O stafie ne bantuie de la o vreme viata: zgomotul. Nevazut dar prezent, il intalnim pretutindeni. Acasa, la serviciu, in vacanta, pe malul marii, pe varf de munte, dusman al sanatatii si-al nervilor. Galagia lumii moderne ne imbolnaveste. Este una din marile componente ale stresului. Ucigasa linistii, fara de care viata devine un chin. Fara liniste ne pierdem identitatea, miezul fiintei, echilibrul interior. O destabilizare periculoasa care trebuie oprita la timp.
Zgomotul si furia
Cine nu viseaza in zilele noastre la liniste? La o clipa de pace, in care sa se regaseasca pe sine, negandindu-se la nimic? Nici un zgomot, nici un scandal, nici o agitatie. Sa-ti sprijini picioarele de un trunchi de copac, sa-ti umpli plamanii cu aer curat fara sa te gandesti, nici la azi, nici la maine, sa existi, pur si simplu. Sa lasi timpul sa curga pe langa tine domol... Ce bine ar fi! Ce minune! Dar cum sa fii linistit cand viata e o nesfarsita cursa cu obstacole? Munca. Gospodarie. Copii. Sotul. Sotia. Iubita. 24 de ore nu ne ajung ca sa facem ce avem de facut. Cat despre cultura, citit, intalniri cu prietenii sau rudele apropiate, toate astea sunt simple vise. Seara ne grabim sa deschidem televizorul si prin micul patrat al ecranului se napusteste in casa toata nefericirea lumii. Dramele altora, peste dramele noastre. Incheiem ziua rasucindu-ne in cearceafuri, nelinistiti, iar somnul intarzie sa vina...
Problema cea mare e faptul ca omul nu poate trai fara liniste. Ca dorul de liniste creste, in aceeasi masura in care sporeste nelinistea: galagie la locul de munca, galagie pe strada, galagie la vecini. Milioane de oameni poarta la lucru casti de protectie pentru urechi, altor milioane le slabeste auzul ori au un somn neodihnitor din pricina zgomotelor. Timpanele noastre sunt in suferinta, agresate de larma permanenta din supermarket-uri si restaurante, compartimente de tren si statii de metrou. In jurul nostru, din aparate de radio portative urla manele, hip-hop, sarba-n ciocane, date la maximum, telefoanele mobile suna si ele cu melodii (mai nou si cu broaste), in vreme ce posesorii lor vorbesc si tare, si mult, ca sa fie bine auziti, desi se afla in plina strada. Pe langa instinctul de perpetuare a speciei, omul contemporan pare stapanit de o noua pornire: aceea de-a face zgomot, de a trai galagios.
Galagia, motiv de infarct
Intr-un laborator al Universitatii din Berlin exista o incapere cu peretii izolati fonic, unde cei ce doresc pot sa afle cum se aude linistea. In acest spatiu protejat, vizitatorii inhaleaza liniste, isi lasa trupul invadat de ea. Unii n-o suporta, altii asculta fascinati. Isi aud vajaitul sangelui in artere si bataile inimii. Dupa cateva minute, corpul intreg e cuprins de o stare de bine. Urmeaza senzatia de caldura, atunci cand se dilata vasele de sange. Tensiunea arteriala scade. Respiratia profunda stimuleaza secretia de endorfina, hormonul calmului si al fericirii. Prin urmare, asa poate fi simtita linistea. Asa poti deveni fericit.
Glasul inimii este cel dintai sunet perceput de noi, oamenii. Urechea, ca organ de simt, nu e facuta sa fie solicitata neintrerupt. Si chiar daca ea rezista la un bombardament indelungat, intr-o buna zi capacitatea ei de tampon va fi epuizata si zgomotele ne vor ataca organismul, provocand daune: stres cronic, tensiuni si nervozitate. Medicii au diagnosticat afectiuni ale inimii si sistemului circulator, cauzate de poluarea fonica. Ele progreseaza lent, de-a lungul unei perioade cuprinse intre 5 si 15 ani, dar cand suferinta se declanseaza, mai ales acutizata de stres, e caz de infarct. Omul va duce o viata cu atat mai sanatoasa, cu cat va reusi sa se apere de stimulii exteriori.
