Intr-un colt de America bate toaca. Numele tinutului - Pennsylvania - aminteste cumva de Transilvania. La fel, dealurile impadurite din jurul manastirii. Mai lipsesc din peisaj talanga si turma de oi. "Ii amintea de Romania. A fost unul dintre motivele pentru care maica Alexandra a ales acest loc", spune stareta Manastirii "Schimbarea la fata", rascolind prin trecutul printesei Ileana, scufundat in uitare. Suita pe o colina, la o aruncatura de bat de Elwood City, un mic orasel la vreo 60 km de Pittsburg, Manastirea "Schimbarea la fata" seamana leit cu un motel american. Cladirea din lemn cenusiu, cu icoane colorate, atarnate la intrare, pare pustie. Din prag se vad mai bine sesurile si padurile de stejar care o inconjoara, unduite ca plaiurile transilvane. Americanii le numesc "rolling hills". De aici, din pragul manastirii strajuit de icoane, al saselea copil al Reginei Maria si al Regelui Ferdinand va fi ingenuncheat, uneori, in amurg. Va fi lacrimat, ascultand cum se repede toaca peste sesuri. Si in amintirile ei va fi chemat poate nume si locuri din tara pe care o parasise in urma cu doua decenii, pribegind in exil... Miroase ca in manastirile romanesti, a lemn crud si a tamaie arsa. Maica stareta - "Mother Cristophora", cum se recomanda - este o femeie inca tanara, cu privire severa. Are in grija noua suflete. Toate americance get-beget, nascute intr-o mare de catolici si religii protestante. "Au ales o cale pentru multi bizara", spune maica stareta. "Americanii nu au traditie monahala, cu atat mai putin ortodoxa".
Portret cu diadema si perle
Sora Martha, cea mai tanara calugarita, pare inca un copil. Tocmai a implinit 22 de ani. Nu regreta ca a ales sa paraseasca lumea de afara. "Nu eu am ales, Dumnezeu a ales", spune Martha zambind. Celelalte maicute sunt trecute de a doua tinerete. Zambeste din nou. Isi petrece singuratatea putin altfel decat surorile ei din manastirile romanesti. Iese la cumparaturi cu Mercury-ul parcat afara, se ingrijeste de turisti si ii place sa cante arii la flaut. In rest, post si rugaciune.
Viata la manastire incepe inainte de rasaritul soarelui. Pana la utrenie, maicutele se roaga in chiliile lor. Pana seara, la vecernie, au cu ce sa-si umple timpul. Treburi gospodaresti: gatesc, curata gradinile cu flori, spala, calca si raspund la scrisorile sau telefoanele credinciosilor. Cand au timp, cioplesc cruciulite pentru magazinul de suveniruri. "E un miracol ca putem supravietui doar din donatii. Nu avem pamant si nu crestem animale, ca in manastirile romanesti", explica "Mother Cristophora". Pentru maicile de la "Schimbarea la fata", maica Alexandra este totuna cu o sfanta. O sfanta uitata. "Regele Mihai a trecut pe la manastire in 1991, cand maica Alexandra s-a mutat la cele vesnice. De atunci n-a mai venit", isi aminteste "Mother Cristophora" clatinand din cap. De fapt, a fost pentru prima si ultima data cand a vizitat-o. Tot pe atunci, presa a stors ca pe o lamaie, uluitoarea poveste a printesei Ileana. Acum, nici propriii ei copii nu par sa-si mai aminteasca de ea.
Printesa Ileana a avut sase copii, cu arhiducele austriac cu care se casatorise la Bucuresti, inainte de razboi. Singurul care obisnuia sa mai treaca pe la manastire era unul dintre copii, Stefan, dar s-a prapadit si el acum vreo zece ani.
Langa "Mother Cristophora" e o mica vitrina cu amintiri despre printesa. Doua fotografii sar in ochi. In prima, o tanara priveste cu un suras bland neantul. Poarta o diadema batuta cu pietre, iar la gat doua siraguri de perle. In ochii luminosi ascunde parca toata bunatatea lumii. Langa fotografia alb-negru, o poza in culori. Femeia umbla smerita printre stejari si frunze uscate, cu ochii in pamant. In loc de diadema, poarta o broboada neagra. Printesa Ileana nu mai exista de mult. Intre timp isi implinise chemarea devenind "Mother Alexandra". Pe la inceputul anilor 60, intrase intr-o manastire din Franta, cand toti cei sase copii crescusera si puteau trai pe picioarele lor.
