Un con de umbra
Sunt ani de zile de cand revista "Formula As" intermediaza o "afacere" sentimentala: facerile de bine. Transmite ajutoare materiale oferite de cititori, spre oameni impinsi de destin la periferia vietii: batrani care nu se mai pot intretine, bolnavi care n-au bani de doctori si de medicamente, copii care se lupta cu foamea, alti copii pentru care scoala devine un lux. Si multe alte cazuri de extrema urgenta ale disperarii si saraciei. De ce o facem? Raspunsul e simplu: pentru ca Binele face bine la suflet si este in numele lui Dumnezeu. Asa ar raspunde oricare dintre cititorii revistei, oricine dintre acei alesi cititori care cu o abnegatie uriasa si nesilita de nimeni daruiesc, saptamana de saptamana, din putinul sau multul lor. Frati de cruce ai revistei "Formula As"! Din pacate, mai exista si umbre. Nerecunostinta, de pilda. Uitarea. Daca miile de oameni ajutati in urma scrisorilor publicate in revista si-ar aminti sa si multumeasca, dupa ce postasul le suna la usa, lasandu-le pachete si mandate cu bani, ar fi mai bine si cu mult mai frumos. Nu-si amintesc totdeauna. Nu toti. Poate bucuria ii face sa uite, ori poate darul primit nu este cel asteptat. Dar chiar si atunci cand multumirile sosesc la redactie, ele sunt ori firave, ori prea stangace, ori botezate cu multa apa, nerasplatind, pe de-a-ntregul, frumusetea gestului de ajutor. Marturisesc deschis neplacerea aceasta, zona "gri" a acestei "afaceri" a binelui, un con de umbra care ne face adesea sa ne simtim stingheriti, jenati cumva, ca gesturilor de imensa bunavointa nu li se raspunde asa cum s-ar cuveni... Iata insa ca saptamana trecuta, Dumnezeu ne-a scos in cale o intamplare care sa ne ajute sa indreptam cumpana...
Ingerii din noroi
Saptamana trecuta am fost la Ionel. Satul banatean devastat de inundatii, pentru care, prin bunavointa cititorilor nostri, s-au strans 50 de milioane de lei, carora li s-au adaugat inca 100 de milioane, donate de revista "Formula As". In total, 150 de milioane, pe care am tinut sa-i inmanam personal celor doua familii de sinistrati despre care s-a scris in revista (reportajul lui Horia Turcanu "Dupa potop" , F. As nr. 669). Asa am promis si asa am facut. Dupa un drum nesfarsit si urat, care strabate un Banat transformat in parloaga (majoritatea pamanturilor au fost cumparate de italieni, care nu le lucreaza, asteptand sa le vanda la supra-pret), am ajuns la telul destinatiei noastre: Ionel. Emotionati, cu banii in mana, cu ochii in cautarea satului. Doar ca satul Ionel nu exista pe harta. E la fel de sters de pe lume cum era acum patru luni: un pustiu de noroaie uscate, cu miros puternic de mal. Nicaieri nici o casa, nici un gard, nici macar un perete. Nimic, nimic. Glod, balarii, ciori, ruine, si in mijlocul lor, un barbat si-o femeie cu noua copii adunati imprejur. Familia Capra si "casa" lor. Bratele acelea impreunate, mainile parintilor impletite pe dupa copii. Sa mai spun ca pruncii sunt niste ingeri cu ochi albastri, pierduti in pustiul noroaielor? Ca dorm pe jos, intr-un cort? Ca mama gateste pe-o vatra de bolovani si ca tatal rataceste buimac, lovit parca de amnezie, de la o ruina la alta, incercand sa ne-arate conturul fostei gospodarii? Sa mai spun ca nici el si nici altii n-au primit pana acum nici urma de ajutor, nici de la guvern, nici de la primul ministru, nici de la televiziunile care au facut mari strigari, nici de la societatea civila, nici de la biserica ortodoxa, nici... Si uite asa, spaima noastra ca am venit prea tarziu, cu ajutoare prea mici fata de fluviul revarsat din cornul abundentei statale, s-a transformat, pur si simplu, in Miracol. Nu sunt "tare" la drame, nu pot sa descriu scene care iti sfasie sufletul. In clipele acelea, as fi preferat mai degraba sa ma inghita si pe mine noroiul, decat sa asist la deznadejdea acelui barbat infrant de viata, sufocat de hohote amare de plans, istovit de spaima si de zadarnicia asteptarii, de umilinta promisiunilor mincinoase, necrezandu-si ochilor ca banii din mainile lui crapate ca lutul erau adevarati: o suta de milioane!
