A devenit deja o traditie ca reportajele tiparite in paginile revistei noastre sa devina surse de inspiratie pentru presa cotidiana si diferitele canale Tv. Un ecou meritat, care confirma valoarea publicatiei noastre, dar care ne-ar bucura si mai tare, daca "utilizatorii" ar comunica, asa cum cere onoarea presei, sursa de informatie. In pagina de fata e vorba insa despre alte "ecouri" starnite de publicatia noastra, manifestate in plan social: campaniile umanitare . Nu e prima data, si suntem onorati pentru asta, cand revista coalizeaza acte exceptionale de solidaritate umana. Inscrise intr-un context moral general, care arata ca romanii nu si-au pierdut sufletul asa de greu incercat, textele pe care le publicam reprezinta ecoul deosebit, starnit in randurile cititorilor revistei "Formula As", de doua reportaje apartinand colegului nostru Bogdan Lupescu, "Copilul lui Dumnezeu" (F. As nr. 606) si "Crima de la Izverna" (F. As nr. 632). Impactul lor a intrecut toate asteptarile. In memoria celor trei adolescenti ucisi la Izverna de comunisti s-a ridicat un superb monument, iar in ce-l priveste pe Cristi Svartz, baiatul sarac din Moldova, norocul i-a batut inca o data la usa, de data asta cu ajutoare oferite de membri ai diasporei romanesti din Canada. Lauda celor ce fac ca Binele sa se transforme in Bucurie
Corespondenta Din Canada
"Copilul lui Dumnezeu"...
- In cautarea lui Cristi Svartz -
Acesta era titlul reportajului aparut in revista "Formula As", la data de 1 martie 2004, semnat de Bogdan Lupescu. Internetul i-a deschis calea catre toate continentele si a facut legatura cu oamenii de pretutindeni. Le-a dat posibilitatea sa-si arate bunatatea si generozitatea si sa ne asigure ca atata timp cat exista ei, precum si altii asemenea lor, inca nu suntem pierduti. Dumnezeu ne mai ingaduie atata timp cat mai facem fapte placute Lui. Acest reportaj, pe care multi l-au citit sau il vor citi dupa ce il vor cauta pe http: //www.formula-as.ro, vorbeste despre viata, durere si credinta. Eu am aflat despre el de la d-na Lidia Tugulan din Kitchiner, Canada, directoarea revistei crestine "Scara cerului", care l-a gasit pe Internet si mi l-a trimis impreuna cu o donatie, convinsa fiind ca eu voi incepe o actiune de ajutorare. Aveam in plan ca in primavara sa plec in tara, asa ca l-am multiplicat si l-am raspandit, si multi au fost aceia care au raspuns chemarii.
In luna aprilie eram Acasa, la Timisoara, in mijlocul dezastrelor naturale care au lovit si judetul Timis, cu inundatii dezlantuite. Dupa ce s-au mai potolit apele, am plecat la Iasi, in cautarea lui Cristi Svartz. Nu mi-a fost greu, am o verisoara care locuieste in oras, pe care o cooptasem intre timp la cauza noastra. Impreuna, ne-am dus la Scoala Sportiva din Iasi, Aleea Ghica Voda nr. 28, unde invata Cristi si unde isi desfasoara activitatea sportiva in echipa de fotbal a scolii.
Trebuie sa cititi reportajul publicat in "Formula As" ca sa-l puteti cunoaste pe acest copil care nu are egal. Cu un an si ceva in urma, cand a intrat la aceasta scoala, avea 11 ani, era cu un cap mai mic decat colegii lui, slab, subnutrit, imbracat cu un tricou peticit, cu un sort prea mare pentru el si pentru picioarele lui ca niste bete, inghesuite in niste tenisi cu doua numere mai mici, din care, la sfarsitul concursului de alergare, sangele curgea prin gaurile incaltarilor. Un singur lucru avea Cristi: dragostea netarmurita pentru Dumnezeu si convingerea ca El, Dumnezeu, il ajuta si il ocroteste. De aceea repeta adesea: "Eu sunt un copil norocos, eu ma rog intotdeauna si Dumnezeu ma ajuta". Asa a reusit el sa ajunga primul din grupa lui si sa fie admis la scoala sportiva, desi pe ultima suta de metri era epuizat. Dar s-a rugat, a cerut ajutor si a simtit, deodata, ca cineva il ia in brate si trece cu el linia de sosire. "Poate nu ma credeti", spune el, "dar asa a fost."
