Festivalul International de chitara clasica

Claudiu Ionescu
A V-a editie a Festivalului International de Chitara Clasica se desfasoara zilele acestea (23-26 octombrie) la Bucuresti.

Organizat de Centrul National de Arta "Tinerimea Romana", festivalul are loc sub patronajul Presedintelui Romaniei. Fiind adresat si melomanilor fara buget, intrarea la concerte este libera. Recitalurile au loc la sala de concerte a "Tinerimii Romane" (din strada Schitu Magureanu nr. 4), la sediul Arcub si la Palatul Cotroceni. Pe lista participantilor se afla nume de rezonanta din Romania, Belgia, Polonia, Israel, Cehia si Grecia. Director artistic este compozitorul Laurentiu Ganea, un muzician care a primit mai multe premii internationale, lucrarile lui fiind interpretate si apreciate in Austria, Elvetia si Spania.
Initiat in 1998, Festivalul International de Chitara Clasica a reunit de fiecare data nume de referinta pe plan mondial: Costas Cotsiolis (Grecia), Harvey Hope (Anglia), Stephan Schmidt (Germania), Carlo Marchione (Italia), Gabriel Guillen (Venezuela) etc. In anul 2000, legendarul interpret Al di Meola a sustinut un recital extraordinar la Sala Palatului, la inchiderea celei de-a treia editii a Festivalului. Prestigioasa revista britanica de specialitate "Classical Guitar Magazine" nota dupa incheierea primei editii a Festivalului: "Festivalul International de Chitara Clasica, avand ca director artistic pe compozitorul Laurentiu Ganea, este cel mai important festival de acest gen din Romania, si credem ca va deveni unul dintre cele mai importante festivaluri de chitara clasica din Europa".