Chicago! Putine alte orase din lume i-au inspirat atat de fecund pe creatorii de musicaluri si cinema. Stranie imbinare de stralucire si decadere, sub cerul lui, arcuit peste malurile lacului Michigan, s-au nascut deopotriva nemuritorii Walt Disney si Hemingway, dar si teribilul Al Capone, regele gangsterilor, demn de cartea recordurilor. Cantat cu dragoste nesfarsita de Frank Sinatra (Chicago, Chicago), orasul a fost in anii 30-40 scena unor confruntari criminale in serie, care au tinut multa vreme prima pagina a marilor ziare americane. De la o astfel de crima a pornit si tema celebrului musical Chicago (care se joaca de peste 50 de ani in America), si tot ea a inspirat filmul cu acelasi nume, distribuit cu mare succes si pe ecranele romanesti. Lovitura de teatru (la propriu) a dat-o insa Nationalul bucurestean, care propune in stagiunea actuala varianta originala a musicalului, intr-o distributie sarbatoreasca. E prima data cand un teatru din Romania se incumeta sa puna in scena un musical veritabil, adica un gen de spectacol cu o vechime de vreo 70-80 de ani in America, si cam tot pe atat, in Franta si Anglia. Dupa multe tergiversari care au amanat premiera cu aproape un an de zile, publicul bucurestean are, in sfarsit, parte de un regal. O performanta in care intra, desigur, calitatea libretului (Fred Ebb si Bob Fossey), ca si farmecul muzicii (John Kender), compusa din hituri pe care amatorii de jazz le fredoneaza chiar de la iesirea din teatru. Dar pentru spectatorii romani - performanta apartine mai ales actorilor si intregii trupe de dansatori, muzicieni si coristi, condusi de regizorul spaniol Ricard Reguent si de coregrafa Ana Eva Cruelles, secondata de coregraful Florin Fieroiu. (Spectacolul este o coproductie romano-spaniola.)
Dintr-o distributie foarte mare, care ar merita sa fie remarcata integral, le voi numi, la inceput, pe cele doua interprete ale personajelor principale, Monica Davidescu (Roxie Hart) si Ilinca Goia (Welma Kelly), actrite cunoscute si apreciate pentru piesele clasice si filmele in care au evoluat pana acum. Ei bine, amandoua dovedesc in Chicago remarcabile talente... ascunse: voci placute, partituri solistice "in direct", virtuti coregrafice exprimate pe ritmuri fierbinti de jazz. Performante deosebite, dobandite cu o vointa de fier: pentru reusita spectacolului s-a repetat cate 14-15 ore pe zi.
In forma maxima se arata a fi si marea noastra actrita Maia Morgenstern, care, dupa ce a impresionat lumea, interpretand-o pe indurerata Maica a lui Isus (in filmul lui Mel Gibson), face si in Broadway o compozitie remarcabila, in rolul unei sefe de puscarie, un personaj pe care il insufleteste cu farmec, cu umor si... sarcasm...
Frumos, talentat si sarmant, Stefan Banica Jr. se misca prin spectacol cu usurinta unui peste prin apa, acomodarea cu muzica si cu dansul fiind, in cazul sau, mostenita atat pe linie de familie (de la mult regretatul sau tata, Stefan Banica), dar si dintr-o indelungata experienta dobandita pe micul ecran si pe scenele marilor sale concerte.
Nu se poate vorbi despre acest spectacol stralucitor fara a dedica macar cateva vorbe luxuriantei decorului si costumelor, ce evoca lumea inconfundabila a cabaretelor americane din anii 30-40, cu atmosfera lor incinsa de opiu si erotism, in care placerea de a trai se invecina cu setea de a ucide. (Autorul lor, Catalin Arbore, este unul dintre cei mai inzestrati, prolifici si originali scenografi de la noi). Cu nota maxima trebuie notat si Jazz-bandul Chicago, alcatuit si condus cu deosebita exigenta de talentatul compozitor Dan Ardelean, care de data asta sustine cu brio partitura originala a muzicii.
In concluzie: un spectacol de zile mari, care dovedeste ca spiritul creativ al artei romanesti e viu si fecund, motiv de bucurie si satisfactie pentru noi, spectatorii, dar si pentru noul director al Nationalului bucurestean, Ion Caramitru, care in seara premierei, emotionat de furtuna de aplauze gata-gata sa darame sala mare a teatrului, mi-a declarat: "Sunt fericit ca am reusit sa readuc la viata acest proiect aproape ingropat".
