Prima data cand l-am intalnit pe elvetianul Herve Lethier a fost in Delta Dunarii, singura rezervatie naturala din Romania care a obtinut Diploma Europeana pentru Arii Protejate. Publicam atunci in "Formula As" un interviu in care acesta confirma potentialul natural extraordinar pe care il are Romania, dar si sanctiona drastic unele stari de fapt pe care le constatase si care priveau in principiu dispretul si inconstienta cu care romanii isi trateaza bogatiile naturale.
De data aceasta, Herve Lethier s-a aflat in Romania in vederea unei noi evaluari: Parcul National Piatra Craiului, o alta exceptionala rezervatie naturala care incearca sa-si obtina un statut de protectie recunoscut pe plan international. Cu doua luni in urma, intr-una din paginile sale dedicate salvarii padurilor romanesti, "Formula As" tragea un semnal de alarma privind tocmai taierile abuzive din zona de sud a masivului Piatra Craiului, zona de o frumusete extraordinara a Romaniei, declarata Parc National, dar care este bestial mutilata, ciuntita, jefuita cu inconstienta, mai ales in zonele controlate de unele ocoale silvice private din Arges. Carentele legislative, lipsa de personal si de bani a acelor care ar fi trebuit sa controleze taierile de padure, absenta mijloacelor de control si de constrangere ale autoritatilor si, de fapt, in cele din urma, lipsa de vointa politica a fostei puteri au facut ca aceasta adevarata bijuterie naturala sa fie amenintata. Iata de ce prezenta unui expert european in probleme de mediu ne-a dat speranta ca drama padurilor din Piatra Craiului se va indrepta.
"Cum mi s-a parut Parcul National Piatra Craiului? Fabulos! Extraordinar!"
- D-le Herve Lethier, iata-va din nou in Romania, ca expert in probleme de mediu. Poate ca nu e doar o coincidenta sa ne regasim mereu in zonele naturale cele mai spectaculoase din tara. Care este situatia Parcului National Piatra Craiului, pe care tocmai l-ati cercetat?
- Nu e nici o coincidenta ca ne intalnim din nou. Vin frecvent in Romania, pe care o cunosc de 30 de ani, si unde imi fac uneori si concediile. In ceea ce priveste Parcul National Piatra Craiului, Guvernul Romaniei a facut o cerere oficiala la Consiliul Europei, pentru ca aceasta zona sa obtina Diploma Europeana pentru Arii Protejate. Asta inseamna ca exista un interes real pentru conservarea ei, in ciuda tuturor impedimentelor. Un semn bun. Pe de-alta parte, aceasta Diploma se acorda numai zonelor de interes european, deci care au o valoare speciala, nu numai pentru Romania, ci pentru intregul continent. Misiunea noastra este aceea de a intocmi un raport din care sa reiasa daca trebuie sau nu conferita aceasta Diploma, daca trebuie puse anumite conditii, daca trebuie facute anumite recomandari. Depinde numai de Guvernul Romaniei daca va indeplini aceste conditii. In plus, Diploma se acorda pe numai 5 ani. Apoi, se face o reevaluare a situatiei, pentru a vedea daca statutul se mentine sau nu. Raportul este dezbatut de Consiliul Europei, care apoi face o propunere Consiliului de Ministri. Este o intreaga procedura lunga, si daca va spun toate aceste detalii tehnice este numai pentru a sublinia importanta pe care o poate avea un asemenea statut pentru o zona protejata, care devine astfel recunoscuta oficial, ca avand o valoare pentru intregul continent. Acest statut oficial inseamna avantaje mari - finantari, programe, protectie, turism -, dar si obligatia tarii beneficiare de a pastra neatins patrimoniul natural recunoscut ca atare de Europa. M-ati intrebat cum mi s-a parut Parcul, fie el vazut chiar si cu ochiul expertului. Fabulos! Extraordinar! Geologic vorbind, este un fenomen exceptional de spectaculos, unic in Romania si in aceasta parte a Europei, o unitate topografica, ecologica si peisagistica care-ti taie rasuflarea. Din acest punct de vedere, nu incape nici o indoiala, Piatra Craiului merita statutul de arie protejata, de Parc National, de zona care trebuie conservata cu orice pret de catre Romania.
"In interiorul Parcului National Piatra Craiului sunt 250 de hectare de padure taiata la ras"
- Din pacate, splendoarea despre care vorbiti este amenintata. In zona de sud a Parcului National Piatra Craiului (Arges), sunt exploatari forestiere care se desfasoara la limita legalitatii. Le-ati vazut? Incalca acestea regimul de protectie a zonei? Aduc atingere integritatii ecologice si peisagistice a zonei protejate?