Dar sa revin la prezent. Cand am ajuns la scoala, am intrebat copiii aflati in curte despre profesorul de sport si despre Cristi, si m-am bucurat sa aud numai cuvinte bune, din care am constatat ca profesorul de sport este foarte iubit de elevi. Exigent dar drept, harnic, bun, generos, indragostit de profesia lui. In sfarsit, profesorul Marian Andrei si copiii au sosit de la antrenament, dar nu aveau la dispozitie decat 10 minute, pentru ca trebuiau sa intre la clasa.
In fata mea statea un baiat frumos, cu alura sportiva, mai inalt cu 10 cm (spunea profesorul) si nu mai semana deloc cu acela din ziar. L-am imbratisat cu bucurie si i-am spus cine sunt si de ce am venit pana la Iasi. "Romanii din Canada au ceva pentru tine, au citit reportajul din "Formula As"." Stiti ce mi-a raspuns? Desi pare incredibil, este adevarat, un raspuns venit de la un copil: "Eu, multumesc lui Dumnezeu, am tot ce-mi trebuie, am fost ajutat, puteti da tot ce ati adus la alti copii, care sunt mai saraci decat mine". Am ramas incremenita de mirare si de bucurie ca asa ceva este posibil. "Dar ceva trebuie sa-ti dau si tie, tu ce-ti doresti?", l-am intrebat. A pus capul in pamant si a tacut. A raspuns profesorul in locul lui, ca-si doreste o minge de fotbal, probabil una speciala, pe care nu si-o putea permite (a primit darul din partea noastra, printr-o oferta de bani). Cristi a plecat la clasa, iar noi am mai stat de vorba cu profesorul, care mai avea ceva timp disponibil, si am aflat ce s-a petrecut intre timp cu acest copil, care pe buna dreptate a fost denumit de reporter "Copilul lui Dumnezeu". Atat de puternic a fost ecoul articolului din revista "Formula As" al d-lui Bogdan Lupescu, incat oameni din lumea intreaga, de pe toate continentele, au fost patrunsi de o putere divina, si donatiile au curs ca in povesti. La ora actuala, Cristi si cu mama lui (tatal a murit inainte de a vedea aceasta minune), care locuiau intr-un bordei, in cel mai sarac sat din judetul Iasi, locuiesc in oras, unde si-au cumparat un apartament si au tot ce le trebuie, iar prisosul il impart cu altii. Oamenii cu inima buna gasesc intotdeauna ceva care li se pare ca le e de prisos. Pe acest principiu se bazeaza si organizatia noastra de misiune si caritate: "De la cei bogati, ca si de la cei saraci, pentru cei mai saraci decat noi".
Asta face si Cristi: l-a luat sub protectia lui pe Ionut Macsim, un coleg de clasa si de fotbal, care este aproape la fel de sarac precum a fost candva el. Marturisesc, in sfarsit, ca ard de nerabdare sa va povestesc despre un tanar cu totul deosebit, profesorul de sport al lui Cristi, Marian Andrei. Desi foarte tanar, poate nu a atins inca varsta de 25 de ani, este foarte matur in gandire, iar frumusetea sa interioara se revarsa din belsug peste frumusetea fizica. El a devenit protectorul acestor doi copii, elevii lui cei mai talentati din echipa de fotbal. El i-a remarcat, a dus tratative cu parintii, dezorientati pe atunci in fata saraciei, si i-a asigurat de tot sprijinul lui, inclusiv cel material. Ne-a povestit cum a reusit sa-i asigure lui Ionut o masa pe zi, timp de un an incheiat, la un patron de restaurant, in schimbul unui serviciu facut de mama profesorului. Dar anul s-a incheiat, asa ca Ionut va beneficia la timp de tichetele de masa, pe care i le-am cumparat pe banii destinati initial lui Cristi.