"Aseaza-te si respira"
Linistea inseamna insa mai mult decat simpla absenta a zgomotelor. Ea este si un moment de uitare de sine, asa cum li se intampla de exemplu copiilor, atunci cand se joaca. Sigmund Freud a caracterizat asemenea momente ca fiind "o fericire lipsita de dorinte". Existenta pura, eliberata de obisnuita derulare necontenita a gandurilor. Taoismul denumeste aceasta stare "wu wei", adica "non-actiune". A sta nemiscat, in tacere, este virtutea suprema in taoism. Linistea, ca o privire in adancul eternitatii. "Aseaza-te si respira", se zice ca ar fi raspuns Buddha cuiva care il intrebase cum se poate dobandi fericirea. Dumneavoastra ati incercat vreodata?
Din nou, putem lua exemplu de la copii. Ii vedem iarna, pe ger, cum raman uimiti, observandu-si aburul respiratiei, suflul vietii. Si noi, adultii, ar trebui sa facem un mic efort, pentru a ne aminti aceasta stare traita in copilarie: constientizarea respiratiei. Stresul si incapacitatea de a ne concentra, grijile si enervarea ne lasa fara aer. Muschii abdominali si diafragma se contracta, plamanii sunt comprimati, respiratia devine superficiala si rapida. Doar o mica parte a plamanilor se umple cu oxigen, ca si cum am sufla aer intr-un balon numai pe jumatate. Si de fapt, noi stim exact ce am avea de facut ca sa ne simtim bine. Cand vrem sa ajutam un prieten stresat, ne pricepem sa-l sfatuim: "Opreste-te putin si respira profund". Atat de simplu. Si totusi, atat de dificil. Un exercitiu ce poate fi practicat oriunde si oricand. Exista insa si semeni ai nostri mai putin intelepti, care sugruma in ei dorul de liniste si, simtindu-se rau, se consoleaza cu iluzia ca starea lor de incordare va disparea candva de la sine. Ei au nevoie de un soc, ca sa se trezeasca. Iar acesta, neindoielnic, se iveste cand il astepti mai putin. Vine o zi in care nu mai poti suporta oamenii. Apoi te napadeste frica: de un zbor cu avionul, de antipatia reala sau inchipuita a unor persoane din preajma ta, de ceea ce ti se va intampla maine, de viata in general. Plangi. Disperi. Vrei sa mori.
Lectia lui Pitagora
In trecutul indepartat, stramosii nostri pretuiau linistea ca pe o valoare in sine si considerau zgomotul un supliciu. In China antica, blasfemiatorii erau executati nu prin streang, ci fiind siliti sa asculte pana la exasperare bubuitul neintrerupt al tobelor, peste care se suprapuneau modulatii de flaut. Despre filosoful elin Pitagora se spune ca discipolii sai trebuiau sa se instruiasca vreme de cinci ani in tacere, inainte de a avea voie sa puna prima intrebare magistrului. In epoca preindustriala, cel mai puternic sunet ce se putea auzi era dangatul clopotelor de la biserici. In Divina comedie, Dante afirma ca zgomotul ar fi o nascocire a diavolului. Iar in conceptia crestina, raiul reprezinta un taram al linistii vesnice.
Toate marile religii ale lumii s-au nascut din tacere si ascultare. Poporul lui Israel L-a gasit pe Dumnezeu nu in forfota asezarilor omenesti, ci in vastitatea muta a desertului. Isus s-a retras in pustiu, Mohamed de asemenea. Primele manastiri au fost intemeiate dupa ce, in secolele Iii si Iv, mii de oameni tineri, barbati si femei, dezgustati de viata desarta si zgomotoasa din orase, s-au stramutat in locuri neumblate si au descoperit acolo marea aventura a linistii. Iar astazi, linistea trebuie cautata in laborator. Si in clinicile de psihiatrie, unde este o terapie operativa, aplicata cu mult succes. Oare n-ar fi mai bine s-o regasim inainte de a ajunge la doctor?
Gilda Fildan