Acum, cand o mare parte din buget si imprumuturi externe e cheltuita pe constructii, fier nou se gaseste din belsug. Mai ales pe unde Autostrada Soarelui se trudeste din greu sa se nasca. Conform unor estimari de la Ministerul Transporturilor, hotii au furat doi kilometri de plasa din gardurile de delimitare si sute de indicatoare rutiere, in valoare de circa 150 de mii de euro. Pe o autostrada de cateva zeci de kilometri, in acest an s-a furat de doua ori mai mult ca anul trecut. Un sfert din bugetul alocat intretinerii autostrazii se duce pe inlocuirea marfii furate de hoti.
Hotul local are mirosul pentru valoare si economie mai fin decat industriasii romani. Nimic nu este de aruncat, totul e de luat. Potrivit politiei, doar o zecime din furturile marunte se transforma in procese verbale. Se fura stergatoare de masini, benzina din rezervoare, presuri de la usa, rufe de pe sarma, sapunul si prosopul din restaurant, ghivece de flori din scarile blocurilor. Pentru unii, mersul in concediu inseamna devalizarea sistematica a camerelor de hotel. Pustiesc locul mai ceva ca lacustele. Cine crede ca asa ceva e lipsit de valoare sa mearga la talcioc sa vada cata cautare au buretii second-hand, carcasele de interfon si capacele de roti furate din parcarea din fata blocului. Esti imbiat cu reproduceri furate de pe culoarele blocurilor sau cu cesti de cafea cu sigla hotelului din care au fost sterpelite. Oamenii tind sa nu mai bage in seama gainarii care, sigur, le-ar toca inutil nervi si timp la sectiile de politie. Multi par sa considere aceste pierderi marunte drept donatii voluntare pentru cei carora presul jerpelit de la intrare li se pare suficient de valoros incat merita sa riste sa-l fure. Maruntisurile nu se fura doar cu lingurita sterpelita din cofetarie, ci si in stil mare. Se fura Wc-uri ecologice, cu tot cu continut, panouri publicitare, materiale de constructie din santiere, puietii de pom abia plantati pe marginea drumului, borduri, chiar si pavajul din trotuare. Hotii isi fac cismele de petrol din magistralele tarii si iau lumina cu instalatii improvizate la cel mai apropiat stalp de electricitate. Se fura si apa din conducte special fisurate. In comuna Tartasesti, inzestrata de arogantul satului cu o sosea occidentala si trotuare pe masura, cu gresie de culoarea vantului turbat, s-au furat sute de metri patrati de pavele si pietre de bordura. Se fura gardul din placi de beton al intreprinderilor sau santierelor, sarma la greu si caramizi cu portbagajul. Sunt furturi anonime. Nu apar la vedere pe nota de plata a bugetului. Sunt trecute la capitolul cheltuieli de intretinere. Anual, roaba de zgura furata la ceas de seara, sacul de var trecut peste gardul santierului sau caruta de piatra cubica desprinsa din pavaj insumeaza multe zerouri in rubricile de cheltuieli ale bugetului. Zerouri care atarna greu in buzunarele tuturor, la fel de greu ca privatizarile facute pe ochi frumosi sau banii dati pe procesele intentate statului roman si castigate la Strasbourg. Aceste cheltuieli isi pierd aparenta de banalitate cand se adauga celor pe care le facem pe statul de plata, cand ne platim taxele si impozitele.
Dincolo de banalitatea furtului, amploarea si profunzimea lui socheaza. Economia si etica sociala par hemofile, ciuruite de accidente vasculare prin care se pierde parte din valoarea si energia investite cinstit in munca si productivitate. Sa ne mai miram? Cand modele de reusita sunt afaceristi suspecti ocoliti de Fisc, Garda Financiara si Politia Economica, de procurori si politisti, dar plini de prieteni prin Parlament cum e capra de raie, a fura un capetel de ata pare o mondenitate. Poate chiar inceputul unei afaceri pe picior mare.
Eu fur, tu furi, el fura! Ei si? Noi furam, tot noi platim! Toti! Cu bani, dar si cu nervi!