Nu va pot spune prea multe despre starea de spirit a noastra, fiindca e mai lesne sa suporti cizma strainului decat nepasarea fratelui tau. Sunt convins ca "Formula As", cu marea ei credibilitate la cei care simt romaneste, ar putea face enorm pentru sensibilizarea fratilor nostri fata de drama romanilor din teritoriile instrainate de tara, la cunoasterea problemelor adevarate din Basarabia si Bucovina, si nu la cele periferice, mediatizate exagerat de mass-media din Romania. Basarabia adevarata arata putin altfel decat cea de la stirile televiziunii romane sau decat cea palmuita in multe din gazetele din Romania. Dar acum va retin atentia cu ceva mult mai demn de interes. In iulie 1949, rusii au facut prapad in Basarabia, deportand zeci de mii de romani in Siberia. Va expediez o "tableta" care incearca sa se impotriveasca amneziei colective de pe ambele maluri ale Prutului.
Clopotele fara limba
De dincolo de moarte, ochii bunicai Anica ma privesc cu aceeasi seninatate si blandete, ca in ziua cand am vazut-o revenita acasa din exilul siberian. Luminoasa la chip, ne-a luat in brate pe mine si pe sora mea si nu se mai satura sa ne mangaie. Ma simteam mare in bratele ei, habar nu aveam ca sunt samanta de "culac" si ma las mangaiat de un "dusman" al puterii sovietice. Mai tarziu, de la unii din sat, dar mai ales de la ofiterii in civil de la universitate, aveam sa aud vorbe veninoase legate de obarsia mea "antisovietica", mai exact de bietii bunici, care fusesera izgoniti din propria casa si aruncati in gulagurile siberiene, fara a fi vinovati de nimic. Soarta a vrut sa-mi incep invatatura chiar in scoala amenajata in fosta casa a batranilor, confiscata abuziv de comunisti in anul 1949. Trei duzi uriasi, cu cele mai gustoase dude de pe lume, strajuiau falnic scoala si, adeseori, prin geamul clasei, ii vedeam pe buneii mei, odihnindu-se la umbra aguzilor. Dupa revenirea din lagar, li se restituise o mica anexa din scoala (adica din propria casa) si acolo isi duceau crucea, in asteptarea dreptatii si a intoarcerii proprietatilor furate de catre statul sovietic. Pentru mine, care alergam in fiecare recreatie la bunica Anica, "casa" lor, impodobita cu icoane si sfinti, cu candele si opaite aprinse, cu arhangheli pe pereti si toluri vargate pe jos, ma facea cuminte si evlavios. Mai totdeauna, bunica Anica statea ingenuncheata, inchinandu-se la icoane si rostind rugaciuni. Acolo mi-a fost dat sa ascult vietile sfintilor si sfaturi despre rostul credintei in Dumnezeu, in omenie si bunatate. Despre exilul din Siberia, despre suferintele si umilintele indurate, despre iadul lagarelor sovietice, despre viata intoarsa pe dos - nici un cuvant de la bunica, nici un of, nici o marturisire. De ce atata mutenie, de ce atata iertare si impacare, dupa disparitia unei generatii sacrificate in gulagurile comuniste?
Este imposibil sa intelegi destinul Basarabiei, in afara oamenilor ei si a evenimentelor tragice prin care a trecut, din iunie 1940, pana in iulie 1949. Este greu sa-ti dai seama din ce plamada este facuta societatea moldoveneasca din anul 2005, daca renunti sa vorbesti deschis si sa faci public adevarul despre deceniul negru de exterminare fizica si morala a elitelor basarabene. Demnitari de paie, cu coloana vertebrala amputata, ne povatuiesc si astazi sa nu dezgolim ranile trecutului, ca si cum aceste dureri inabusite si rani sangerande ar fi disparut de pe trupul Basarabiei. Ca si o parte din societate, ei refuza sa inteleaga ca ratacirile si esecurile noastre de azi, saracia si ignoranta, desertaciunea spirituala si pierderea memoriei istorice, lipsa de demnitate si de credinta, spaimele ereditare si lasitatile cotidiene, compromisurile si colaborationismul, mancurtismul si criza de identitate, palavrageala proeuropeana si baterea pasului pe loc reprezinta o consecinta directa a decapitarii si exterminarii fizice si morale a elitelor basarabene, a fruntasilor vietii publice si a intelectualitatii, a preotilor si primarilor, a invatatorilor si a gospodarilor, a proprietarilor si taranilor instariti. Sistemul sovietic a lovit in radacini, ca sa usuce pomul vietii romanesti din Basarabia, iar in locul lui sa fie adusa o specie straina, cu numele de homo sovieticus. Mentalitatile de homo sovieticus domina si astazi societatea moldoveneasca, o tin sub talpa Rusiei si nu ii permit sa fie libera si democrata, cu adevarat intr-o Europa unita. Ca si buneii mei reintorsi din Siberia, Basarabia isi traieste drama, intr-o anexa a propriei ei case.
La 6 iulie, s-au implinit 56 de ani de cand "eliberatorii" ne-au luat bunicii, parintii, rudele, si i-au aruncat in Siberiile de gheata. Elitele basarabene, o adevarata generatie de sacrificiu si de martiri, si dincolo de moarte se roaga pentru ca Basarabia sa nu mai locuiasca intr-o anexa a propriei case, ci sa i se faca dreptatea istorica cuvenita. In cate biserici au batut clopotele la 6 iulie 2005 si cati dintre noi s-au rugat si au aprins cate o lumanare, in memoria martirilor nostri? Ori poate continuam sa locuim intr-o tara in care clopotele nu au limba, iar memoria colectiva este lasata pe seama istoricilor ingrati?
De ce oare, de dincolo de moarte, ochii bunicai Anica ma privesc cu aceeasi seninatate si blandete, ca in ziua cand a atins pamantul stramosesc, reintoarsa acasa dupa calvarul siberian?
Alecu Renita - Chisinau