Comoara
Asadar, iubiti cititori ai revistei "Formula As", ne-am indeplinit misiunea asumata si am depus ajutoarele dvs. acolo unde pretul lor a crescut pan la cer. Nu cred sa fi vazut vreodata cum o suma oarecare de bani se transforma intr-o "comoara", intr-o speranta devenita realitate: "caramida", "lemne", "boltari", "cartofi pentru iarna", "ghete pentru copii"... Acolo, in infinitul campiei ucise de ape, in desertul de noroaie fetide si mocirloase, incepe sa se infiripe un vis: O Casa. O casa noua, pentru familia ceferistului Capra, un adapost pentru cei noua ingeri cu ochi albastri si par de aur.
Va multumim ca ati participat la aceasta "intemeiere", la acest act de solidaritate umana, unicul sprijin primit, pana astazi, de sinistratii din pustiul Ionelului. Chiar daca banii dvs. si-ai nostri nu le vor ajunge celor doua familii sa-si refaca pe de-a-ntregul gospodaria, ei reprezinta un inceput. Temelia! Radacina sperantei. Semn magic ca viata poate continua.
Sanziana Pop
"Dumnezeu sa-i binecuvanteze
pe cititorii "Formulei As""
Cu cateva luni in urma, traversam "marea Banatului" catre Ionel, unul dintre satele care au fost maturate de ape. Scriam atunci despre tragedia unora dintre familiile ramase sa doarma sub cerul liber, cu copii, cu animalele salvate din dezastru, cu speranta ca in felul acesta ii vom putea ajuta. Intr-una din zilele acestea, ne-am intors in Ionel, cautandu-i pe aceia despre care am scris. Ne-am intors plini de speranta, crezand ca promisiunile primului ministru - la care am fost de fata - s-au implinit. Parea ca o tara intreaga se va strange in jurul nefericitilor oameni din Ionel, pentru a-i ajuta. Credeam ca micul ajutor al cititorilor "Formulei As" se va adauga marelui ajutor al guvernului. Dar ajunsi in Ionel, am descoperit ca oamenii acestia au fost uitati.
Ce-i drept, apele s-au retras. In urma lor au ramas malul si casele prabusite, iar printre ruine, cioburile a ceea ce a fost viata oamenilor de-aici. L-am gasit pe George Capra acolo, pe locul in care a fost casa lui, locuind intr-un cort, impreuna cu sotia si cei 9 copii ai sai. Pe chipul lui se citea disperarea. "Singurele ajutoare pe care le-am primit au fost zece scanduri", ne-a spus, umbland de colo-colo, pe sub cerul amenintator, scormonind dupa resturile ingropate in namol ale fostei lui vieti. In rest, nimic. I-am spus ca exista, totusi, oameni cu inimi fierbinti, oameni cu mila si cu frica de Dumnezeu, ca sunt si romani care isi tin cuvantul. Dovada? Ajutoarele cititorilor revistei "Formula As". Lui George Capra ii tremurau mainile. Apoi si-a intors privirile catre cer, pentru ca noi sa nu vedem lacrimile unui barbat. "Spuneti-le... Spuneti-le ca le multumim din suflet! Din suflet!"
Am fost apoi la Floare Gaurean, femeia curajoasa care in timpul marelui dezastru, atunci cand au venit apele, a stat nopti intregi in cimitir cu vacile satului. Am gasit-o scormonind prin ruine dupa caramizi care mai puteau fi folosite. Nu astepta nimic, de la nimeni, nu mai credea ca cineva isi va mai intoarce fata spre ea. Toate promisiunile celor mari, de la Bucuresti, s-au dovedit desarte. S-a apucat, pur si simplu, sa repare singura si sa salveze ceea ce se mai poate salva. Abia si-a mai amintit de reporterul care a gasit-o cu cateva luni in urma in sala de asteptare a garii din Pustinis. Cand a inteles pentru ce am venit, cand i-am spus ca sunt oameni care n-au uitat-o si care i-au trimis ajutor 50 de milioane, a inceput sa planga fara cuvinte. "Dumnezeu sa-i binecuvanteze pe cititorii "Formulei As"!"
Fotografii de H. Turcanu
Persoanele care doresc sa intre in contact direct cu cele doua familii pot suna la telefoanele urmatoare:
Capra George - 0720/57.17.06, Floare Gaurean - 0727/18.48.39 - Sat Ionel, judetul Timis