, dar nu am avut inca timp sa le prelucrez. Revenind la Ieud, el ramane locul nasterii, locul care m-a format ca om. Nu am cum sa-l uit. S-a intamplat sa ma nasc in Romania, s-a intamplat sa locuiesc in Canada, dar tara mea este Ieudul.
- Cat din Craciunul maramuresean ati purtat cu dvs. peste hotare, in Canada?
- Am luat mai ales starea de a fi de Craciun, cea pe care o traiam de fiecare data cand soseau primii colindatori. Si in fiecare an o simt din nou cand se apropie sarbatorile. Craciunul meu din Canada e tot un Craciun romanesc, mancam exact ce mananca si romanii de sarbatori, ascultam colinde, mergem si colindam noi insine pe la prieteni de-ai nostri. Cand sunt acolo, tot romaneste simt. In plus, am multi prieteni romani acolo si, in general, sunt tot mai multi romani in Canada si tot mai uniti intre ei, de firele nevazute ale unei spiritualitati comune.
- Copiii dvs. au parte de un Craciun ca cel din copilaria lui Stefan Hrusca?
- Fetita mea e inca prea mica, iar Stefanel e vitregit putin de aceste comori. Am asteptat sa mai creasca, sa se mai destepte putin, ca sa perceapa asa cum trebuie intelesul unui Craciun maramuresean. Planuiesc ca la anul sa petrec cu toata familia Craciunul la Ieud. Craciun ca in Maramures nu exista nicaieri.
"Sunt fericit ca pot sa-i bucur pe oameni"
- Anul acesta unde va vor prinde uraturile din Ajun?
- Probabil risipit pe la prieteni, pe-aici, prin tara, si, din pacate, departe de familie. Voi finaliza turneul de colinde organizat de firma Connex pe 23 decembrie, dar pe 25 voi fi la "Romania actualitati". Pe 26 voi zbura inapoi spre Canada, pentru ca macar pe 27, de Sf. Stefan, adica de ziua mea si a fiului meu, sa fim cu totii impreuna. Abia astept sa-mi revad copiii, pe Stefanel si pe Andra. E diferenta de zece ani intre ei, iar cea mica si-a impus deja punctul de vedere in familie. E un Capricorn incapatanat. Cel mai fericit sunt atunci cand sunt langa ei. Ma doare cand plec, dar asta e meseria mea. E foarte important sa stiu ca sunt in tara si pot aduce bucurie romanilor in preajma Craciunului.
- Cand putem spera sa va revedem?
- Am sa revin in martie, cu un turneu de lansare si promovare a albumului folk pe care l-am realizat acum doi ani de zile, alaturi de George Tarnea. S-a intamplat sa-l pierdem pe George. Cu totii i-am simtit prezenta ca prieten si ca poet. A lasat in urma un gol urias, pe care nu-l putem umple. Acest album va fi o surpriza pentru multi si o bucurie in primul rand pentru mine. Vreau sa readuc baladele folk in atentia iubitorilor muzicii. Albumul se va numi Balade speciale, asa cum mi-a sugerat George.
Deci, vedeti, pendulez intre Canada si Romania. Nici chiar mie nu-mi place sa spun ca sunt plecat definitiv. Nu se pune problema sa ma intorc, pentru ca la mine e o perpetua reintoarcere. Si asa va ramane, caci asa imi place. Mi-ar placea sa pot strange destui bani ca sa-mi cumpar o casa si aici, in Bucuresti sau pe langa Bucuresti. Pentru momentele cand lucrez la proiectele mele muzicale. Dar deocamdata mai astept. Sunt fericit ca pot sa-i bucur pe oameni cu ceea ce fac. Si cred ca ceea ce fac fac bine.
Fotografii de Paul Baciuta si Iulian Ignat(2)