Atat bolnavii psihic, cat si oamenii sanatosi pot gasi in muzica o cale de intarire morala si sufleteasca. Sfaturi garantate de un "as" al psihiatriei
Pasiunea pentru muzica a domnului profesor Aurel Romila e binecunoscuta tuturor celor ce au avut prilejul - sau privilegiul - de a sta vreodata de vorba cu el. E nelipsit din salile de concert, iar in sectia de la spitalul de psihiatrie "Alexandru Obregia", pe care a condus-o vreme de multi ani, obisnuia sa sustina saptamanal sedinte de meloterapie pentru pacientii sai, cu discuri aduse din colectia personala, de acasa. L-am cautat, asadar, pregatita sa-l intreb in ce fel poate folosi muzica in tratamentul afectiunilor psihice. Am aflat insa altceva: cum ne poate ajuta ea noua, oamenilor normali, sa ne aparam echilibrul sufletesc, amenintat zilnic de valtorile vietii. Si n-a fost deloc mai putin interesant.
Prin muzica, bolnavii psihic invata sa aiba rabdare
- Acum cativa ani, o editura germana lansa o carte cu un titlu provocator: "Farmacia muzicala". Dupa cum o sugera numele, ea "prescria" anumite compozitii care ar avea o actiune benefica in diverse boli. Muzica potrivita pentru schizofrenie, pentru insomnie, pentru melancolie...
- Da, cunosc. Si la noi au aparut astfel de lucrari, semnate de autori romani. Insa trebuie sa spun ca toata literatura asta, pe care am parcurs-o, acest sistem de recomandari foarte diferentiate, foarte specifice, pe mine nu prea m-a convins. De fapt, s-a mers chiar mai departe. Exista studii care incearca o masurare a efectelor muzicii asupra diverselor boli. De pilda, se pune Mozart si la sfarsit fiecare dintre ascultatori e intrebat: "Ti-a placut?" - "Da." - "Foarte mult?" - "Da." - "Bine. Trei cruci." Daca impresia a fost mai putin puternica, se noteaza cu doua cruci sau cu una. Metoda se aplica la un grup si se interpreteaza diferenta de rezultate la modul statistic. E ridicol, nu ma intereseaza asa ceva. Si chiar daca suna intrucatva socant, as vrea sa precizez de la bun inceput ca eu nici cu termenul de "meloterapie" nu prea sunt de acord. Adica, mi se pare impropriu sa vorbim despre o terapie in acest caz, deoarece n-ai posibilitatea sa stai mult cu un bolnav sau cu un grup, iar muzica iti cere timp ca s-o patrunzi cu adevarat.
- Totusi, dvs. v-ati invitat ani de zile pacientii la auditii. Cu ce categorii de bolnavi lucrati?
- Ma ocup de schizofreni si altii asemenea lor, oameni cu afectiuni severe, mai putin am de-a face cu nevroticii. Sigur ca da, am programat o ora pe saptamana, si anume, intr-o maniera destul de sistematizata, in sensul ca, de exemplu, am ales saptamana si simfonia, desi, probabil, populatia mea din spital si-ar fi dorit mai curand alte genuri, muzica usoara sau populara. Dar eu am ramas la muzica culta, asa-zisa "grea", cu scopul nemarturisit de a impune un exercitiu de rabdare. Muzica clasica nu poti s-o intelegi imediat. Ca sa ajungi acolo, e nevoie de frecventare, repetare, eventual niste lecturi, poate un oarecare nivel de educatie. Dar eu nu le ceream ascultatorilor mei nimic din toate astea. Era doat atat: o ora de concentrare, de rabdare. Care n-o avea - dormea. Care nu putea - pleca, fara ca noi ceilalti sa ne simtim jigniti, caci era numai un semn ca persoana respectiva nu poate face fata.
- De ce este asa de importanta rabdarea pentru pacientii dvs.?
