"Nimic nu este mai important ca om, decat sa lasi in urma alt om"
"Prietenii sunt sprijinul meu de nadejde"
- Un proverb romanesc spune ca "toamna se numara bobocii". Tu ai trei acasa, trei copii sanatosi si frumosi, pentru care va suna in curand clopotelul. Cum se descurca o vedeta ca mama? E greu, e usor?
- Greu. Si nu ma vait spunand asta. O zic in sensul ca e dificil sa te imparti. Eu vreau sa le fac pe toate foarte bine, vreau sa petrec mult timp cu familia, vreau sa nu neglijez muzica, pentru ca ea este viata mea, este ceea ce stiu si-mi place sa fac. Dar sa le impaci pe toate e foarte greu. Si eu, si Mihai suntem foarte mult timp plecati, si atunci ma agat de fiecare ajutor care se iveste. Am tot avut bone, dar este foarte dificil sa gasesti pe cineva de incredere. Ma cam nelinisteste lucrul acesta, pentru ca odata ce incepe scoala, situatia se complica si mai mult: teme, probleme, toate astea, exact intr-una dintre cele mai pline perioade ale unui cantaret: toamna. Se cam ingroasa gluma... Cine ma ajuta? Cel mai de ajutor imi sunt prietenii, ei sunt sprijinul meu de nadejde. De exemplu, vara asta copiii cei mici, Maria si Johnny, au stat o luna la o prietena de-a mea din Pipirig, in nordul Moldovei. Eu numai i-am dus, n-am apucat sa zabovesc deloc. Ce-i drept, si lor le place foarte mult acolo. Apoi am reusit sa-mi iau o mica vacanta si am stat toti impreuna opt zile la Felix. Norocul meu cel mare este ca am copii buni, care ma inteleg si care, pe cat este posibil pentru un copil, incearca sa fie cuminti. Oricat ar fi de dificil, ne straduim cu totii, suntem prieteni buni, si atunci greul devine frumos si plin de satisfactii.
"Nu vreau copii de bani gata"
- Pentru orice mama, copilul ei este cel mai frumos din lume. Probabil ca nici ai tai nu fac exceptie de la regula...
- Copiii mei sunt foarte frumosi in interior. Jonathan, cel mai mic, are aproape zece ani si e un copil foarte sensibil, sufletist, prea sufletist. Cateodata ma ingrijoreaza, pentru ca se emotioneaza prea tare la anumite lucruri si ma tem pentru el cand o sa creasca mai mare. In ziua de azi trebuie sa fii un dur ca sa razbati fara probleme in viata, trebuie sa te lupti incontinuu. Pe de alta parte, el o sa aiba mereu un alt avantaj de partea lui: este foarte inteligent, tot timpul preocupat sa invete lucruri noi. De pilda, e pasionat de calculatoare. O sa-mi spui ca asa sunt toti copiii astazi, ca toata ziua stau pe jocuri. Si este adevarat, doar ca pe el nu-l incanta jocurile alea cu razboi sau cu masini... Johnny al meu are jocuri cu gramatica, cu matematica, jocuri educative. Nu noi i le-am impus, a fost alegerea lui si sunt mandra de el. Este acel fel de copil iubit de toata lumea, lipicios, care nu-i niciodata obraznic, nu prea face nazdravanii. E tandru, e bun, ce mai, un scump!... Urmeaza Maria, care imi aduce atat de mult aminte de mine la doisprezece ani jumatate, cat are ea acum. E boema, viseaza. Si cand e pe strada viseaza, nu mai stiu ce sa fac s-o mai aduc cu picioarele pe pamant. Este foarte dificil, pentru ca e foarte incapatanata, isi sustine punctul de vedere pana in panzele albe. In principiu, asta imi place la ea, dar in relatia directa cu mine nu prea imi convine. Ne cam certam pana sa ma asculte, mi se pare ca in ultimul timp se maturizeaza cu pasi mult prea repezi. Ce ma multumeste totusi e ca imi spune mai tot, e sincera cu mine. Pana la contradictii, suntem prietene foarte bune. Si eu am reusit sa fiu cea mai buna prietena cu mama mea, cred ca acesta este visul fiecarei mame, si simt ca si pentru mine devine realitate. Insa, ce o caracterizeaza pe Maria cel mai mult este dragostea ei aproape obsedanta pentru natura. Incep sa cred ca o sa ajunga un naturalist, un ecologist din acela "habotnic". A ajuns inca de la varsta asta sa ma certe cand ma vede