Parintii regasesc bucuria de a darui si deschid larg usa mosului sa le calce-n batatura. El aduce cate-o masinuta cumparata la preturi promotionale, o casa de papusi pentru fetite si ciocolata pentru toata lumea. Si, in gluma, uneori aduce si o nuielusa. Pentru cei care n-au fost cuminti!
Pentru politicieni, insa, mosul vine o data pe mandat. La fiecare in parte. Vine, indiferent la anotimp, ora, zi, inca din primul moment. Si ramane, ca e cald si bine. Si cate nu le aduce mosul cu devize aprobate chiar de parlamentari, pe banii bugetului rectificat? Masini, televizoare cu plasma, aparatura sofisticata, mobilier de lux, mochete care se intind peste mari si tari. Le aduce prime de sarbatori, mariri de salariu, vizite de curtoazie in tari europene, unde se duc sa vada daca mai gasesc ceva fonduri de integrat. In acest an, lupta pe buzunarele lui Mos Nicolae a fost parca mai cinica si mai crunta ca de obicei. Poate si pentru ca, in vreme ce la guvern se facea marea imparteala a prajiturii pe anul viitor, cadrele didactice intrau intr-o vacanta prelungita, la capatul careia sperau sa iasa cu salarii mai mari. La fel si functionarii publici, care s-au saturat sa fie tratati drept coruptii societatii tocmai de politicienii care, de regula, ar trebui pusi in fruntea clasamentului coruptiei in orice raport.
Sindromul Mos Nicolae, care se manifesta printre politicieni, este diferit de cel care bantuie noptile de decembrie ale copiilor. De fapt, e vorba despre doi mosi completamente diferiti. Cel din basmele copiilor este un mosneag simpatic, noctambul, mereu pe drum, amator de turta dulce si halvita. El umbla pe poteci batatorite, din preistoria feerica a folclorului, pana azi. Mosul politicienilor pare a fi un strigoi din perioada lui Nicolae Ceausescu, cand se numea Mos Gerila, iar politrucii taiau si spanzurau prin buzunarele noastre. Si atunci activistii se gratificau cu vile de protocol, case nationalizate, slujbe bine platite de stat degeaba, masini de import si tehnologie de inalta performanta. Aveau acces la un sir de magazine, alimentate de Mos Nicolae si de securistii lui cu tot ce putea pofti sufletelul mic al activistului de rand, salam, carnati, cozonaci si ciocolata, pe care copiii amarastenilor nu le vedeau decat in poze. Iar cei care fosgaiau chiar in preajma puterii, adica a lui mos Nicolae si a babei Leana, primeau o ambasada sau un voiaj extern chiar de la furnizori. Cu conditia sa fie copii cuminti si ascultatori. E drept, la vremea respectiva, sa ai de-a face cu Mos Nicolae cel rosu insemna sa capeti un fel de pojar cronic.
Unii nu au scapat de sindrom, cum se vede, nici dupa ce mos Nicolae a disparut in bezna istoriei. Ei au devenit, la randul lor, Mosi Nicolae pentru propria familie. Dinspre ei curg posturi prin consilii de administratie, prin primarii si prefecturi, rauri de lapte si miere europeana. Nu e de mirare ca se bat atatia pentru tolba mosului. Diferenta dintre mosii care vin pe covorul rosu si adevaratul Mos Nicolae e, dupa cum se vede, de arbore genealogic. Cu siguranta ca adevaratul mos Nicolae, cel din povesti, le-ar pune politicienilor altceva in ghete. Si oricum, mosul care le intra politicienilor prin birouri, odata ce sunt alesi, nu se multumeste sa dea. El se face stapan in casa altuia. Uneori, dupa o vreme, incepe sa raspunda la telefon in locul politicianului, imitandu-i vocea. Ii imbraca hainele si, apoi, devine foarte darnic in discursuri. Mos Nicolae cel Ros intrat sub pielea politicianului devine un demagog, risipitor cu promisiunile si cu strangerile de mana. Clar, pentru astia o nuielusa n-ajunge! Ar fi nevoie de o bata!