S-au lansat curajos in primii ani ai tranzitiei, cu o muzica noua, primita cu entuziasm. Au trecut 11 ani de atunci si timpul
le-a confirmat valoarea. Pentru Class, Mos Nicolae a venit anul
acesta cu un album nou
- Cand in 1994 ati lansat primele voastre melodii, admiratorii vostri erau atat de extaziati, incat ar fi fost in stare sa va urmeze pretutindeni. Va mai amintiti atmosfera inceputurilor?
Mihaela: - Eram si noi cel putin la fel de entuziasmati. Am fost prima formatie romaneasca de muzica dance, eram deschizatori de drumuri. Eram foarte, foarte tineri si foarte liberi. Ce compuneam noi era, intr-adevar, surprinzator, nu exista nici un termen de comparatie la noi in tara. Voiam sa aducem ceva nou ca gen si, in plus, un sunet de calitate, care pe atunci era destul de greu de obtinut, din cauza lipsei de aparatura. Iata-ne acum, in anul 2005, suntem la al saptelea album, la fel de fermi pe pozitie.
- A fost greu sa va mentineti pe val?
Mihaela: - Cred ca noi suntem un caz fericit. N-am avut parte de deziluzii, fiindca nu ne-am permis asa ceva. Am fost mereu foarte hotarati si foarte harnici. Cum terminam un album, il concepeam deja pe urmatorul. N-aveam timp sa ne gandim "ce ne facem daca..?". In plus, nu aveam alternativa. La fel ca si fratele meu, Vladut, eu am facut pian de la 5 ani, apoi eu am urmat liceul de muzica si Conservatorul, in timp ce el a studiat percutie, calculatoare si cibernetica. Florin, colegul nostru, studia chitara din copilarie, iar Anca a cantat folk de mica si a urmat si o cariera muzicala in cei zece ani pe care i-a petrecut in Italia.
Anca: - Pe langa jobul constant pe care il aveam intr-un studio de inregistrari, unde faceam voci si dublaje pentru diversi artisti sau diverse reclame, aveam si o formatie cu instrumentisti foarte buni, a carei solista eram. Erau toti conservatoristi, faceam si eu canto. A fost o lectie extraordinara, despre cum se lucreaza in echipa.
Mihaela: - Avantajul nostru a constat si in faptul ca ne-am facut intotdeauna muzica singuri. N-am depins niciodata de nimeni, nu ne-am lasat in bataia vantului. Am facut ce am stiut noi cel mai bine. Iar timpul a fost cel care ne-a consolidat pozitia si ne-a conferit statutul de profesionisti.
- Tu si Vladut sunteti copiii unui muzician: Misu Cernea. Este acesta un avantaj sau un impediment?
Mihaela: - Ca sa fiu sincera, ne-a prins bine la inceput. Am avut niste usi deschise, un fel de garantie. Dar apoi au urmat rautatile. "Pai normal ca au succes, daca le scrie tatal lor muzica, iar vocile le inregistreaza fetele de la Sfinx", si altele de genul asta. Acum nu mai e cazul sa dam lamuriri. Tata a fost intr-adevar o prezenta importanta pentru noi. Cea mai importanta lectie de muzica pe care ne-a dat-o a fost sa compunem intotdeauna piese de bun-simt si sa nu ne luam nasul la purtare. Mai trece cateodata pe la studio, sa vada ce am lucrat, si ne mai "urecheaza" daca vreo piesa i se pare prea comerciala sau ne lauda daca o compozitie e bine gandita.
- De patru ani de zile, formatia voastra are o voce noua. Anca, te-ai acomodat usor sau inca te mai simti nou venita?
Anca: - Ei, acum sunt deja de-a casei. Ne-am imprietenit, e o atmosfera foarte placuta intre noi patru. Imi aduc aminte momentul in care am sosit la preselectie si am vazut-o pe Mihaela cu doua codite si cu un catel Bichon in brate. Aveam si eu unul la fel. Mi-a placut de ea, ne-am imprietenit instantaneu.
- Tu veneai din insorita Italie. Ce te-a facut sa te intorci, sa lasi tot ce construisesi acolo, de dragul unei formatii romanesti? N-au fost destul de primitori italienii?
Anca: - E putin mai complicat. N-am renuntat asa, direct, la Italia pentru Romania. Am plecat de acolo exact cand eram pe punctul de a semna un contract pentru un show foarte important pe Canale 5. Aveam deja o cariera in muzica acolo, dar nu eram chiar asa cunoscuta. Cu acel spectacol, in care faceam parte dintr-o trupa pop de fete, cred ca as fi reusit sa ma impun. Dar am venit intr-o vacanta in Romania, unde am cunoscut pe cineva care mi-a placut foarte mult si care... locuia la Miami. Asa ca am lasat inima sa decida, desi, culmea, sunt destul de rationala in dragoste. M-am gandit si ca America iti deschide, poate, mai multe porti. Am rupt toate legaturile cu prietenii mei din Italia, cu cunostintele din lumea muzicala. Dar relatia de iubire s-a destramat si primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma intorc din America, intr-o scurta vacanta in Romania. Aici lucrurile incepeau sa se miste. Si atunci am primit oferta.
