- In secolul XXI, comunicarea politica ar fi trebuit sa ajunga la un inalt nivel de profesionalizare, care sa ne apropie de metodele devenite practici comune in tarile cu o democratie avansata. La noi, din pacate, aceasta profesionalizare nu s-a produs. Aproape nici un minister nu are un purtator de cuvant profesionist, specializat in comunicare. De 15 ani, rostul lor este sa ascunda informatiile si sa blocheze accesul la ministrii de resort, nu sa le faciliteze comunicarea cu publicul. Pe de alta parte, au persistat sechelele epocii comuniste, care a supravietuit tocmai prin comunicarea unei imagini false si blocarea informatiilor reale. In perioada 1996-2000, comunicarea guvernamentala a fost haotica, anarhica - fiecare partid membru in Cdr sau in coalitie comunicand pe cont propriu, potrivit propriilor interese, de regula in dispretul interesului public si fara nici o strategie. Intre 2000-2004, am avut de a face cu un guvern obsedat de imagine, ceea ce nu a insemnat comunicare si transparenta, ci manipulare a agendei publice, prin controlul asupra principalelor retele de mass-media. Actualul guvern a mostenit obsesia imaginii si lipsa de profesionalism in comunicare. Unele progrese la capitolul transparenta s-au facut, dar sunt prea putine si inca nu se simt. De fapt, nu exista la noi o cultura a transparentei, a accesului la informatii publice (am vazut cat de greu se pot obtine informatiile publice in baza legii 544), pentru ca nu exista o adevarata cultura democratica. Este adevarat ca nici votul pe liste nu-i motiveaza pe "alesi" sa comunice cu alegatorii, de vreme ce candideaza acolo unde-i trimite partidul, fara sa aiba vreo legatura cu circumscriptia in cauza. Si apoi, cine ar fi putut sa puna in practica o strategie de comunicare, de vreme ce "aparatul" guvernului si parlamentului este impanzit de oamenii vechiului regim, adica de rudele esalonului 2 al Pcr? Cand cheltuielile parlamentarilor sunt considerate secrete? Pe de alta parte, este cazul sa recunoastem si ca mijloacele de mass-media publice nu si-au luat in serios rolul de institutii in slujba cetateanului, si nu a puterii, si care au datoria de a lansa teme de dezbateri de interes general. Aceasta i-ar fi obligat pe guvernanti sa reactioneze si sa comunice mai eficient.
- Popularitatea presedintelui Romaniei este reala dar
accidentala. Se datoreaza unor iesiri la scena deschisa, abrupte si neasteptate. Cand o sa-l vedem oare pe Traian Basescu aparand, la termene fixe, pe gazonul din fata palatului Cotroceni, dupa modelul Bill Clinton? Adica pentru a spune lucruri esentiale, intr-o regie bine organizata de niste consilieri in comunicare?
- Sa nu tragem in pianist, adica in consilieri! Presedintele Basescu este ne-consiliabil si actioneaza uneori impotriva recomandarilor consilierilor sai. Popularitatea sa se datoreaza unui real talent de a comunica cu oamenii simpli si curajului de a fi infruntat pana in 2004 o putere care parea absoluta si invincibila. Totodata, a spus multe adevaruri pe care nimeni nu indraznea sa le mentioneze. Sa nu uitam si rezolvarea cu succes a crizei ostaticilor, ceea ce i-a intarit reputatia de om eficient. In felul lui, Traian Basescu este cel mai bun comunicator - dar, desigur, ca ne dorim mult mai mult decat atat. Desi i se imputa unele vulgaritati, trebuie sa observam ca de multa vreme, ele nu au mai patruns in manifestarile sale publice. Depinde cine, cum si in ce context vorbeste cu el. Cand vom avea un presedinte ca Bill Clinton? Cand vom avea o tara ca Statele Unite, un sistem politic si o Constitutie de tip american, o presa real independenta, preocupata de probleme reale, si standarde occidentale de comportament public. Atunci exigentele vor fi altele, iar comunicarea prezidentiala va fi in mod necesar superioara. Este evident ca acest lucru nu se va intampla in urmatorii 4 ani!
- Lipsa comunicarii oficiale este si cauza principala a imaginii jalnice pe care Romania o are in exterior. Totul se face la intamplare, fara o strategie pe termen lung. Cum va explicati aceasta lacuna? Ce-ar trebui intreprins?
- Nici in domeniul comunicarii externe Romania nu are specialisti. Nu a avut aproape niciodata, fiind jalnic surclasata de priceperea deosebita a Ungariei, de pilda, la capitolul Pr si relatii cu presa. Poate si pentru ca relatiile cu exilul romanesc au fost reci, si dupa 1989, ceea ce a facut ca romanii "de pretutindeni" sa nu-si recapete increderea in reprezentantii oficiali ai Romaniei. In privinta propagandei maghiare in probleme istorice, suntem si astazi in situatia de a fi incapabili sa ne demonstram dreptatea. Sa nu uitam insa ca Mae a fost o reduta a conservatorismului, in care lucrurile s-au schimbat foarte greu. Ministrii de externe au comunicat bine, de regula, in propriul interes. Toti au avut o imagine publica buna, desi nu au realizat prea multe. Poate ca lipsa unui atasament real fata de cauza nationala, oricat de incomod este s-o admitem, a fost principala cauza a dezinteresului pentru o comunicare eficienta in exterior. Ne-ar trebui o generatie de pasoptisti, sau cea care a infaptuit Marea Unire din 1918. Suntem insa departe de un astfel de deziderat.