Scrise in 1951, la doar trei ani dupa ce fusese silita sa paraseasca Romania, memoriile Domnitei Ileana sunt adresate concetatenilor din tara ei de exil, Sua. Carora vrea sa le explice, prin intermediul propriilor experiente, tot ceea ce nu stiu sau nu inteleg din istoria europeana recenta, in special din evenimentele petrecute in iubita ei patrie, Romania: "Socotesc de cuviinta sa subliniez ca aceasta carte este propria mea poveste. Neavand pretentia de a fi o lucrare politica sau istorica, ea doar incearca sa arate influenta pe care au avut-o evenimentele politice recente asupra unei persoane particulare - si aceea sunt eu. Exista un indoit motiv pentru care am incercat sa povestesc toate acestea: in primul rand, adanca mea credinta ca lupta pentru o lume libera este o lupta pe viata si pe moarte, si apoi dragostea profunda si durabila pe care o nutresc pentru Romania". Fiica cea mica a reginei Maria si a regelui Ferdinand (si, am impresia, preferata lor dintre cei cinci copii ramasi in viata, caci mezinul, Mircea, murise la doar patru ani) se afla, in momentul povestirii, la jumatatea vietii ei si a incercarilor sortii. Avea sa traiasca pana in 1991, ultima perioada in calugarie, sub numele de maica Alexandra. Stabilita impreuna cu sotul ei, arhiducele Anton de Austria, si cei sase copii ai lor, in Noua Anglie, principesa si arhiducesa era pentru americani o femeie-oarecare, pe nume Ileana Habsburg. Titlurile nu le spuneau nimic. Pentru americanul comun, printesele erau doar personaje de povesti pentru copii. Povestea adevarata a printesei Ileana pana la 42 de ani e impresionanta fiindca releva un personaj de o forta launtrica miraculoasa, un caracter ce a facut fata tuturor probelor dure la care a supus-o istoria. Cand isi incepe marturia pusa sub titlul Traiesc din nou, e o femeie care gateste, spala si coase pentru familia ei numeroasa, iar din trecutul regal nu i-au mai ramas decat cateva obiecte cu valoare sentimentala, care ii amintesc de adorata sa mama si de locuri indragite de acasa - Sinaia, Bran, Bucuresti... "Aratate" cititorului american, caruia i se adreseaza direct, aceste obiecte cu anamneza lor il introduc in istoria si geografia tarii noastre. Caci Romania e personajul tutelar al cartii in care Domnita Ileana incearca sa explice americanilor ce inseamna sa fii printesa si cum i-a marcat nasterea augusta viata: printesele se nasc, traiesc si mor in public, sunt educate nu doar pentru a indeplini riguroasele cerinte de protocol, ci si pentru sacrificiul de sine in slujba poporului, in special a celor in suferinta. A avut exemplul mamei, regina Maria - persoana cea mai importanta din viata ei -, inca din timpul Primului Razboi Mondial, a intrat ea insasi, din adolescenta, in organizatii caritabile si s-a deprins cu un program riguros. Studenta la Scoala de Educatie Fizica din Bucuresti, "am crescut trup si suflet pentru patria mea: aspiratiile si implinirile ei au facut parte din insasi fiinta mea. Romania a fost si este dragostea vietii mele, motivul pentru care exist". Par cuvinte mari, dar responsabilitatile si riscurile pe care si le-a asumat le dovedesc adevarul. Dupa casatoria cu Anton de Habsburg, in 1931, a trait un timp in Austria, unde s-au nascut intre 1932 si 1942 cei sase copii ai lor, dar a dus dorul tot timpul locurilor natale: "Noi, romanii, suntem atasati de pamantul tarii noastre si nu putem sa ne simtim la fel de bine in alte parti. Acest sentiment ma stapanea cu atata putere, incat am avut tot timpul un vas plin cu pamant romanesc sub patul meu atunci cand am nascut copiii, asa incat si ei sa fie nascuti pe pamant romanesc!". De aceea s-a si intors, cu toti ai ei, in 1944, desi riscau sa fie omorati. Dar, dupa ce fusese, ca sora medicala, in miezul suferintelor atroce si tragediilor provocate de razboi, curajul de a infrunta moartea nu-i lipsea. Cea mai mare parte a cartii o constituie anii 1944-1948 petrecuti in Romania. Evenimentele extrem de dramatice la care a fost martora sau a participat atunci sunt relatate in amanunt si analizate lucid. Simtul ei de observatie, talentul de prozatoare ne-au lasat documente istorice si psihologice teribile, precum intalnirile cu Emil Bodnaras, la care a apelat pentru a salva vieti de detinuti politici, Ana Pauker, Petru Groza... A incercat sa conlucreze cu autoritatile pentru a ajuta prin Crucea Rosie Internationala oamenii ce mureau de foame in Moldova in 1947, pentru a-si organiza spitalul "Inima reginei" din Bran, pentru a-si face datoria fata de romanii in suferinta. Dar, odata cu abdicarea regelui Mihai, a survenit si propria - sfasietoare - despartire de tara, la 7 ianuarie 1948.
"Care este legatura dintre Iasi, Sinaia, Brasov, Bran si Massachusetts, astazi?", se intreaba Domnita Ileana. "Exista un fir de aur care le leaga si le face sa fie una (...). Firul care le tine pe toate laolalta este dragostea in multele si uimitoarele ei forme; dragostea de frumos, de copii si de toti oamenii, dragostea de casa si de tara si, pana la urma, dragostea pentru Dumnezeu - a carui iubire desavarsita le cuprinde pe toate celelalte." Maica stareta Alexandra de mai tarziu vorbeste in aceste randuri, dar si in rugaciunile ei, adaugate la sfarsitul editiei.