- ...pe care ai acceptat-o cu bratele deschise?
Anca: - Din contra! M-am gandit destul de mult daca vreau cu adevarat sa raman in Romania. E destul de greu ca dupa 12 ani petrecuti in Occident, sa te obisnuiesti cu lipsa de politete neaosa de aici, cu anumite mentalitati. Din fericire, lucrurile se schimba. Era important sa gandesc bine decizia, pentru ca nu puteam sa-i incurc pe colegii mei.
- Ce te-a motivat cel mai tare cand ai hotarat sa ramai?
Anca: - Mi-am zis ca pana la urma, oriunde in lumea asta poate sa fie bine, daca sufletul meu se simte bine, se simte acasa. Am avut si momente de regrete, cand mi s-a parut ca am facut o prostie ca m-am intors. Dar au trecut definitiv. Ceea ce m-a tinut mereu in priza a fost muzica. Acum mi-e foarte bine aici, nu m-as mai da dusa.
"Evo de la evolutie,
ca si noi ne-am mai schimbat"
- Ati intampinat primii fulgi de zapada cu un album nou, pe care fanii vostri l-au asteptat cu sufletul la gura...
Mihaela: - Se numeste "Evo", de la evolutie, pentru ca si noi ne-am mai schimbat. Am muncit destul de mult la el si am incercat sa-i imprimam ceva deosebit, un sunet melodios, mai pop.
Anca: - Promovam o piesa care se numeste Na, na, na, i-am facut chiar si o varianta in limba engleza, iar videoclipul se difuzeaza deja. Piesa devine tot mai populara. In top 100 e deja pe locul 13. Cu aceasta ocazie, vom lansa si o noua varianta a site-ului nostru de Internet, cu o prezentare mai moderna.
- Cum v-au schimbat acesti 11 ani de muzica? Mai sunteti aceiasi ca atunci cand ati compus primele piese?
Mihaela: - Eu cred ca ne-am pastrat energia, buna dispozitie si doza de elan copilaresc necesare. Pentru ca in rest, fireste ca ne-am maturizat cu totii si vedem lucrurile altfel, mai profund. Un moment foarte important al vietii mele a fost anul acesta, cand s-a nascut baietelul meu, Leon. Acum sunt mamica si bineinteles ca simt aceasta responsabilitate. In plus sunt mai energica, nu pot sa stau locului, pentru ca mai mereu micutul are nevoie de cate ceva.
- O veste nemaipomenita. Nu te-ai temut ca nu vei putea impaca statutul de vedeta cu acela de mama buna?
Mihaela: - Nu stiam prea multe despre ce inseamna sa ai un copil atunci cand am ramas insarcinata. A fost o decizie de moment. Probabil daca as fi inceput sa ma gandesc ca va fi greu, nu l-as mai fi facut niciodata si ar fi fost pacat. Acum am inceput deja sa-l iau si pe el in turneele mai scurte si mai putin obositoare. Iar in rest, cand sunt plecata, sta cu sotul meu sau cu mama mea.
- Colegii vostri de trupa sunt si ei familisti?
Mihaela: - Florin e casatorit de cinci ani si e impreuna cu sotia lui de vreo zece. Are o fetita foarte, foarte simpatica, de un an si jumatate. Vladut si Anca nu sunt casatoriti. Fratele meu isi petrece mai tot timpul la studio, la pescuit sau cu catelusii lui.
Anca: - Exact ca si mine, de altfel. Suntem toti mari iubitori de animale. Cel mai mult timp mi-l petrec acasa, pentru ca ma obosesc foarte tare galagia, fumul si luminile cluburilor. Imi impart timpul intre repetitii, canto, sala de gimnastica si plimbarile cu cainele. Am avut o perioada aglomerata si ma simt destul de obosita. Astept cu nerabdare vacanta din ianuarie, ca sa ma pot odihni.
- Ati pregatit scrisoarea pentru Mos Craciun?
Anca: - Nu prea i-am scris, dar am fost cu totii cuminti si stie el unde sa ne gaseasca. Cu siguranta, Mosul va veni si la noi, ca in fiecare an, si va fi o sarbatoare frumoasa. In rest, de Revelion vom fi pe scena. Nici nu mai stim de cand n-am mai avut parte de un Revelion adevarat.
Foto: arhiva artistilor