- Fiindca bolnavilor psihic le fuge mintea de colo-colo, sunt instabili, din ce incep, nu duc nimic la sfarsit. Si de multe ori, boala tocmai in asta consta. Daca ti-ai fixat o tinta, trebuie s-o poti atinge. Cateodata, reusesti intr-o singura zi, dar cel mai adesea, ai de mers inspre ea, pas cu pas, ani si ani. Ei insa traiesc de azi pe maine, cu amanari, cu schimbari de directii, si nu realizeaza nimic. "De ce nu faci cutare lucru?" - "O sa-l fac!" - "De ce n-ai serviciu?" - "O sa-mi iau." - "De ce nu te insori?" - "O sa ma insor." Toate se intampla undeva intr-un viitor pe care ti-l promit formal, ca sa scape de tine. De aceea, e important sa-i deprinzi sa se linisteasca, sa se adune. Fireste, pentru oamenii considerati normali, muzica indeplineste alt rol, ea reprezinta un instrument cu ajutorul caruia se pot cunoaste si regasi.
Pe oamenii normali, muzica ii ajuta sa priveasca inlauntrul lor
- Cunoastere prin muzica? In ce fel?
- Dupa Jaspers (filosof si psihiatru german - n. red.), noi avem doua cunoasteri: una exterioara, obiectuala, cunoasterea lumii ca atare, si o alta interioara, subiectiva, care este constiinta de sine. Muzica nu serveste cunoasterii exterioare. In schimb, muzica ajuta cunoasterii de sine, te face sa privesti inlauntrul tau. Si ce gasesti acolo? Anxietate, framantari inevitabile, neclaritati, dileme, intrebari fara raspuns, o frica profunda ca vremea trece si tu te indrepti catre moarte, ca n-ai infaptuit ce doreai, cu alte cuvinte, ai sentimentul unui esec interior. Muzica reda tot acest zbucium, dar apoi iti ofera si raspunsuri, iar asta este extraordinar.
"Asta iti propune muzica:
un demers de autocunoastere"
- Ce raspunsuri poate afla cineva care asculta o simfonie?
- In nici un caz concrete. Daca e vorba ca astepti sentinta de la judecatorie si vrei sa stii cand vine, adreseaza-te unei ghicitoare in cafea. Aici n-ai sa obtii raspunsuri concrete, nici mistice, nici fantastice. Intr-o simfonie, partea de inceput pune de obicei marile probleme, te rascoleste, te tulbura, partea a doua sau a treia te linisteste, iar finalul trebuie sa traga o concluzie care uneori e trista, ca in Patetica lui Ceaikovski, insa alteori, ca in Simfonia a V-a de Beethoven, e tonica, optimista, poate sa duca armate la lupta, sa ridice o tara. Sunt reunite aici ambele stari, adica si zbaterea, si impacarea. Ce ti se comunica? De pilda, faptul ca esti o parte din univers si ca te afli in echilibru cu el. Noi obosim din pricina adversitatilor si tindem sa credem ca totul e lipsit de sens si zadarnic, degeaba ne straduim, nimic n-are noima. Or, aceste spirite mari, compozitorii ilustri ai lumii, sunt de alta parere. La Beethoven intalnim tristeti pasagere, dar niciodata zadarnicie. El iti daruieste un fragment de eternitate, cu care te inarmezi si asa poti sa mergi mai departe. Asta iti propune muzica: un demers socratic de autocunoastere.
- Fiindca stiu ca sunteti foarte interesat de filosofie, va intreb: dvs. preferati raspunsurile muzicienilor sau ale filosofilor?
- Filosofia nu da raspunsuri, ci dimpotriva, te complica, ea nu e la fel de accesibila ca muzica. Sigur, poti cauta clarificari si in alte directii. Unii se indreapta spre scriitorii care au, intr-adevar, ceva de spus, si descriu pe mii de pagini dramele existentei, aratand o cale de iesire din labirint - Dostoievski, sa zicem. Una dintre solutii ar putea fi si religia, pentru ca ea da un raspuns de maxima inaltime si de maxima frumusete, totusi e greu sa accezi la asa ceva, de aceea foarte putini ajung la serenitate, desi multi cred si afirma ca il poarta pe Dumnezeu in suflet. Pe unii, ritualul religios ii calmeaza, altora li se pare plicticos sa auda mereu aceleasi cantari si aceleasi cuvinte in biserica.
