Inteligent, ambitios si sigur pe sine, la doar 30 de ani a castigat pariul cu publicul printr-o strategie greu de gasit prin Carpati: profesionalismul. Vremuri de mari sperante pentru micul ecran
"Si acum traiesc cu ideea ca bunica a murit neimpacata,
gandindu-se ca nepotul ei o sa ajunga vanzator de ziare"
- Prestatia ta la "Realitatea Tv" te-a propulsat in varful audientei si al simpatiei telespectatorilor: profesionalism maxim, la numai 30 de ani... Cum ai ajuns asa de repede in frunte?
- Repede? Legatura mea cu presa dateaza deja de 12 ani si jumatate. Chiar 13 ani, daca luam in calcul faptul ca si in clasa a Xii-a a unui liceu din Pitesti, pe care l-am absolvit in 1993, am scos o revista de muzica rock, care se numea "Metronom" si care era un fel de omagiu adus celui care realiza emisiunea cu acelasi nume la Europa Libera, Cornel Chiriac. Povestea cu presa n-as putea spune exact de unde a plecat. Probabil ca explicatia sta chiar in felul meu de a fi, un fel de a fi al tuturor celor care vor sa devina jurnalisti: doza mare de curiozitate, pofta mare de dialog si dorinta expresa de a face bine celorlalti prin puterea cuvantului, prin implicarea in problemele sociale. In 1993, lucrurile in societatea romaneasca erau destul de tulburi. Am asistat cu oarecare deznadejde la ceea ce se intampla dupa 1990 in Romania. E adevarat ca eram doar un adolescent, insa legaturile mele cu ceea ce inseamna lumea politica si, in special, cunostintele mele despre ororile comunismului, in comparatie cu anii de dinainte de comunism, erau destul de solide. Bunicul meu a fost un personaj important al urbei Pitestilor. Ca diriginte de posta, era cunoscut nu doar pe strada mare a orasului, dar si in mediile politice si de afaceri. Era, de asemenea, proprietarul unui ziar. Si a scris si un volum: "Conceptia comunista doborata de biserica". Pentru vina de a fi scris acest volum, a platit cu ani grei de temnita, fiind trimis la Canal si in alte inchisori comuniste. Eu nu l-am cunoscut, dar tatal meu mi-a vorbit foarte mult despre el. Soarta bunicului l-a determinat sa refuze cu obstinatie orice fel de implicare in viata politica. Amintirea barbatului puternic care era atunci cand l-au saltat comunistii si a stafiei in care a fost transformat cand a revenit acasa, murind dupa doar trei ani de la eliberare, a fost prea puternica. Pe langa aceste doua "ingrediente", trebuie adaugat si faptul ca ani de zile, in casa parinteasca, am ascultat, alaturi de tatal meu, Europa Libera. Pe scurt, am fost de timpuriu implicat social si, in momentul cand a trebuit sa iau o decizie privind viitorul meu profesional, mi-am spus: "Poate ca sansa mea e asta: de a ma face jurnalist". N-a fost o decizie usor acceptata de familie, in special de catre tatal meu, care ma visa contabil. Vin dintr-o familie de contabili. Sora mea e, la randul ei, absolventa de Ase, numai ca a avut norocul sa evadeze in management. Sa mai tinem cont si de faptul ca, in 1993, a fi ziarist era o chestiune destul de bizara. Dupa ce am intrat la facultate, primul pe lista, bunica mea - Dumnezeu s-o ierte ! - a plans trei zile. Noi am crezut ca de fericire. De fapt, ea plangea de tristete, fiindca a fi ziarist, din perspectiva ei, era sinonim cu a vinde ziare la coltul strazii. I-am explicat care ar putea fi, dupa un timp, destinul meu profesional, si s-a mai linistit, dar marturisesc ca si acum traiesc cu ideea ca bunica a murit neimpacata, gandindu-se ca nepotul ei o sa ajunga la colt de strada, vanzator de ziare. Am plecat de acasa la facultate, cu vorbele tatei rasunandu-mi in urechi. Imi spusese: "Iti dau bani doar de dus. De intors... te priveste personal cum te-ntorci." La vremea respectiva, viitorul meu era putin neclar, in felul in care mi-l construiam. Pentru ca eram foarte indragostit si de muzica. Aveam si o formatie, cu care in 1995 am scos un disc. Asa incat, in primul an de facultate, am pendulat intre a fi jurnalist si a fi muzician profesionist. Cum lucrurile, in materie de muzica, nu se miscau nici pe departe asa cum se intampla azi si reusisem sa ma si angajez in presa, am optat pentru jurnalistica. Curand, am realizat care sunt frumusetile acestei meserii.
