Omul avea datorii mari catre stat si Fiscul voia sa-i sechestreze averea. Vreo cateva saptamani, in ochii tuturor, datornicul si recuperatorul s-au infruntat pe prima pagina a ziarelor si la televiziune. Rau-platnicul are lipici la oamenii de presa, spune mereu o vorba memorabila, isi merita banii! Omul guvernului, cu o figura vesnic incruntata, n-are simtul umorului. In nici o tara din lume seful Fiscului nu arata, probabil, altfel. Mai ales cand trebuie sa vanture supa vascoasa a economiei pentru a ridica pestii mari de la fundul oalei.
Recenta hotarare judecatoreasca da sperante marilor datornici ca vor putea, prin inginerii genetice, adica de familie, sa scape de Fisc si de plata datoriilor. Afaceristul, patron de club de fotbal, avea de platit o suma bunicica. Dupa decizia judecatoreasca, este exonerat de responsabilitate. Are acum dosarul curat, e un cetatean ireprosabil, bun-platnic la buget, ba chiar un erou al timpurilor noastre. A invins balaurul fiscal!
Procedeul vanzarii sau cedarii datoriilor, nepedepsit de lege, a facut cariera. Acum cativa ani, alta familie de afaceristi, stransa cu usa de Fisc, isi scotea la vanzare datoriile. Din neantul de peste mari si tari, s-a ivit o firma care a cumparat datoria cu un pret de zece ori mai mic. De atunci, pare-se, firma a disparut, cu tot cu datoria imputinata. Dupa ce au sters multe zerouri din datorie, afaceristii au devenit solvabili, au jonglat in continuare cu conturi si credite.
Cele doua exemple sunt exceptii penale ale unui comportament generalizat. Inainte de ultimele alegeri, trecerea banilor dintr-un buzunar intr-altul, cu datorii, restante, penalitati, dividente si profit, s-a facut si in marile familii de politicieni. Un smecheras, mare latifundiar, anunta, pe cand era numit ministru, ca-si cedeaza averea fiicei. Lista cu acareturi era impresionanta, dar cu lacune. Lipseau, de pilda, o casa din centrul Bucurestiului, un viloi cumparat pe vremea cand tatal era mahar in minister, sute de hectare de pamant concesionat sau cumparat, masini de lux, opere de arta si bijuterii pe care familia ex-ministrului le arata prin poze. Fata a preluat afacerile tatalui si averea s-a volatilizat. Asa a si ramas, desi fata a trecut si prin guvern si a poposit si pe bancile Parlamentului. In urmatoarele declaratii de avere nu au mai fost consemnate, nici macar de fiica.
Liderul unui partid la putere, si el pe lista celor trei sute de romani putred de bogati, si-a trecut afacerile pe mana fiicei sale. Cand si cand, declaratiile sale politice par pricinuite de interesele averii de pe cracile arborelui genealogic. Familia este o haina groasa pentru vremuri grele.
Afacerile marilor familii merg inainte, in ciuda conflictelor de interese. Oamenii care vor sa scape de Fisc isi paseaza pur si simplu averea in mainile rudelor care gestioneaza aceste bunuri, manevrati de adevaratul proprietar. Nimeni nu pierde nimic. Doar bugetul. Si, prin el, fiecare dintre noi. Toti acesti romani bogati sunt produsul unei economii tulburi.
Posibilitatea de a jongla cu o avere prea voluminoasa pentru a fi carata in Parlament sau prea toxica pentru a o arata in public a creat o clasa de bogati saraci, oameni care, la vedere, nu au mare lucru. In realitate, detin imperii financiare si datorii cat bugetul invatamantului. Dupa o lunga cariera pe listele de asteptare ale executorilor judecatoresti sau ale recuperatorilor din banci, ei pot zice ca sunt si saraci, si cinstiti. Rudele lor le-au preluat legal problemele, mai putin influentarea deciziilor guvernamentale si a legilor favorabile afacerilor familiei. Astea pica in raspunderea saracilor bogati!
Si astfel, Romania a devenit troaca penala a marilor familii!