incaltata cu pantofi de piele sau, Doamne fereste, sa am o haina de blana: "De ce te imbraci in asa ceva, nu stii ce crime se fac pentru astfel de haine? Nu le mai cumpara!". Stii ce vrea ea sa fie? Taranca! Sa traiasca departe de oras, inconjurata de caini, vrea un cal, vrea sa traiasca in copaci, sa nu vada decat natura in jur. Nu are pic de fite, precum fetele de varsta ei, nu vrea machiaje, nu vrea rochii. Adevarul e ca, decat sa fie ca altele, deja pline de sclipici, mai bine suport eu morala despre hainele de piele. Maria e altfel, ce mai, dar nu am absolut nimic sa-i reprosez. Am ajuns si la Andrei, care are nouasprezece ani, a luat Bac-ul si e student la Universitatea Romano-Americana. Cu el sunt in alta etapa acum, in etapa "trebuie sa inveti sa te descurci singur". Eu cred ca asta e foarte important, pentru ca la scoala nu inveti nimic despre scoala vietii. Eu am inceput sa-mi castig singura banii de la saptesprezece ani, cred ca asa trebuie, si nu ma las pana nu intelege si el. Vreau sa fie independent, liber de noi, vreau sa nu se bazeze ca sunt eu in spatele lui. Bineinteles ca-l protejez, ca-i mai cumpar lucruri de care are nevoie, dar trebuie sa-si ia si el o slujba, sa inceapa sa pretuiasca banul castigat prin munca lui. Cunosc de-ajuns de multi copii de bani gata care nu muncesc si care au ajuns foarte rau, iar mie mi-e frica de asta. Poate de asta mi-e mie cel mai frica: copiii mei sa nu fie in stare sa traiasca independenti. Si cred ca avand teama acesta, am incercat dintotdeauna sa-i calesc, sa nu-i alint prea tare; de mici i-am trimis in tabere, i-am mai lasat singuri, nu le-am dat voie sa planga atunci cand cadeau.
"Sunt o mama fericita, alaturi de un tata fericit"
- Nicola, esti o "mama de cariera", ce mai! Cu siguranta ca-n tot ce faci exista o motivatie. Maternitatea nu inseamna doar servituti, ci si bucurii...
- Si inca ce bucurii! Prima din ele incepe din burtica, atunci cand iti simti prima data copilul miscand. La inceput ai un sentiment ciudat, dar apoi se transforma intr-o bucurie care pur si simplu nu are explicatii. Pentru mine, copiii inseamna ce las eu in urma. Nu conteaza ce cariera am, cati bani castig, cate obiecte am, nimic nu este mai important ca om, decat sa lasi in urma un alt om. Dupa ce am avut primul copil am stiut in sfarsit pentru ce traiesc, abia atunci mi-am gasit rostul pe lume. Ei sunt bucuria mea acum, ei vor fi sprijinul meu la batranete. Si, sincera sa fiu, eu si copiii mei am crescut impreuna, pentru ca si eu am invatat foarte multe lucruri de la ei, m-au "crescut" si ei pe mine, in aceeasi masura in care i-am crescut si eu pe ei. Sunt o mama fericita, alaturi de un tata fericit. Avem o casnicie frumoasa, solida, chiar cred ca multi ne invidiaza. Suntem o familie mare, colorata, vesela, ciudata, unita, si sunt asa mandra de asta!
- E toamna, un alt anotimp, o alta etapa. Ce planuri ai?
- Multi artisti vad toamna numai ca pe un inceput de nou proiect, munca la un album, emisiuni, concerte. Ei bine, pentru mine toamna incepe marea panica: scoala. De fiecare data, parca nu mai sunt eu, sunt pur si simplu nauca, e perioada cea mai grea. Sunt diferente de varsta intre copii si fiecare are nevoie de altceva, parca tot timpul imi scapa cate un amanunt. Iar peste toate, eu sunt artist, iar toamna e perioada in care si eu am foarte multe concerte. Din punctul acesta de vedere, nu ma plang deloc, ba chiar pot sa spun ca eu sunt "aranjata". Cu gasca de-acasa e o alta poveste... care insa merge frumos mai departe.
- Draga Nicola, multumesc si iti doresc sa te bucuri o suta de ani de familia ta frumoasa si colorata... Si de muzica!
- Multumesc frumos. Le multumesc si cititorilor "Formulei As", care au numai cuvinte frumoase despre mine, si ii felicit ca aleg in continuare revista voastra plina de suflet.