In corespondenta ce-mi e adresata de cititorii acestei rubrici e vorba, fireste, despre carti. Mai ales despre carti recomandate de mine, de negasit in librariile din provincie (ba chiar in unele localitati nu mai exista nici o librarie!). Faptul ca le-am facut pofta de o anumita lectura si ca se ostenesc sa si-o procure imi place la nebunie, dar in privinta difuzarii n-am nici o putere. Tot ce pot sa fac e sa indic numarul de telefon al editurilor, de unde se pot comanda direct (si cu o mica reducere) titlurile dorite. Sper ca functioneaza. Oricum, dovezile pe care le primesc de la destui oameni din generatii diferite - ca lectura e (inca) una din placerile majore ale vietii lor - contrazic statisticile pesimiste. Iata un singur exemplu: in urma cu cativa ani, o necunoscuta cititoare a revistei noastre, d-na Sanda Toma din Bucuresti, mi-a scris repetat, disperata ca n-a gasit in nici o librarie memoriile Marucai Cantacuzino, Umbre si lumini, tiparite intr-un tiraj confidential la Onesti. Cum dorea cu ardoare sa le citeasca, iar Editura "Aristarc" nu-i raspunsese, i-am imprumutat exemplarul meu si asa am avut prilejul sa cunosc o persoana care nu-si poate concepe viata fara carti. Lucreaza intr-un laborator de analize medicale si, din salariul ei modest, o parte ramane in librarii. Preferintele ei se indreapta spre memorialistica, biografii, istorie romantata. Mai nou, nu numai eu ii imprumut carti, ci imi aduce si dansa unele titluri care mi-au scapat, asigurandu-ma ca merita citite si recomandate. Asa s-a intamplat si cu volumul pe care vi-l prezint azi.
Mircea Berindei (1914-2000) - aflam din prefata semnata de S. Skultety - a absolvit Dreptul si Literele si Filosofia, a urmat cursuri la Conservatorul de Arta Dramatica, a luat lectii de pictura, a fost meloman si a invatat cu asiduitate multe limbi straine. Inzestrat cu o asemenea vasta cultura, a obtinut prin concurs un post la Ministerul Afacerilor Externe (intr-o vreme cand reprezentantii Romaniei trebuiau sa fie obligatoriu culti) si a indeplinit, din 1938 si pana in 1947, diferite misiuni diplomatice in strainatate. Cariera i-a fost curmata brutal odata cu instaurarea regimului comunist. Ar fi putut ramane, ca alti colegi ai sai, in lumea libera, dar a preferat sa se intoarca acasa, unde nu-l astepta nimic bun. Dupa cativa ani de somaj, a fost nevoit sa-si castige existenta in posturi mult sub posibilitatile sale - desenator tehnic, bibliotecar, traducator... In perioada de deschidere, reuseste sa se angajeze la Academie, unde ajunge secretar stiintific al sectiei de Literatura si Arta, apoi se transfera ca cercetator la Institutul de Istorie si Teorie Literara, de unde se pensioneaza in 1974. In tot acest timp, scrie, pe langa articole de istorie literara si eseuri publicate in reviste de specialitate, si doua carti dupa modelul clasic al dialogurilor platoniciene, Nicomachos. Dialog despre intelepciune si fericire (aparut in 1970) si Fabian. Dialog despre vocatie si desavarsire (1972), precum si o monografie Marcel Proust (in paranteza fie zis, Mircea Berindei nu figureaza in Dictionarul general al literaturii romane, publicat de Academia Romana, care se doreste exhaustiv. Tot felul de nulitati de care n-a auzit nimeni sunt inregistrate constiincios, dar fostul cercetator chiar la Institutul "G. Calinescu", unde s-a elaborat dictionarul, a fost uitat!).
Paravanul venetian este o carte incantatoare despre personalitatile pe care le-a cunoscut memorialistul in diferite imprejurari ale vietii sale si asupra carora arunca lumina inteligentei, comprehensiunii si umorului sau, relevandu-ni-le in ipostaze inedite. Sunt evocati astfel, cu un talent care ii invie, Martha Bibescu (al carei oaspete frecvent a fost) si anturajul ei de la Mogosoaia, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Curzio Malaparte, Istrate Micescu, monseniorul Vladimir Ghika, buna prietena Lucia Demetrius si atmosfera vacantelor de la Balcic, muzicienii Sergiu Celibidache, Dinu Lipatti, Constantin Silvestri, plasticienii Magdalena Radulescu, Lucia Demetriade-Balacescu, Nicolae Darascu, Lucian Grigorescu, Boris Caragea si inca o multime de personaje, unele din lumea politica si diplomatica. Un loc special ocupa amintirile din copilarie si tinerete si impresionanta iubire ce l-a legat de mama lui, Marioara Berindei. Scrise bine, cu un condei exersat la scoala marii literaturi si o minte nutrita de rafinamente artistice, memoriile lui Mircea Berindei sunt o lume din care te desprinzi cu greu si care iti lasa sufletul plin.