"Nu e placut cand lumea striga pe strada: "Uite-l pe ala cu bilele!", dar e magulitor cand oamenii ma saluta respectuos"
- Meseria de ziarist are si frumuseti? Nu s-ar zice, dupa cum arata produsele ei...
- Pana la 30 de ani, meseria asta mi-a adus enorme satisfactii. Am intrat in contact cu persoane pe care nu visam sa le intalnesc. De la presedinti de stat si de guverne, pana la scriitori. Am calatorit foarte mult, am vizitat sedii de institutii extrem de importante, de la sediul Nato la cel al Comisiei Europene. Mi-a oferit satisfactia unor victorii profesionale pe care numai cineva din aceeasi bransa, un om care traieste si el, zi de zi, tensiunea dorintei de a fi primul care difuzeaza o stire, care realizeaza un interviu sau primul care aduce un invitat pe un post Tv le poate intelege. Si de ce sa nu recunosc, mai ales in ultimii ani (si asta e legat mai ales de aparitia la televizor), meseria asta mi-a adus si foarte mari satisfactii financiare. Nu cred insa ca satisfactiile financiare pica din cer, asa, deodata. Trebuie sa construiesti foarte mult pentru a avea puterea si indrazneala de a pretinde, la un moment dat, sa fii foarte bine remunerat. Si mai e si aspectul notorietatii. Eu nu iubesc celebritatea, in sensul in care o vad unii: dorinta aceea de a fi recunoscut pe strada si de a ti se cere autografe. Si nu e neaparat placut atunci cand lumea striga dupa tine pe strada: "Uite-l p-ala cu bilele !". Dar e magulitor cand oamenii imi zambesc cu simpatie sau ma saluta respectuos.
- Ai visat sa devii cantaret, ai cotit-o spre jurnalism, ai poposit pe micul ecran. Ti-ai gasit, in sfarsit, locul?
- Pentru mine, presa are mai multe variante de exprimare: varianta radio, de care ma simt foarte atasat, pentru ca o practic deja de 10 ani; varianta presa scrisa, de care ma simt foarte atasat, pentru ca o practic de 12 ani; varianta televiziune, de care ma simt foarte atasat, pentru ca o practic deja de 6 ani, si mai e si varianta presa electronica, de care incep sa ma simt din ce in ce mai atasat, pentru ca am colaborat deja cu cateva ziare electronice, si intentionez sa continui acest gen de colaborari, deoarece consider ca aici este viitorul. Deci, indiferent de forma de exprimare pe care o imbratisez, presa inseamna pentru mine acelasi lucru: dorinta de a sluji publicul prin informatia pe care o furnizezi si dorinta de a face ceva pentru oameni. Ambele realizate cu respect pentru deontologia jurnalistica si pentru regulile competitiei din breasla. Mie imi place competitia asta din presa, chiar daca, uneori, alergatura dupa stiri si exclusivitati ma oboseste. Continui insa sa cred ca cele mai mari satisfactii nu ti le ofera pozitia de sef intr-o redactie, ci aceea de simplu realizator de emisiune sau de reporter. Dar mai sunt si alte proiecte care ma asteapta. Unul dintre ele e legat de propria mea afacere, care este o casa de productie Tv, dar care organizeaza si evenimente si se ocupa si de campanii de comunicare, realizand inclusiv spoturi publicitare. Vreau sa ma concentrez asupra acestui business. E noua mea provocare si mi se pare ca Romania de asta are nevoie in momentul de fata: nu de multi salariati, ci de cat mai multi intreprinzatori. Pe de alta parte, cred ca Societatea Jurnalistilor din Romania a ajuns intr-un punct in care are nevoie de un proiect. Eu lucrez acum la asa ceva. Un proiect care sa faca societatea jurnalistilor mult mai credibila in ochii populatiei si mult mai puternica in relatia cu autoritatile.
