Dupa jertfirea a sute de mii de ostasi pe campurile de batalie, romanii si-au dat mana peste Carpati ca niste uriasi din basme, cuprinsi de febra regasirii fratesti si de avantul eliberarii de sub jugul strain. Cine mai stie astazi cum a fost, in acea zi, pe Campia Libertatii de la Alba Iulia? Pana anii trecuti, batrani cu vocea pierduta apareau la televizor si povesteau, povesteau... Astazi sunt dusi la cele vesnice. Fusesera martori oculari ai Adunarii Nationale care a pus Europa in fata unui fapt implinit, intemeiat pe normele cele mai exigente ale Dreptului International: Unirea Transilvaniei cu tara Mama. Cine mai stie astazi ca in acele zile, in Parlamentul de la Budapesta, deputatul Alexandru Vaida-Voievod era sa fie linsat, in clipa in care a anuntat desprinderea Ardealului de Ungaria? Sunt putini cei care au auzit ca, imediat dupa 1 Decembrie 1918, ofiterul Iuliu Maniu si regimentul lui romanesc, aflati in slujba lamparatul, au ocupat Viena si au jucat rol de politie vreme de trei saptamani. Doar istoricii mai stiu cata fermitate a dovedit, in 1919, primul ministru Ion I.C. Bratianu, in fata presiunilor occidentale prin care se incercau "solutii de compromis" privind teritoriile recent unite cu tara. Din fericire, atunci au fost la carma natiunii un rege ca Ferdinand "cel loial", o regina ca Maria cea plina de intelepciune, iar intre liderii ardeleni, s-au gasit un George Pop de Basesti, un Stefan Cicio Pop, un Vasile Goldis, un Iuliu Hossu, un Miron Cristea sau un Nicolae Balan. Oameni mari, pentru o Romanie Mare. Intensitatea bucuriei si uimirii romanesti din acele zile, in fata implinirii unui vis visat de zeci de generatii, e greu de imaginat pentru muritorii actuali care suntem. Si mai tarziu, in 1944, cand au fost nevoiti sa se jertfeasca pentru readucerea Transilvaniei de Nord in granitele rapite in 1940 de puteri straine, ostasii romani au luat cu asalt trecatorile si s-au sacrificat cu zecile de mii, cu aceeasi "pohta" ce "au pohtit" inaintasii lor. "Pohta" unitatii nationale, statale si religioase.
Dar care este "pohta" contemporanilor nostri, rataciti printre emanati de partid, printre politicieni de circ, ierarhi cazuti in pacatul dezbinarii si guvernanti sufocati de santajul autonomistilor din Udmr? Nimeni nu stie. Veacul e prea mic, contextul e mizerabil. "Transilvania, again Transilvania" (Transilvania, din nou Transilvania) - scria istoricul roman din America, Titus Podea. In aceasta expresie se aduna toata disperarea unui intelectual patriot, in fata pericolului ca generatiile, pe masura ce se indeparteaza de data sacra a realizarii unitatii nationale, sa lase prada uitarii toata lupta si implinirile inaintasilor.
Si iata, 1 Decembrie 2005 a ajuns o data in care putem vedea cum dezbinarea si lipsa demnitatii nationale imbratiseaza strans unele cercuri conducatoare de la Bucuresti, inclusiv pe cele bisericesti. La insistente udemeriste disperate, guvernul este gata sa creeze precedentul autonomiei teritoriale - mascata in "autonomie culturala". Transilvania este cumparata cu bucata de capitalul transnational. Padurile ei sunt vandute la porunca si in interes strain. De la Cluj si Alba Iulia, in loc sa ne parvina duhul unitatii si al blandetii ortodoxe, ne vine duhul dezbinarii si "pohta" luptei pentru putere, semanate de ierarhi ca I.P.S. Anania si I.P.S. Andreicut. Astfel, cu toate frumoasele ceremonii organizate de autoritati la Alba Iulia si Bucuresti, nu poti sa ignori faptul ca 1 Decembrie 2005 a fost totusi o sarbatoare petrecuta intr-o Romanie destul de Mica.