Toamna, cand clopotelul aduna copiii in banci, incepe si scoala parintilor. Invingatorii trebuie pregatiti de mici. Psihologii ofera o strategie in sase puncte care ii ajuta pe mame si tati sa aiba copii premianti, nu doar la matematica si romana, ci si la scoala vietii
1. Dragoste, dragoste, dragoste
Parerea ca mamele gresesc alintandu-si prea mult copiii este profund eronata. Nu se poate altfel! Iubirea este sursa cea mai importanta de putere, cel mai pretios ajutor pentru dezvoltarea unei personalitati puternice. Sentimentul ca sunt iubiti se transforma mai tarziu la copii in incredere in propriile lor forte. Numai din sentimentul puternic al ocrotirii poate sa se nasca indrazneala de a pasi in viata cu incredere, de a iesi cu curaj din cuibul familial.
Imbratisarile si mangaierile sunt de neinlocuit, pentru ca fiecare atingere, fiecare contact cu pielea copilului stimuleaza producerea unuia dintre hormonii vitali ai fericirii: oxitocina. Copiii lipsiti de intimitate, lipsiti de imbratisarile mamelor, de apropierea trupeasca, devin timizi, retrasi social, cu grave infirmitati spirituale si psihice.
2. Descoperiti lumea impreuna
Orice pas facut de copil afara din casa, orice usa deschisa, orice sertar descuiat reprezinta o aventura. Descoperirea lumii captiveaza, dar in acelasi timp inspira teama. Pe de-o parte, copiii constata cu emotie ca au acces la lumea care ii inconjoara, iar pe de alta, devin constienti ca nu sunt ei centrul universului, ci doar o particica dintr-un intreg urias. Ideal ar fi sa va insotiti copilul, cat mai des posibil, in "expeditiile" sale de descoperire a lumii. Si nu doar pentru a-l supraveghea: daca va minunati impreuna cu el de primele castane dezghiocate pe asfalt, de primele linii trase cu creioane colorate, micul "artist" se va simti in centrul atentiei. Nu trebuie decat sa participati. Sa fiti de fata. Prezenta dvs. il va ajuta sa inteleaga ca ceea ce vede este important. "Un copil sanatos invata suficient doar jucandu-se cu frunzele unui copac", spun specialistii in psihologia copilului. Experientele importante legate de felul in care functioneaza natura, obiectele, e bine sa le faca copiii singuri, fara ajutor. Asta le intareste capacitatea de actiune independenta. Parintii trebuie insa sa intervina ca instanta a disciplinei, atunci cand cei mici strica si sparg dinadins, explicandu-le ca nu e bine ce fac, sau cand isi pierd prea repede cheful de joaca. E suficient insa ca parintele sa intre in joc si sa spuna: "Hai sa construim impreuna castelul de cuburi", si copilul va fi din nou motivat.
3. Lauda in loc de cearta
Cand un copil mananca distrat, miscandu-se de colo-colo pe scaun, cel mai adesea parintii il cearta si il ameninta, cerandu-i sa "linga" farfuria pana la fund. Multe mese se termina cu lacrimi si palme. Adultilor, comportamentul pozitiv li se pare ceva firesc, o norma ce trebuie impusa cu forta. Pacat! In educatia unui copil, cuvintele de lauda sunt mult mai importante ca avertismentele. Si el le asteapta, si cand baga cu sila lingura de supa in gura, si cand reuseste sa faca primele linii drepte, si cand ia o nota mai buna dupa cateva proaste. Un singur cuvant de lauda face cat zece batai. Amenintarile si bataia infricoseaza, zdruncina increderea in sine. Vorba de lauda are, in schimb, un efect eliberator. Alunga sentimentul de nesiguranta. Fireste, laudele trebuie sa aiba, si ele, masura. Un cinci e mai bun ca un patru, dar nu reprezinta o victorie. Obisnuind copilul ca fiecare efort normal sa fie comentat cu entuziasm, el nu va invata niciodata sa-si evalueze realist capacitatile. Micii beneficiari ai aplauzelor pot sa devina la maturitate niste mari egocentristi, care dupa tot ce fac, cred ca li se cuvin cuvinte de lauda. Atentie: in felul acesta, dezamagirile in relatiile cu prietenii si colegii sunt gata programate.
4. Mizati pe punctele forte
"Ce mai face baiatul tau?" "Ce sa faca, se chinuie groaznic cu matematica." Multi parinti se concentreaza mai ales asupra slabiciunilor copilului lor, incercand cu tot dinadinsul sa-l "inzestreze" cu aptitudini pe care nu le are, trecand efectiv cu vederea ca punctele lui forte se afla in alta parte.
Psihologii avertizeaza asupra deficitului modelului educativ, care ii va influenta copilului personalitatea pe durata lunga. O fetita fara pic de inclinatie pentru sport, pe care parintii vor neaparat s-o faca campioana la tenis, se va simti frustrata, saptamana de saptamana, la antrenamente. La fel cu bietii copii pe care parintii ii viseaza violonisti, desi ei nu pot sa cante o nota, sau cei sortiti sa devina medici, desi cand vad o picatura de sange lesina. Un caz fericit: parintii care nu-si propun obiective precise, ci-i lasa pe copii sa-si descopere singuri inclinatiile, pe care apoi le incurajeaza, inlesnindu-le astfel trairea unor momente de reusita, care-i fac mai siguri pe ei, ii ajuta sa nu se lase usor infranti.
