Daca anul calendaristic incepe luminat de artificii si de petarde, cel scolar incepe cu spectacolul girofarurilor si festivitatilor.
Romania functioneaza dupa alte calendare decat cele oficiale. Anul nu mai incepe la intai ianuarie, ci in primele zile ale lui septembrie, cand se pun bazele bugetului pentru viitorul an. Perioada coincide cu inceputul anului scolar si cu agonia protocoalelor semnate de salariati cu guvernul. Liderii sindicali se scutura de nisipul plajelor si pornesc in mars catre institutiile statului si Parlament.
Acest inceput neoficial de an a marcat nu o data blocarea anului de invatamant. N-am fost scutiti nici in acest an de acest calendar. Cadrele didactice au vrut sa-i aminteasca ministrului educatiei promisiunile facute in urma cu cateva luni. Au dreptate. Ani de zile li s-a vorbit despre rolul invatamantului intr-o Romanie a tranzitiei. Putini politicieni au rezistat tentatiei de a-si poetiza amintirile scolare. Scolile au avut si in acest septembrie girofarul la poarta.
Nu toate. Destule scoli sunt inca acoperite de malul inundatiilor. Din unele nu a mai ramas decat temelia. Profesorii s-au mutat in casele localnicilor cu o camera in plus unde trebuie sa-i educe pe copii sa creada in viitorul si in destinul european al tarii. Multe alte scoli, ramase in picioare dupa inundatii, nici nu ar trebui sa existe. In ele, cartea dauneaza sanatatii. In multe judete, mai bine de trei sferturi din scoli nu au apa curenta, canalizare, incalzire. Saptamanal, se mai surpa cate un tavan peste elevi. Dupa anul care le-a transformat in locuinte lacustre, aceste scoli s-ar putea prabusi cu totul. In judetul Iasi, din circa o mie de unitati scolare, mai putin de un sfert au primit aviz sanitar. La fel in alte judete din mai toate zonele tarii. Ceea ce inseamna ca scolarii care invata in restul scolilor sunt expusi la boli si accidente. Anual se inregistreaza in cartea neagra a recordurilor romanesti, zeci de accidente in scoli. Lor li se adauga bolile "deprinse" de copii la scoala, o data cu alfabetul si tabla inmultirii. Ce calitate poate avea educatia primita in asemenea scoli nu e greu de presupus. Cine ii educa pe acesti copii se deduce din faptul ca, anual, la examenul de titularizare, multi candidati primesc cu greu nota de trecere, altii nici nu ating standardul minim. E drept, pentru banii pe care-i primesc, au senzatia ca fac prea multe. Daca ar sta patru ore de paza la o banca sau intr-o institutie publica ar primi de doua ori mai multi bani. De ce s-ar pregati mai bine ca un portar?
Toate aceste probleme sunt concentrate in zonele rurale, unde bugetul primariei este coplesit de nevoile comunitatii. Aici si in orasele monoindustriale, orfane de scoli si profesori, se afla si cele mai rebele celule de rezistenta fata de perspectiva integrarii europene.
Cine evoca in chip electoral Romania profunda, aratand spre aceste zone, este fie cinic, fie ignorant, fie amandoua deodata. Cerul Romaniei profunde nu e tulburat de fulgerele girofarurilor. Mizeria care domneste in scolile acestei Romanii este a intregii comunitati. Nu doar scolile, ci si satele si comunele sunt plasate in afara cordonului sanitar care delimiteaza Evul Mediu de mileniul 3. E o mizerie intretinuta de generatii politice care au avut nevoie de o masa de manevra care sa le ridice scorurile electorale. In schimb, politicienii le-au controlat mereu functiile vitale, le-au mai facut cate-o injectie cu fonduri europene, au avut grija sa nu scoata aparatele din priza. Mai putin iluminatia. Caci, socotesc ei, pentru a fi profunda, aceasta Romanie trebuie sa fie in bezna.