Selectia "Formula As"

Adriana Bittel
"Esti ceea ce mananci".

In toata lumea, topurile vanzarilor din librarii sunt dominate de "carti practice": ghiduri pentru reusita profesionala, sociala, in viata de cuplu si pentru educatia copiilor, sfaturi pentru mentinerea sanatatii, in acord cu ultimele cercetari medicale, explicate pe intelesul tuturor etc. Cand sunt alcatuite de specialisti veritabili si nu de impostori, asemenea volume pot chiar ameliora calitatea vietii omului modern, supus stresului, grabei, tentatiilor societatii de consum. In ultimul deceniu, si editurile noastre si-au infiintat colectii de carti practice, pentru a-si echilibra investitiile neprofitabile in literatura romana si straina, seriile de filosofie, istorie si alte stiinte sociale cu un public tinta constant si limitat: abia cateva mii de cititori, si acestia din categorii cu venituri modeste, care nu-si pot cumpara tot ce si-ar dori. Asa se face ca librariile romanesti au acum si cate un compartiment bine asortat cu ghiduri pentru o viata sanatoasa si multumitoare, majoritatea traduceri ale unor succese occidentale, concepute pentru publicul de acolo, inca destul de diferit in unele privinte de noi. Din vasta oferta, va recomand o noua aparitie tocmai buna de citit in vacanta, pentru a-i urma sfaturile incepand de la toamna:
Dr. Gillian McKeith, "Esti ceea ce mananci. Programul care va va schimba viata", traducere de Catalina Manolache, Editura "Curtea Veche" (tel. 021/222.57.26), 224 pag., 350.000 lei. Medic nutritionist de reputatie mondiala, cu un doctorat in filosofia nutritiei, scotianca Gillian McKeith conduce la Londra o clinica frecventata de membrii familiei regale britanice, staruri hollywoodiene, campioni olimpici si alte celebritati, fiind considerata un soi de guru international al alimentatiei. Nu pot sa stiu cat e autoreclama si cat adevar, dar ea afirma ca poate invata pe oricine cum sa aiba grija de organismul lui pentru a avea o silueta ideala, mai multa energie, o minte functionand la parametri optimi si echilibru psihic. Totul depinde de ceea ce (nu) mancam: "Organismul fiecaruia dintre noi are pana la o suta de mii de miliarde de celule si fiecare din aceste celule solicita zilnic o cantitate constanta de substante nutritive pentru a functiona in mod optim. Hrana influenteaza toate celulele si, prin extensie, fiecare aspect al fiintei noastre: starea emotionala, nivelurile de energie, anumite pofte alimentare, capacitatea de gandire, apetitul sexual, tiparele de somn si sanatatea generala". Pornind de la ideea ca pentru starea de bine hotarator e ceea ce varam in stomac, dr. McKeith incepe prin a ne atrage atentia asupra modului gresit de a se hrani al omului modern, cu efecte dezastruoase demonstrate de noile cercetari stiintifice, de studiile clinice si analizele biochimice de laborator. Apoi ne propune un nou stil de viata, sintetizat in scheme clare (multe din recomandarile specialistei le stiti si din paginile de sanatate ale revistei noastre, in care a fost vorba adesea de beneficiile cruditatilor, regimuri de detoxifiere cu sucuri proaspete de fructe si legume, proprietatile curative ale diferitelor diete, binefacerile produselor apicole etc.).
Stiti deja pledoaria pentru legume, fructe si cereale cultivate fara ingrasaminte chimice si nestropite cu insecticide (si degeaba o stim, daca produsele ecologice sunt greu de gasit in piata, singura solutie fiind, pentru cine are conditii, sa si le cultive singur). Mai multe si mai interesante amanunte aflam despre carbohidratii sanatosi (faina integrala, orez nedecorticat) si cei nesanatosi (faina alba rafinata si tot ce se face din ea, inclusiv atat de popularele - fiindca sunt usor de pregatit - paste). Despre grasimile "bune" - din peste, ulei de masline, cele din migdale, alune si nuci - si cele "rele" - margarina, grasimile animale. Despre zaharul rafinat - o otrava, ca si inlocuitorii sintetici, si despre minunata miere si dulcele fructelor. Despre evitarea alimentelor procesate industrial, cu aditivi, conservanti, coloranti, arome sintetice si optiunea pentru cele proaspete, in starea lor naturala. Pagini intregi insira sistematic erorile zilnice de care nu devenim constienti nici macar cand se instaleaza boala. Care poate fi vindecata, chiar si in cazuri grave, tot printr-un program nutritional. Un capitol deosebit de interesant si eficient e cel in care suntem invatati sa ne evaluam propria stare de sanatate dupa semne exterioare ale trupului, dupa modificari ale limbii, ochilor, parului, unghiilor s.a.m.d. Editura "Curtea Veche" a folosit pentru acest volum stilul grafic al revistelor de lux pentru femei - hartie cretata, in culori vii, multa ilustratie, variate corpuri de litera, paginatie jucausa. Colorata si lucioasa, plina de invataturi benefice pentru toate varstele, "Esti ceea ce mananci" poate fi si un cadou folositor.