Reflexologia Plantara

Dia Radu
Stiti probabil ce nepretuit este un masaj al picioarelor in clipele de maxima oboseala, dupa o zi stresanta sau dupa alergatura. Daca insa nu ati incercat inca unul profesionist, noi va propunem o carte care va dezvaluie toate micile trucuri, metodele de masaj si punctele reflexe care, odata masate, vor ajuta la refacerea echilibrului energetic al corpului dvs.

Aparuta in seria practica a Editurii "Polirom", cartea Clarei Bianca Erede este un adevarat manual de masaj zonal. Este structurata inteligent pentru a face aprofundarea tehnicilor cat mai usoara si mai rapida. Are incluse harti detaliate, dar si indicatii pentru fiecare tip de afectiune (astm, hipertensiune, dureri de cap, probleme renale...) si locul corespunzator in talpa piciorului.
Anumite puncte din talpa piciorului sunt legate prin canale energetice cu organele interne. Masarea lor, asadar, permite restabilirea functiilor organismului, precum si vindecarea diverselor afectiuni.
Folosita pentru prima data ca metoda terapeutica de catre chinezi, acum 5000 de ani, reflexologia are astazi tot mai multi adepti printre oamenii de stiinta. Unicitatea ei consta in faptul ca vindecarea se produce cu fortele proprii corpului. Prin masajul picioarelor se produce o crestere a circulatiei sangelui. De asemenea, scade tensiunea prin sistemul nervos. Aceasta reduce efortul la care este supus corpul, si astfel, energia incepe sa curga normal. Folosirea metodei produce, prin urmare, o stimulare a fortelor de autovindecare latente in corp. In timp ce se maseaza zona reflexa, nervii duc mesajul la creier, iar acesta, la randul lui, il transmite organului legat de acea zona reflexa.
"Cineva spunea ca nu ne gandim niciodata la picioarele noastre, poate tocmai pentru ca sunt atat de departe de cap!". Asa isi incepe autoarea studiul. Cei interesati vor descoperi o lectura agreabila, plina de informatii utile, despre unul dintre cele mai vechi si mai ieftine remedii. O terapie miraculoasa, una din cele mai importante metode de vindecare naturala. Cartea are 144 de pagini si costa 15,9 Ron.