- Raspunsul este da, la toate intrebarile, cu anumite precizari. Exploatarile forestiere sunt problema principala pe care trebuie s-o depaseasca Administratia Parcului si autoritatile abilitate cu controlul acestora. In interiorul Parcului National Piatra Craiului sunt 250 de hectare de padure taiata la ras. Nu spun ca toate exploatarile sunt ilegale, dar unele dintre ele sunt cu siguranta abuzive si toate aduc prejudicii calitatii peisajului, iar pe termen lung, pun in pericol insasi existenta padurii. Daca unele dintre exploatari sunt legale, atunci, cu siguranta, exista deficiente grave in ceea ce priveste gestionarea si administrarea resurselor forestiere. Poate ca ar trebui modificate legile exploatarii forestiere si, in orice caz, regulile de gestionare a acestora, care pentru moment par irationale. Inteleg necesitatea legii retrocedarii padurilor, chiar si a acelora care se afla in arii protejate, dar nu inteleg carentele din administrarea acestor paduri. In acest moment, un proprietar de paduri nu are teoretic dreptul de a exploata la ras mai mult de 3 hectare, dar parcelele de cate 3 hectare sunt una langa cealalta, iar rezultatul este o suprafata foarte mare, cu consecinte grave, nu numai asupra peisajului si a mediului, dar si a economiei zonei, pentru ca o asemenea suprafata este mult mai greu de refacut. In Franta, de pilda, cea mai mare parte dintre paduri este privata. Exista un oficiu national care gestioneaza padurile statului si ale comunitatilor locale - si asta este extrem de important -, iar pentru detinatorii de paduri exista o legislatie precisa, care prevede cum se face exploatarea. Pe micii proprietari de paduri legislatia ii stimuleaza financiar sa se asocieze in organizatii locale, care la randul lor se supun unui regim de exploatare foarte precis si controlabil. Asadar, ceea ce sugerez ca ar trebui facut ar fi mai intai de a aplica cum se cuvine legile care exista deja si care sunt ignorate, si apoi ar trebui ca proprietarii de paduri sa fie determinati sa se regrupeze in asociatii, in asa fel incat administrarea padurilor sa se faca pentru suprafete mai mari de padure, sub un control strict. Daca padurile aflate in proprietatea statului arata destul de bine, padurile aflate in proprietatea colectivitatilor locale si a micilor proprietari ridica probleme mari. Poate ca ar trebui gasit un sistem de compensare fiscala si financiara a proprietarilor de paduri aflate in ariile protejate, asa cum exista in Franta sau in Elvetia, in asa fel incat scopul principal, conservarea padurii si a biodiversitatii, sa nu intre in conflict cu dorinta lor fireasca de a trage un profit din propria lor padure. As spune ca problema este institutionala. Autoritatile care au obligatia sa controleze gestiunea forestiera nu sunt aceleasi pentru padurea publica si pentru cea privata, ceea ce conduce la conflicte. Ar trebui ca in interiorul parcului, fie sa existe o singura structura de administrare a padurilor, fie ca institutiile implicate sa aiba aceleasi reguli si acelasi scop, ceea ce nu este cazul pentru moment.
"Oamenii nu inteleg ca natura care ii inconjoara poate deveni
o sursa de venituri foarte importanta, atata vreme cat ramane asa cum e"
- Confirmati o buna parte dintre lucrurile care s-au scris in revista noastra, si anume faptul ca cea mai grava problema sunt taierile de paduri care scapa controlului. Ce alte probleme vor mai figura in raportul dvs., catre Consiliul Europei?
