Adio armiei!

N. C. Munteanu
Ministrul Apararii Nationale a pus ceasul sa sune.

E ceasul din urma al armatei obligatorii, care urmeaza sa fie desfiintata in curand. Si-asa, de ceva timp, nu se mai faceau incorporari la armele de baza si s-a vorbit intens despre necesitatea unei armate de profesionisti. Armata s-a imputinat tot mai mult din pricina restrictiilor bugetare, dar si pentru ca noul model de organizare o cere.
Alaturi de Biserica, Armata are cote bune de popularitate, mai degraba fara sa faca nimic, exceptand accidentele armate, dezertarile si sinuciderile. Votantii sunt, in mare parte, oameni trecuti de prima tinerete, crescuti in frica si necesitatea autoritatii. Poate ca armata se mai bucura si de prestigiul mostenit de pe timpul cand era o componenta a puterii represive, actor principal pe scena publica. Poate, zic altii, parea sa organizeze vietile dupa canoane bazate pe disciplina, subordonare si umilinta, dar si pe puterea armei, intr-o lume in care orice forma de libertate era vanata si reprimata. Barbatii concepeau armata obligatorie drept o modalitate de a-i cali suplimentar pe tinerii care, altminteri, porneau in viata doar cu educatia din scoala. Armata era scoala vietii unde statul te forma sa devii un cetatean model. Te forma sau te deforma.
Din aceste premise lipsesc ingrediente importante. Dupa ce fostii ofiteri de cariera au infundat lagarele comuniste, Armata a fost condusa de politruci scoliti la Academii sovietice, care nu aveau mai nimic in comun cu interesele nationale. Reprezentau si aparau grupul de interese concentrat in jurul carmaciului. Multi ofiteri erau si cadre de nadejde ale Securitatii. In anii din urma ai comunismului, armata substituia taranii pe ogoare, indepartandu-i de roadele muncii si asigurand paza agriculturii, obiectivul numarul unu al unei tari infometate de o industrializare grabita si facuta fara cap. Pe atunci, armata era folosita in principal ca mana de lucru gratuita pe santiere faraonice. O armata de sclavi tinuti tot timpul in arestul cazarmelor, amenintati cu carcera si Curtea martiala. Armata te spala gratuit cu sapun cazon pe creieri si te pregatea pentru o viata de civilie in care orice sef devenea automat generalul tau. Gloria armatei ramasese doar subiect de film si de cantec patriotic.
Asa se face ca primele forte trimise in strada sa indeparteze pericolul manifestatiilor anticomuniste din decembrie 89 au fost cele militare. In ciuda martorilor si probelor, Armata nu recunoaste nici astazi ca a avut un rol greu in reprimarea manifestantilor anticomunisti. Cum nu-si recunoaste nici implicarea in asaltul impotriva manifestantilor din Piata Universitatii. Minerii, zic probe adunate la dosar, au fost gazduiti in unitatile militare, care le-au pus la dispozitie o parte din logistica necesara, adica bate, casti, mijloace de transport. Militarii in termen au fost prezenti, din ordin prezidential, in mijlocul poporului, sa aplice dictatura proletariatului, cum stiau ei mai bine de la superiorii lor. Pe baza acestor contributii la istoria recenta, multi dintre protagonisti au castigat stele grele pe umeri si cariere pline de privilegii.
De la intrarea Romaniei in Nato, regulile jocului s-au schimbat. Vechea armata, clonata dupa model sovietic, cu generali multi, prea multi, si cu soldati slab instruiti, rau tratati, motivati de un patriotism indoielnic, nu mai facea fata. In plus, s-a ridicat o categorie noua de militari, scoliti prin strainatate, priceputi in ale hi-tech-ului, vorbitori de limbi straine, cititi, bine vazuti de comandantii armatelor partenere. Acestia incep sa fie tot mai influenti. Inlocuirea vechii garzi e o chestiune de timp. Daca e sa ne luam dupa ceasul din fata Cercului Militar, s-ar putea sa nu mai fie mult pana atunci.
Vremea lui Mos Teaca cu vipusca si stea rosie in frunte sau pe umeri a apus! E timpul oamenilor de meserie. Macar in armata!