"Prin forta muzicii incetezi sa fii singur"
- Exista o mare varietate de sensibilitati si gusturi. Fiecare dintre noi rezoneaza la anumiti compozitori mai mult decat la altii.
- Evident. Oamenii profunzi, cu sufletul plin de framantari, descurajati, putin deprimati, vor fi mai receptivi la creatia romanticilor, intre care, pe primul loc se afla Beethoven. Simfoniile lui sunt mari constructii, foarte frumoase, bogate si dramatice, deloc grabite, explicate pe indelete si trecute prin toate etapele. La fel si poemul simfonic al lui Richard Strauss Viata de erou, care contine toate perioadele unei existente, impreuna cu nelipsitele adversitati, cu care noi, toti, avem de-a face zilnic si ne socotim nedreptatiti. In lupta cu ele, laitmotivul eroului creste si cuprinde treptat intreaga orchestra. Asta iti face bine, pentru ca intelegi ca ti s-a vorbit despre problemele tale si ti se intinde o mana. Singuratatea este si ea una din temele principale ale vietii noastre. Iar prin forta muzicii, incetezi sa fii singur. Sufletele tinere ar putea sa se simta mai bine cu Mendelssohn-Bartholdy sau Schubert, pe cand sentimentalii, indragostitii nefericiti il vor prefera pe Chopin. In general, multe trairi personale, intime, le poate exprima pianul mai degraba decat orchestra. Firile creative sunt atrase de clasicii vienezi, Mozart, Haydn, rationali si luminosi. Cu ei nu te simti in largul marii, sfidand primejdiile, ci intr-un fel de croaziera pe langa tarm, in deplina siguranta. Mozart e transparent si sclipitor, lasa impresia ca se joaca, dar frumusetea lui e doar aparent infantila. Cu Mozart ai sentimentul ca il atingi pe Dumnezeu. Totusi, intelectualul mai abstract, care si-a rezolvat deja o serie de probleme ale vietii, a depasit fierberea adolescentei, amorul, deziluziile si a ajuns la domenii foarte serioase, poate chiar filosofice, va alege preclasicii. Si nu atat pe cei italieni - Vivaldi, Corelli -, care sunt mai "turistici", mai descriptivi, ci pe germani. Aici prototipul este Bach. Arta fugii e cu desavarsire abstracta, nu pune nici o problema, desi ar putea sa le cuprinda pe toate. Pe de alta parte, muzica lui religioasa ramane inegalabila. Chiar la inmormantarea Papei Ioan Paul Ii, au incheiat cu ceva din Bach. Nu stiu cati si-au dat seama ca a fost exact ultima bucata pe care a cantat-o la Besancon Dinu Lipatti, cu febra, cand se despartea de lume. Deci, iata ce intalnire: romanul Lipatti, un catolic, Papa, si Bach, un protestant. Ce s-ar putea imagina mai frumos, mai universal, mai ecumenic?
In fine, ca sa tragem o concluzie: meloterapie - da, dar nu ca medicament, nu intr-un sens concret si precis, ci ca o cultivare a complexitatii, a armoniei, ca o solutie de salvare. Calugarii de la Manastirea Antim isi fac rugaciunea, ei au alte metode. Noi putem pune seara discul cu Beethoven si va fi mult mai bine. Dar nu-mi cere sa scot pe masa acest "mai bine" si sa ti-l arat, pentru ca e impalpabil. Muzica este un izvor care se ejecteaza in lumea asta, o fantana arteziana care nu-si are sursa in partea rationala a omului.
- Vine din profunzimi...
- Din profunzimi, da, insa nu te duce in subterane, ca sa inspectezi conductele, ori sa vezi ce fel de motor are fantana. Ramai la suprafata si bucura-te de jocul ei.