Primaria mai studiaza si planurile constituirii unei zone metropolitane care va aglutina satele si comunele din judetele limitrofe intr-o metropola faraonica.
Bucurestiul a fost mereu un cosmar pentru locuitorii sai si visul fiecarei administratii care vrea o felie cat mai mare din tortul bugetar. Ros de ambitiile fiecarui primar sau partid care vede in el un os de ros, Bucurestiul a crescut haotic, extinzandu-se sub forma unor cartiere improvizate din carton si paianta, fara canalizare, caldura si gaze, asimiland fortat comunele inconjuratoare.
Zona metropolitana este, de mult, un fapt. Multi locuitorii din comunele suburbane muncesc sau vor sa munceasca in Bucuresti, orasul cu cel mai mic somaj din tara. De construit s-a construit putin, mai mult pentru a face loc birocratiei de tip nou, capitalist, nu si populatiei sufocate de cartierele dormitor. Rezidentilor li se alatura salariatii sezonieri sau detasati in Capitala si micul univers cosmopolit al chinezilor, arabilor si raketilor, care fac jocul pe piata neagra din periferie. Acum, zona metropolitana este formata din cvartale de case construite ilegal sau in paragina, din hale parasite, transformate in hipermarket-uri, din gropi de gunoi improvizate si santiere unde se munceste sporadic. O zona crepusculara unde, ca pe marginea oalei cu supa, s-a strans spuma unui oras pe care multi l-au agitat inainte de folosire. Politistii descind acolo cu cagulele pe cap, oamenii de la Sanepid cu masca pe figura. Multi dintre adevaratii locuitori din marginea Bucurestilor au fost alungati cu bani sau cu promisiuni undeva, dincolo de orizontul de perceptie al muncipalitatii. Locul lor a fost luat de musita miliardarilor de carton si a traficantilor de pamant. Sute de hectare, cumparate pe preturi de nimic, in faza de pionierat a improprietaririlor si retrocedarilor, au devenit sau sunt pe punctul sa devina mine de aur pentru speculanti.
Cert, Bucurestiul, capitala a unei tari care, cel putin in discursuri, pare prinsa de febra ambitiei integrarii europene, s-a dezvoltat mult si fara rost, pe un schelet care suporta greu masa supraponderala adaugata orasului de diverse vanitati locale. Un oras format din mai multe tipuri de civilizatie, de la cea primitiva a bordeielor si turmelor de porci crescute pe marginea drumurilor, pana la borcanele de sticla ale bancilor si giganticelor panouri publicitare. Un oras cu un sistem vascular strangulat de o circulatie incetinita de hartoape si gropi, cu cartiere intregi fara canalizare si retele de apa. Un oras fara pasaje, semne de circulatie sau sosele de centura.
Extinderea Bucurestilor pe verticala si pe orizontala ar putea fi un bol alimentar prea atos si voluminos pentru a fi inghitit pe nemestecate de administratie si, mai ales, de bucuresteni. Pentru ca administratia, care face cu greu fata nenumaratelor crize si probleme ale unei Capitale cu o infrastructura gaunoasa, va trebui sa civilizeze un spatiu iesit, de mult, din istorie. Pentru ca impozitele locale, platite de locuitorii si comerciantii din Capitala, vor trebui sa sustina lucrarile de extindere si intretinere a unei zone sarace, aride, al carei viitor pare deocamdata incert. Pentru ca primaria ar trebui ca, pe langa zecile de zgarie-nori, sa consolideze miile de blocuri subrezite de cutremure si de nepasare.
A proiecta un oras de zece ori mai mare si tot de-atatea ori mai inalt este, de fapt, o modalitate de a cosmetiza cicatricele dureroase ale unui oras nevindecat inca pe deplin dupa visul lui Ceausescu de a-l transforma in propriul sau mausoleu. Stafia lui inca bantuie strazile si mintile oamenilor!