"Ideea asta nenorocita ca presa ar putea fi a patra putere in stat a nascut, dupa 1990, niste monstri"
- Este presa din Romania a patra putere in stat, asa cum se spune?
- Nu, nu e a patra putere in stat, pentru ca noi nu avem consolidate celelalte trei puteri. Pe de alta parte, ideea aceasta nenorocita, ca presa ar putea fi a patra putere in stat, a nascut, dupa 1990, niste monstri. Care acum invadeaza micile ecrane, indiferent ca vorbim de o inmormantare sau de o criza politica. E vorba de asa-numitii "analisti politici". La inceputul anilor 90, cand deruta in societate era extrem de accentuata, cand cele trei puteri clasice din stat erau ca si inexistente sau erau foarte putin articulate, oamenii si-au indreptat atentia spre presa, cautand acolo rezolvarea problemelor lor. Amintiti-va ca la inceputul anilor 90, "Romania Libera" era un cotidian cu 1.700.000 de exemplare, iar cozile de la pui, de pe vremea lui Ceausescu, au fost inlocuite in ianuarie 90, cu cozile la ziare. Toate ziarele aparute in acea perioada aveau niste tiraje fabuloase. Se manca presa pe paine, la propriu. Vremea aceea a trecut, dar a ramas ideea ca presa e atotputernica si, ani multi, in virtutea amintirii acelor tiraje fabuloase si a puterii pe care o aveau, unii lideri ai jurnalistilor s-au erijat si in judecatori ai faptelor de coruptie si ai fenomenului social si politic. Au dat sentinte, l-au numit pe unul criminal si pe celalalt hot, transformandu-se in niste indivizi paranoici, care si-au folosit puterea de a manipula masele in scopuri nu intotdeauna nobile, ci mai mult pentru propriile buzunare. Iar rezultatul acestor acumulari de capital, prin santaj si categorisiri, se regaseste in bilanturile lor financiare. Ziaristii despre care vorbesc acum sunt unii dintre cei mai bogati oameni din Romania. Au milioane de dolari si multe dintre aceste milioane nu-s facute in mod corect.
- Cum se impaca idealismul tau profesional cu vulgaritatea oribila care a invadat programele televiziunilor? Nu te simti stingherit de ea?
- Ba ma simt, dar la ce foloseste? Uite: presupunem ca o televiziune vrea sa scape de vulgaritate. Scoate tot ceea ce are vulgar in grila si inlocuieste cu produse de un alt nivel. Numai ca tot ceea ce acea televiziune a aruncat la pubela va fi recuperat de o alta televiziune, care va considera dejectiile altui post ca fiind potrivite pentru un anumit public si le va folosi fara scrupule. Sunt nenumarate exemple de oameni si emisiuni care, dupa ce au traversat mai toate televiziunile din Romania, in loc sa fie arse in crematoriu, au nimerit in diverse lazi de gunoi existente pe cablul Tv: tot soiul de televiziuni care emit dintr-o garsoniera, cu mijloace rudimentare, si la care principala atractie o reprezinta vorba lunga, intinsa pe 5-6 ore. Acolo ajung astfel de produse, care vor avea intotdeauna un public tinta. Deci nu aceasta e solutia: ca televiziunile sa scoata din grila asemenea vulgaritati. O vor face instantaneu, in momentul in care publicul va dori altceva. Sigur, aici putem vorbi de un cerc vicios: publicul decide, televiziunile impun. Eu cred ca e, mai curand, o relatie duala, care creste in calitatea schimbului de informatii, pe masura ce se educa publicul si, odata cu publicul, indraznesc sa faca pasi mai sus si televiziunile.