Tristetea monarhilor exilati
Destinul ei bate Hollywoodul. Printesa Ileana a lasat sclipirile traiului pamantean pentru comorile incerte din imparatia cerului. A renuntat la tiara princiara pentru rasa de calugarita. "S-au mai vazut cazuri", ma lamureste rece "Mother Cristophora". Impinge in camera o masuta pe roti cu un televizor si porneste o inregistrare dupa un reportaj difuzat in 1987, de o televiziune locala. "Mother Alexandra" invie pentru cateva secunde. Toata bunatatea lumii e la locul ei, in ochii incadrati de o pereche de ochelari cu rama groasa. Si respira, parca, toata tristetea monarhilor exilati. Intr-o engleza cu accent puternic, ea povesteste calm. Dar in strafundurile vocii mocneste suferinta: "Poate cea mai mare lectie pe care o invat acum, la batranete, este ca trebuie sa-ti traiesti clipa. Pana la urma, viata este, nu-i asa, un intreg. Eu raman eu, dincolo de toate". Clic, si "Mother Alexandra" se intoarce in eternitate. Ultimul sfert de veac pe pamant si l-a petrecut in haine negre, rugandu-se in manastirea ridicata de ea insasi. Iconostasul l-a imbogatit cu doua icoane ferecate in aur si argint, mostenite de la Regina Maria. Pana sa ridice Manastirea "Schimbarea la fata", a locuit o vreme in rulote. Maica stareta vorbeste despre "The Ortodox Monastery of the Transfiguration" ca despre ceva unic: "Si-a dorit o manastire in limba engleza, pentru femei, pentru toata ortodoxia, nu doar pentru romani. O manastire panortodoxa. Pentru acele vremuri a fost o vizionara".
Intr-un interviu publicat inainte de 89 in presa americana, printesa "Mother Alexandra" isi povesteste inceputurile de calugarita: "In 1967 am gasit bucata asta de pamant. Am pornit totul impreuna cu maica Despina, locuind intr-o rulota. In 1968, de Craciun, ne-am mutat la manastire. Multe fete tinere au venit si au incercat, dar in cele din urma au plecat".
Cutiuta cu pamant romanesc
Pana sa ajunga in America, si-a cautat refugiul mai intai in Elvetia, apoi in Argentina. Mai greu a fost cu cetatenia americana. "Intreba fiecare vecin din Massachusetts, unde locuia pe atunci, cum poate sa faca. A ajutat-o, in cele din urma, John Fitzgerald Kennedy, pe atunci senator de Massachusetts. A trecut o lege prin Congres, iar presedintele Eisenhower a semnat-o", isi aminteste maica stareta. Mai multe nu stie despre acest episod.
- Mai trec romani pe aici?
- Nu prea.
Deruleaza rapid alte episoade. Cum salva in timpul razboiului soldati romani, pe care ii adapostea in castelul sau din Salzburg, spitalul ridicat la Bran, viata in exil, curajul denuntarii comunismului in cuvantari radio si Tv. A strans totul in doua carti autobiografice, publicate prin anii 50. "Credea cu tarie in schimbarea la fata a lumii", spune "Mother Cristophora".
Printesa Ileana se odihneste acum in cimitirul manastirii. O maicuta coboara in viteza colina, calare pe un fel de trotineta electrica. Aranjeaza florile pe mormant. Nu prea a mai avut timp sa se ocupe, imi spune in timp ce curata iarba. "A cerut in mod special sa aiba troita asta la capatai", spune "Mother Theodora", aratand catre o cruce masiva din lemn sculptat ca prin partile Maramuresului. Troita ridicata de printesa Ileana glorifica memoria "tuturor celor care au suferit in inchisorile comuniste".
A luat cu ea o cutiuta aurita, cu pamant romanesc.
Corespondenta din Sua