Vreau sa provoc cu aceasta ocazie pe iubitorii de fotbal din Canada si din Romania, sa ne mobilizam, sa ne adunam fortele, dar mai ales banii, ca sa-i aducem pe eroii nostri in Canada, in vacanta de vara a anului viitor, la vreun club sportiv. Nu stiu inca nimic, ce si cum, acum mi-a venit ideea, dar avand in vedere cat de multi iubitori de fotbal sunt, ea poate deveni realitate. Nu etalandu-ne muschii pe stadioane demonstram dragostea pentru acest indragit sport, ci punand muschii umarului, pentru promovarea marilor valori. Ce mic va fi efortul nostru si ce mare bucuria acestor copii saraci, lipsiti de bucurii dar merituosi, si a profesorului de sport, protectorul lor.
Ei sunt un exemplu pentru copiii si tinerii care nu-si gasesc rostul si drumul in viata. Si, sa nu uitam: Cristi a reusit prin Credinta. Te rugam, Doamne, pune in inimile noastre taria si credinta cu care l-ai binecuvantat pe Cristi, copilul Tau.
Maria Mihalceanu - Windsor, Canada
Monument pentru martirii adolescenti
Izverna - Mehedinti, 3 iulie 2005
La data de 3 iulie 2005 a avut loc o emotionanta comemorare in comuna Izverna, jud. Mehedinti, unde prin grija A.F.D.P. s-a ridicat o troita in amintirea celor trei tineri mehedinteni care au fost impuscati in zona la data de 31 martie 1949, tragedie prezentata pe larg in revista "Formula As" nr. 632.
Cei trei tineri plecati in munti sa lupte sacrificandu-si tineretea au fost:
1. Eugen Bocarnea - student anul Iii, Medicina, Bucuresti;
2. Ioan Bocarnea - fratele sau, 18 ani, elev, clasa Viii, Liceul "Traian" Turnu-Severin;
3. Gheorghe Eftimiu - 18 ani, coleg de liceu cu Ioan Bocirnea.
Dupa 56 de ani de la dramaticul eveniment de atunci, mehedintenii au reusit sa ridice o cruce de marmura alba, amplasata in curtea bisericii din localitate, alaturi de monumentul ridicat in memoria ostasilor din comuna, morti in cele doua razboaie mondiale. Spre cinstea autoritatilor locale, comemorarea s-a bucurat de o organizare exceptionala, la care a participat chiar si Sfintia Sa Nicodim, Episcop al Mehedintilor, inconjurat de un sobor de 12 preoti. De asemenea, au participat toate autoritatile locale, precum si toti locuitorii satului si ai altor sate din imprejurimi. Pe mese mari, erau circa 500 de colaci, in fiecare dintre ei aflandu-se cate o lumanare aprinsa (s-au aprins peste o mie de lumanari), pentru ca indata ce se consuma una, se aprindea alta in loc. Aceasta mare de lumini a durat aproximativ doua ore, cat a durat slujba. Dupa slujba, a vorbit Sfintia Sa Episcopul Nicodim, facand prezentarea celor trei tineri, precum si motivul pentru care au fost ucisi. Cuvantarea a fost emotionanta. Au mai vorbit primarul comunei, presedintele A.F.D.P. Mehedinti, doi dintre localnici contemporani cu evenimentul, iar la urma, a vorbit cu durere Viorica Staniletiu-Calinescu, prietena si colega cu cei trei martiri. Dupa slujba, s-a dezvelit si s-a sfintit frumosul monument, infatisand o cruce imbratisata, simbolizand fratia de crez a celor trei adolescenti ucisi. Cu acest prilej, Sfintia Sa Episcopul Nicodim a facut un apel, propunand ca in fiecare an, in prima zi de duminica din iulie, sa se faca un parastas in memoria tinerilor martiri. Cu toata ploaia, care n-a contenit nici o clipa, multimea prezenta la sfintire nu s-a clintit din loc. A fost ceva cu totul si cu totul emotionant! M-a impresionat in mod deosebit sensibilitatea locuitorilor din Izverna, care mi-au spus ca au fost oameni in sat care, cu toate riscurile, se duceau pe ascuns la cimitir si puneau o floare si o lumanare la mormantul celor ucisi. Cinste lor!
Liana Nedelcu Stan - Braila