[sapou]"Si nu uita, cand esti voios,
romane, sa fii bun!"[/sapou]- In noul serial Cuscrele, difuzat pe National Tv, etalati o forma de invidiat. Cum va prelungiti dupa atatia ani de televiziune si teatru emotia artistica?
- Ca actor, emotii ai oricand si oriunde, fie ca joci intr-o sala de teatru, fata in fata cu publicul, fie ca te inregistreaza aparatul cinematografic ori cel de televiziune. Eu am emotii, in primul rand, pentru ca mi se ofera un nou prilej sa-mi fac meseria. La Hollywood, dupa 50 de ani, actritele sunt scoase la pensie. La noi, fenomenul e invers: actorilor consacrati li se da o noua sansa sa-si dovedeasca talentul si maiestria artistica. Asa cum se intampla si-n Cuscrele, unde joc alaturi de "monstri sacri" ai comediei, precum Draga Olteanu, Tamara Buciuceanu-Botez, Rodica Popescu-Bitanescu, George Ivascu si altii. Cu unii m-am mai intalnit pe scena: cu Tamara joc de cativa ani buni in piesa Caviar, vodca si bye-bye, comedie scrisa de dramaturgul Gheorghe Astalos, un spectacol scaparator, cu care am colindat si colindam in continuare lumea. Recent am dat un o reprezentatie intr-a saptesprezecea mare capitala de pe mapamond, si pretutindeni diaspora noastra ne aplauda si ne recheama. Cu Draga Olteanu m-am intalnit pe genericul filmului de mare succes Nea Marin, miliardar, dar nu si in replica directa, ca acum. Sper ca de asta data sa fim mai mult "fata-n fata". Nu stiu prea bine in ce context, pentru ca scenariul se scrie pe parcursul filmarilor, de la o saptamana la alta, si noi habar n-avem cum vor evolua personajele. Daca se vor iubi sau se vor parui. Vorba ceea: "din surpriza in surpriza, nu ai timp de analiza". Important e ca fiecare din echipa ne straduim sa ne iasa munca cat mai bine. Intre noi fie zis, autorii scenariului mai au inca multe de invatat ca sa ajunga pana la talia unor scenaristi consacrati cum au fost regretatii Titus Popovici sau Theodor Mazilu. Dar tot eu zic: sa avem putintica rabdare, comedia e genul cel mai greu de scris. Totul e sa "prinzi" probleme ce intereseaza spectatori de diferite generatii si preocupari, asa cum a reusit Gheorge Astalos in Caviar, vodca si bye-bye, pe care o jucam cu atata succes. In ea e vorba despre diaspora romaneasca, interesata permanent de ce se mai intampla "pe acasa", dar, mai ales, despre ce s-a ales din sperantele noastre comune, spulberate de-a lungul celor 15 ani de post-revolutie. Curand, vom pleca din nou cu spectacolul in Sua, dupa ce abia ne-am intors din Canada. Vom da un spectacol la New York, chiar in ajunul Anului Nou, dupa care vom petrece Revelionul si inca o saptamana cu prietenii nostri de acolo. Dar inainte, intru in priza aici, acasa, cu pregatirile pentru Craciun, sarbatoare sfanta, pe care, alaturi de sarbatoarea Pastelui, o petrec intotdeauna cu familia si cu prietenii apropiati. Anul acesta pregatesc o masa mare, pentru ca, dupa cum stiti, imi place sa mananc, dar si sa gatesc. Mai ales pentru cei dragi, pentru fiica si pentru nepoata mea, Stanca Radu, care este acum studenta in anul Ii la Regie. Bineinteles ca impodobesc cu mana mea bradul, ca in toti anii, si adaug sub el darurile. Si bucuria asta, uneori umbrita de nostalgii pentru cei care nu mai sunt intre noi, dar raman in sufletele noastre, ma face sa traiesc o cascada de emotii. Si acum va las, urandu-va, ca in ajunul Craciunului: "Si nu uita, cand esti voios, romane, sa fii bun!".