Declaratii dupa caderea cortinei
Monica Davidescu (Roxie Hart)
"O mare provocare pentru un actor"
"Eu am avut norocul sa vad spectacolul acasa la el, in America, pe Broadway, in 2003. Muzica lui John Kender m-a cucerit de la inceput. Sunt 13-14 piese exceptionale, pe care le retii de la prima ascultare. Cand am auzit ca spectacolul se pune si in Bucuresti, m-am prezentat si eu la auditii. Nu eram prea convinsa de vocea mea (cantam si eu prin casa, inca de mica). Dar am reusit! Cu dansul m-am descurcat si ma descurc mai bine, cred eu. Acum 12 ani am facut parte dintr-o trupa de dansatori profesionisti, "Platinium", condusa de Brandusa Novac. Asa ca, ceva experienta as avea. Sunt nespus de fericita pentru faptul ca dupa "lupte seculare", acest proiect impins pana spre... uitare a putut fi salvat. Pentru cariera mea, prezenta in acest spectacol, intr-un rol atat de pretentios, inseamna o mare provocare. Orice actor doreste - nu-i asa? - sa-si depaseasca limitele. Sa faca un pas inainte... Sper ca eu l-am facut!"
Ilinca Goia (Welma Kelly)
"Mi-am vazut visul cu ochii"
"M-a bucurat sa pot juca intr-un musical autentic. De cantat, am cantat de mica. Am crescut cantand cu bunica. Aveam doua cantece preferate: "La casuta alba" si "Ciobanas cu trei sute de oi". Cu dansul... Ce sa va spun? E vorba de un talent, sa-i zicem, innascut, dar si mult muncit si slefuit de profesionistii de exceptie, precum Florin Fieroiu si Ileana Macarie, carora le sunt foarte recunoscatoare. As putea spune ca am asteptat cu nerabdare acest rol. In anii 1993 si 1996, eu am locuit multa vreme la New York. Si astfel, am avut ocazia sa studiez cu temeinicie, timp de trei semestre, la "The American Musical and Dramatic Academy", aflata in inima Broadway-ului, istoria acestui gen de spectacol atat de popular. Cu... Chicago se cheama ca mi-am vazut visul cu ochii."
Maia Morgenstern (Mama Morton)
"Am acceptat cu tot sufletul acest rol"
"Mi-a facut mare placere sa joc acest rol. L-am acceptat cu tot sufletul! Am incercat sa ma integrez efortului colectiv, ambitiei colective, profesionalismului cu care noi toti am dorit sa ducem pana la bun sfarsit minunatul proiect inceput - si apoi intrerupt in mod brutal, din motive despre care nu vreau sa vorbesc acum. Am lucrat acest personaj impreuna cu regizorul spaniol. Dar am dorit sa-l ortografiez si in viziunea mea. Sa-i adaug, cu ingaduinta lui Ricard, mai multa "carne", mai multe nuante. Nu numai prin interpretare, ci si prin costum, prin detalii, care sa individualizeze personajul. I-am dat o dimensiune morala. De altfel, spectacolul, in intregime, are aceasta dimensiune. Nu intra in categoria "facilului". Dimpotriva! Dincolo de luxurianta costumelor, a decorului, a muzicii superbe, antrenante, captivante, a numerelor de dans, spectacolul te avertizeaza asupra faptului ca in anume imprejurari, din victima poti ajunge, uneori, tortionar."
Stefan Banica (Billy Flinn)
"Sunt fericit ca a patruns
si la noi, in sfarsit, acest gen"
"Eu cred ca piesa e mai profunda decat filmul. Oricum, eu aveam o oarecare experienta, intr-un gen asemanator. Ma refer la anii in care, impreuna cu Emilia Popescu, am aparut la televiziune, in zona "Divertismentului", cantand si dansand pe cuplete cu teme de "actualitate politica". Din pacate, la noi, specia autorilor de cuplete e pe cale de disparitie... Revenind la Chicago, vreau sa va spun ca, impreuna cu tatal meu, mult iubitul si regretatul actor Stefan Banica, prin anul 1993, am colindat America, ajungand si la Chicago. Cantam impreuna - sau separat - "Gioconda se marita" si "Delilah" - hitul lui Tom Jones. Atunci am vazut multe musicaluri, printre care si Chicago... Sunt fericit ca, in sfarsit, a patruns si la noi - as zice in forta! - acest gen. Sper sa prinda! Sa fie iubit de public... La fel ca atunci cand apar in concerte, imi doresc ca si de data aceasta, oamenii sa plece fericiti din sala de spectacol."
(Fotografii din caietul-program al spectacolului)