- Avem de-a face cu un caz special, cum mai sunt si altele in Romania, dar extrem de rare in Europa, unde parcurile naturale sunt zone nelocuite permanent, si deci mai usor de protejat. Piatra Craiului are zone locuite si, pe de-o parte, acesta este un lucru extraordinar, pentru ca aspectele culturale traditionale sunt elemente care aduc bogatie peisajului, atmosferei acestei rezervatii. Administratorii romani au actionat inteligent si inspirat cand au inclus in zona protejata aceste vecinatati care contribuie la complexitatea si frumusetea acestui spatiu. Pe de-alta parte, tocmai aici intervin unele probleme, legate de activitatile umane din zona. Situatia sociala a locuitorilor este destul de dramatica, somajul este ridicat, oamenii sunt saraci, si atunci ei incearca sa traiasca de pe urma naturii, din agricultura, animale si mai ales din lemn. De multe ori, protejarea naturii ramane pe planul doi. Activitatile lor risca sa intre in conflict cu interesul zonei protejate. Ei nu inteleg inca faptul ca natura care ii inconjoara poate fi o sursa de venituri foarte importanta, atata vreme cat ramane asa cum e. Nu inteleg norocul pe care-l au de a trai intr-o asemenea zona, nu-i vad valoarea. O padure taiata aduce profit numai o singura data. O padure ramasa in picioare aduce profit mereu. Cand oamenii vor intelege acest lucru, ei vor fi primii care sa apere ceea ce natura le-a oferit. De fapt, miza intregii zone este aceasta: cum sa gasesti calea de a trage profit din aceasta bogatie naturala fara s-o distrugi. O solutie ar fi eco-turismul, dar si acest lucru presupune o strategie, pentru ca deja au aparut constructii care incalca toate normele conservarii peisajului rural. Ar mai fi problema deseurilor. A gunoaielor, a deseurilor produse de locuitori. Ar trebui dusa o campanie generala de informare, de sensibilizare a locuitorilor - si aceasta intra in atributiile Administratiei Parcului -, apoi o coordonare cu autoritatile locale, in privinta colectarii deseurilor. In acest moment, deseurile se arunca oriunde, sunt ambalaje din plastic si toata gama de mizerii pe care le aduce civilizatia. Am facut fotografii cu pet-uri aruncate in splendide cascade, tot in partea argeseana a rezervatiei, Rucar, Dambovicioara. Autoritatile locale nu inteleg masura in care ar putea sa castige bunastare din turism. Este nu numai o chestiune de mediu, dar si de eficienta, de bani intrati in pusculitele primariilor. Turismul inseamna profit, inseamna impozite, inseamna venituri locale. Nu poti sa mizezi pe turisti straini, oricat de bun ar fi parcul, daca sunt mormane de gunoi pe marginea drumului.
"Exista cazuri extreme in Romania, unde dispretul fata de patrimoniu a dus la pierderi irecuperabile, asa cum este in Maramures"
- Ati pomenit despre patrimoniul rural, arhitectural si cultural taranesc, ca despre o parte fundamentala a peisajului acestei zone. Nu cumva dezvoltarea turismului va conduce tocmai la distrugerea acestui patrimoniu?
- Eu sunt dintre aceia care apreciaza foarte mult Romania, tocmai pentru aceasta componenta rurala. In Vest, in tari ca Portugalia sau Spania, s-a conservat cate ceva, dar in Romania, mai ales in munti, este ceva extraordinar, sunt sate intregi care si-au pastrat traditiile, sunt case si biserici din lemn. E important ca Romania sa pastreze aceasta componenta, iar ca s-o pastreze, trebuie sa devina constienta de valoarea acestui patrimoniu. Or, din nefericire, in asemenea zone au aparut cladiri urate, care n-au nimic de-a face cu traditia. Aici trebuie sa intervina autoritatile locale, care nu trebuie sa permita asemenea constructii, iar autoritatile locale nu par constiente de rolul lor. Stiu ca Administratia Parcului are chiar si proiecte de cladiri in stil traditional, care sunt la dispozitia celor care vor sa construiasca, stiu ca exista o prevedere in regulamentul parcului, care cuprinde reguli arhitectonice si, cu toate acestea, exista abateri de la reguli. De fapt, cred ca cel mai important lucru este schimbarea atitudinii fata de patrimoniu, fie el natural, cultural sau de alta natura, pe de-o parte a autoritatilor locale, pe de-alta parte a oamenilor, care sunt beneficiarii acestui patrimoniu. Exista cazuri extreme in Romania, unde dispretul fata de patrimoniul comun a dus la pierderi irecupe-rabile, cum este in Maramures, pe care-l cunosc de 30 de ani, si unde patrimoniul arhitectural este foarte poluat, ca pe valea Izei. In mijlocul unor sate extraordinare, au aparut monstruozitati arhitectonice. Oamenii nu au inteles. Turistii vin sa vada bisericile si casele traditionale din lemn, nu vile de beton si porti din fier. Si tot in Maramures, la nivelul patrimoniului natural, fabuloasele paduri ale rezervatiei Muntilor Rodnei au fost distruse complet. Inclusiv padurile statului din rezervatia stiintifica. Acestea sunt lucrurile pe care as vrea sa le evitam in zona Piatra Craiului si, subscrise acestor aspecte, vor fi recomandarile si conditiile pe care le voi sugera in raportul meu catre Consiliul Europei.
Fotografiile autorului