5. Stimulati performanta
Cu cat este mai grea si mai complicata sarcina pe care trebuie sa o indeplineasca, cu atat mai puternica va fi bucuria succesului obtinut. Este vorba despre o experienta pe care copiii o fac inca de mici. Provocarile sunt, asadar, pietrele de temelie ale dezvoltarii increderii de sine. Copiii au un imbold innascut. Incurajati de parinti, va fi cu-atat mai bine. Dar sunt numerosi cei care isi subapreciaza progeniturile: "O fi in stare sa duca oala cu supa pana la bucatarie?", "Sa-l las, oare, sa se catere in copac?", "Sa-l las sa mearga la cinema cu colegii?". Psihologii le recomanda parintilor sa nu le arate copiilor ca se tem, fiindca ii fac si pe ei nesiguri. Din clipa cand devin constienti si pana in anii adolescentei, copiii trebuie sa simta ca li se acorda incredere. Numai astfel vor avea curajul sa indrazneasca.
Daca copilul are un echilibru fizic bun, acordati-i mai multa incredere, iar daca miscarile lui vi se par nesigure, interveniti pentru a-l ajuta. In principiu, lucrurile stau in felul urmator: cei care - la varsta copilariei - n-au fost indemnati sa-si cunoasca limitele vor reusi greu in viata ulterioara sa epuizeze toate posibilitatile si vor renunta mai usor.
Copiii care cunosc senzatia atat de placuta ca au reusit ceva prin propriul lor efort vor infrunta toate problemele cu multa incredere in propriile lor forte.
6. Acceptati frustrarile
Cazaturi cu rolele, extemporal ratat, meci de baschet pierdut - intamplarile frustrante nu pot fi evitate. Numerosi parinti ar vrea, insa, sa-si fereasca copiii de experientele negative, desi le-ar fi mai util sa invete ca fiecare infrangere poate sa devina o noua provocare. De pilda, notele din catalog. "Cel putin 50% dintre copii sunt speriati de notele proaste", spun psihologii. La un 5 sau la un 6, cei mai multi dintre ei reactioneaza nesigur, ascund carnetele de note, dau vina pe altii, se tem de ironia colegilor, iar data viitoare, rezultatul este si mai slab. Acest cerc vicios poate fi intrerupt, doar daca copiii constientizeaza faptul ca mai important decat nota este efortul - mai mare sau mai mic - depus la invatare. Daca parintii reusesc sa le transmita acest punct de vedere, copiii vor fi inarmati pentru situatiile de criza: vor face o noua incercare, cu mai multa insufletire, sau vor solicita sprijin.
Cum invata copiii sa spuna "Nu"
Mai mici sau mai mari, copiii capabili sa spuna "Nu" vor avea, fara nici o indoiala, o viata mult mai usoara. Fiindca cei care nu indraznesc sa se opuna sunt perceputi ca "victime" sigure si sunt mai amenintati decat ceilalti.
Exista 3 reguli fundamentale
1. Copiii ar trebui sa invete acasa ca nu e interzis sa spuna "Nu", ba dimpotriva, ca li se permite si ca este chiar bine sa o faca. Ceea ce nu inseamna, insa, ca parintii trebuie sa accepte orice opozitie.
2. Numai cine a invatat sa respecte un Nu poate el insusi sa-l spuna. De mici, copiii sunt in stare sa inteleaga ca "Nu" inseamna "Nu". Cu consecventa. Copiii isi dau imediat seama daca in tonul parintilor vibreaza indoiala. Deci, vorbiti clar si raspicat!
3. In primii ani de viata, copiii copiaza aproape tot de la parinti. Chiar si felul in care ei reusesc sa se impuna pe ei si interesele lor, impotriva vointei altora, si cata siguranta afiseaza in asemenea situatii.
Cand au nevoie copiii de explicatii
Traim intr-o lume grabita, in care copiii par sa se maturizeze din ce in ce mai devreme. Multe dintre intrebarile lor nu-si gasesc raspunsul, desi, in prezent, la doar 14 ani, un adolescent din zece are, deja, experienta sexuala.
Testele efectuate de medicii specialisti din cateva scoli europene arata ca problema clarificarii ramane extrem de delicata. Primul fapt constatat este ca elevii testati n-au nici cele mai elementare cunostinte despre propriul lor organism. Parintii nu trebuie sa se bizuie doar pe lectiile despre sexualitate predate in scoala sau pe unele reviste dedicate tinerilor.
Consecinta lipsei de cunostinte este dramatica: zeci de mii de fete ramase gravide, in fiecare an, la varste foarte mici.
Copiii ar trebui lamuriti in problemele de sexualitate incepand de la varsta de 6 ani.
a) Adeseori, copiii mai mici intreaba de la sine putere cum au venit pe lume. Renuntati la povestile cu barza si raspundeti-le simplu: "Din burta mamei". Este suficient pentru inceput si in nici un caz nu le spuneti minciuni.
b) Copiii inteleg mai mult decat credem. Afla o multime de lucruri la scoala si la televizor. Urmeaza ca dvs. sa le completati aceste jumatati de cunostinte, dandu-le explicatii simple. Daca vor mai multe informatii, intreaba ei singuri.
c) Nu evitati intrebarile. Daca observa ca raspunsul va creeaza probleme, pe viitor copiii nu vor mai pune intrebari. Increderea si firescul in tratarea acestui subiect se vor pierde.
d) Nu credeti ca daca nu va mai pun intrebari nu-i mai intereseaza subiectul. Daca nu primesc raspunsuri, copiii isi nascocesc, oarecum, propriul lor adevar.
e) Nu renuntati. O singura discutie despre sex cu copiii nu este suficienta. Pe masura ce ei cresc, centrul de greutate se deplaseaza exact pe aceasta problema: vorbiti despre pubertate, ciclu, protectie si - fireste - despre bolile posibile.