"Singurul model din viata mea e mama"
- Votezi cu cineva profesional? Ai modele in lumea televiziunilor romanesti?
- In televiziunile romanesti, nu. Pentru ca, dupa 15 ani, nu pot, in nici un caz, sa nasca repere in materie de televiziune. Si-apoi, sa ma ierte Dumnezeu, cred ca in intreaga societate romaneasca mi-e foarte greu sa gasesc oameni pe care sa-i adopt ca modele. Nu vreau sa par nici carcotas, nici nesimtit, printr-o astfel de declaratie. M-am izbit de aceasta criza a modelelor in adolescenta si ma izbesc de ea si acum. Asa ca m-am refugiat - ce lucru comun! - in a identifica modele in afara. Doar ca nu-mi aleg modele oameni, ca atare. Singurul model din viata mea e mama. Care e o persoana deosebita. In rest... Am trait mari dezamagiri: oameni pe care ii credeam departe de orice vina s-a dovedit ca au fost fie turnatori la Securitate, fie niste indivizi care purtau doar o masca de oameni si erau, de fapt, niste jigodii.
- Mai bine sa vorbim despre mama...
- Mama mea este exemplul de prieten perfect. Pe care mi-as dori sa-l am o viata si chiar mai mult de-o viata, daca s-ar putea. Cu ea am o comunicare dincolo de cuvinte. Mama ma simte. Ma simte si cand sunt trist, chiar daca eu incerc sa par bucuros si vesel, ma simte si cand am probleme si cand sunt relaxat. Si e genul de prieten care nu te bate la cap, scormonitor, ci te lasa sa spui daca si cand vrei tu. Eu si mama suntem legati de o prietenie veche, din vremea adolescentei mele. E momentul in care foarte multi tineri fug de parinti. Eu am ramas "acasa", fiindca am descoperit in mama un prieten care e indragostit de muzica rock, care a mers cu mine la concerte. In timp ce tata si-a lasat plete, in perioada in care si eu aveam parul lung. A facut-o in semn de sustinere. Intr-o perioada in care nu le era usor financiar, parintii mei au investit in visul meu de a deveni muzician profesionist si mi-au cumparat o chitara foarte performanta, care a costat o avere. Familia mea m-a ajutat foarte mult, dar in special mama, prin faptul ca mi-a fost si imi este un prieten extraordinar.
"Sunt un individ cu mare dragoste de Dumnezeu,
dar fara a fi habotnic"
- Pentru ca am ajuns sa vorbim despre Robert Turcescu cel pe care nu-l vedem pe micul ecran... Care sunt valorile pe care se bazeaza viata ta?
- In primul rand, invataturile crestine sunt extrem de importante pentru mine. Sunt un individ cu mare dragoste de Dumnezeu, dar fara a fi habotnic. Dintr-un soi de, poate usoara, nepasare, din invartirea in mecanismul asta zapacitor al timpurilor pe care le traim, nu sunt in stare sa tin posturi, sa merg la biserica atat de des pe cat mi-as dori, si nici n-am reusit sa-mi gasesc un duhovnic. Si e foarte important. Insa sunt un individ care incearca sa nu faca rau. Ma straduiesc sa fiu aproape de familie, de cei care-mi sunt dragi. Nu fur, nu insel, nici in afacerile pe care le derulez si nici in relatiile sentimentale pe care le am la un moment dat. Si intr-o meserie in care a fi primul conteaza extraordinar de mult, ma straduiesc sa ajung in aceasta pozitie, apeland la mijloace cat se poate de oneste. Cu alte cuvinte, nu calc pe cadavre. Am invatat ca greselile pe care le faci intr-un moment sau altul al existentei se platesc in cele din urma. Si mai e ceva care spune mult despre felul in care privesc eu viata. Intotdeauna, cand mi-e greu sau mi se intampla sa am accidente profesionale ori sentimentale, imi spun ca "nu mor caii cand vor cainii". Asta m-a tinut la suprafata in destul de numeroasele momente cand am crezut ca se prabuseste cerul peste mine.
- Viata in presa e o competitie dura. Ce faci ca sa rezisti?
- Imi supraveghez alimentatia. Sunt ani buni de cand nu mananc cartofi, paine, zahar, alimente grase. Nu sunt vegetarian. Mananc foarte mult peste. Pe scurt, am un regim alimentar mediteranean. Fac sport cat de des posibil, pentru ca e metoda cea mai eficace prin care ma detensionez. Inot aproape in fiecare noapte, dupa ce imi termin emisiunea. Mergeam si la sala destul de des, dar acum cateva luni am avut un accident la fotbal si mi-am rupt niste ligamente la picior, asa ca acum ma rezum la exercitii de recuperare. Nu fumez. Am fumat o perioada, mai ales in facultate, dupa care, intr-o zi, am renuntat brusc. Mi-am spus ca n-am nevoie de asa ceva si ca pot renunta la tigari. Si am putut. De ani buni nu mai beau bere, dar iubesc vinurile de calitate. Nu beau mult, dar imi face placere seara, acasa, sa-mi pun un pahar de vin foarte bun. E o alta metoda de relaxare.
- Mai exista "seara, acasa"?
- Mai exista. Dupa ce ajung acasa, fie imi fac ceva de mancare, fie, daca am mancat in oras, fac un dus, imi pun un pahar de vin si ma asez in pat cu o carte. Inca mai citesc, ba chiar citesc cate 4-5 carti in paralel. A citi e, in continuare, un lucru care, pentru mine, conteaza. Plus "cartea" pe care o citesc in fiecare zi ca documentare pentru emisiunea Tv, adica 70-80 de pagini de informatie zilnic. Iar in fiecare seara, inventez cate o poveste pentru fiica mea, Ioana.
- Cand vorbesti despre fiica ta, ti se lumineaza ochii. Sa incheiem pe aceasta nota sentimentala. Ce loc mai are dragostea in viata ta?
- Ar trebui sa aiba un loc foarte important. Si oricand exista un Robert Turcescu dornic sa iubeasca foarte mult o femeie. Sa iubeasca din nou. Si tot din nou sa se bucure de tot ceea ce inseamna frumusetea dragostei. Nu exista nimic mai important decat dragostea. Indiferent de pozitia financiara sau profesionala pe care o dobandesti, daca te duci acasa intre patru pereti reci, neinsufletiti de caldura unui suflet geaman, daca nu esti alaturi de o persoana pe care s-o simti aproape de tine, cu care sa imparti si bucuria unui castig financiar, dar si bucuria unei seri tihnite, totul e zadarnic. Eu ma refugiez, in momentul de fata, in dragostea pe care o primesc si o daruiesc fiicei mele. Dar fiica mea creste, ea are foarte multe lucruri de descoperit pe langa dragostea tatalui, si intr-o zi va pleca, iar eu tot singur ma voi trezi. Sunt constient. Sunt inca in cautarea unei persoane pe care s-o iubesc. Am oameni dragi langa mine, pe care poate chiar ii iubesc, insa e foarte posibil sa mai fie ceva, ceva mai mult decat atat, iar eu caut acel ceva "mai mult". Nu sunt un individ nefericit. Viata mea e plina de povesti frumoase, dar... poate ca nici n-am avut prea mult timp sa ma gandesc la dragoste, iar dragostea nu pica din cer, nu vine asa, oricum. Uneori trebuie sa si cauti. Sa-ti acorzi ragazul de a privi in jur. Poate ca marea dragoste e deja in preajma ta, doar ca tu n-ai descoperit-o. Habar n-am. Probabil ca se poate intampla si asa. Insa ceea ce mi-e limpede e ca iubirea in viata unui om trebuie sa ramana mereu pe locul intai.
Fotografii de Petre Cojocariu