O criza artificiala

Toma Roman
Doua evenimente care s-au suprapus intamplator provoaca, la ora actuala, un adevarat tsunami publicistic si politic in Romania.

Mai intai, "anticipatele" promovate inca de la instalarea actualei guvernari de presedintele Traian Basescu, cu scopul asigurarii unei majoritati ferme, care sa sustina legislativ guvernul in batalia impotriva "sistemului ticalosit", impus tarii de oligarhia deghizata in partid de centru-stanga, Psd-ul. Cu o majoritate fragila, amenintata incontinuu de "solutia imorala" a aliantei cu Pc-ul (fost Pur), nici o decizie majora nu a putut fi adoptata. Pc-ul a sustinut, de altfel, la presedintia Camerelor Parlamentului, pe reprezentantii Psd si a votat, de multe ori, alaturi de acesta, facand ineficient actul administrativ. Pretextul declansarii "anticipatelor" a fost, in aceasta situatie, amendarea "legilor Justitiei" - cerute de Ue in perspectiva aderarii - de catre Curtea Constitutionala. O "curte" impanata, ca multe altele, de sustinatori si simpatizanti ai Psd-ului, dispusi sa faca orice pentru a salva sistemul de privilegii si ierarhii introdus de acest "partid" in democratia romaneasca. Celalalt eveniment a fost unul natural, inundatiile care au afectat grav unele judete ale tarii, provocand drame personale pentru multi locuitori ai acestora. Inundatiile nu au avut pretext, dar au avut cauze foarte concrete (despaduriri salbatice, diguri de mantuiala), ce le-au exacerbat efectele.
Daca cel de-al doilea eveniment nu s-ar fi produs, drumul spre "anticipate" ar fi fost mult mai drept si, probabil, s-ar fi incheiat cu realizarea unei majoritati confortabile pentru Alianta Da, ce ar fi putut astfel sa declanseze procesul, vizat de presedintele Basescu, de limitare a coruptiei generalizate si de depolitizare a administratiei. Toate sondajele realizate inaintea inundatiilor indicau un scor exceptional (peste 50% din intentiile de vot) pentru Ada, demonstrand ca majoritatea romanilor s-au saturat de "sistemul" configurat de oligarhia "activista" grupata in Psd. Inundatiile au fost, pentru aceasta si clientii ei reali sau latenti, o intamplare fericita. Evenimentul natural, tragic, dar limitat, dupa cum o dovedesc datele concrete aduse "din teren", a capatat, intr-un efort propagandistic fara precedent, proportii nationale, daca nu cumva cosmice. Toate televiziunile particulare si o mare parte a presei scrise s-au aruncat cu o voluptate aproape fizica, vecina cu isteria (cum a caracterizat, in maniera sa frusta, presedintele actiunea) in exacerbarea dramei, in absolutizarea dezastrului. Situatii umane realmente tragice, acte de solidaritate cu sinistratii - normale intr-o societate democratica - sau ticalosii aproape inevitabile (orice padure avand uscaturi) au capatat, dintr-o data, proportii ce le apropie de grotesc. Dezastrul local a impus "doua Romanii", cea a napastuitilor si cea a guvernantilor, cea a cetatenilor muncitori si onesti si cea a politicienilor cinici, interesati doar de propria bunastare.
Inundatiile au aparut ca o sansa nesperata pentru Psd de a bloca alegerile anticipate din care, desigur, ar fi iesit destul de sifonat. Prin intermediul mediilor de impact, el a cerut instituirea starii de urgenta, fapt ce exclude dizolvarea Parlamentului si, implicit, organizarea "anticipatelor". In plina criza interna, ca urmare a conflictului dintre clanuri, Psd-ul nu se simtea in stare sa raspunda cu argumente valabile proiectului de demontare a "sistemului ticalosit", initiat de "echipa" coordonata de Traian Basescu. Cu ajutorul mediilor obsedate de eveniment (daca nu cumva indatorate si santajate de dirijarea preferentiala a publicitatii de stat sub fosta guvernare, actiune anulata de noua administratie), Psd-ul era insa gata sa accepte si provocarea anticipatelor, accentuand demonizarea puterii in functiune, pentru incompetenta in gestionarea urmarilor dezastrului, cinism, interes politicianist etc. Nu intamplator, Psd l-a "reactivat" pe fondatorul sau, Ion Iliescu, dat afara fara scrupule la ultimul congres, de gasca "lupilor tineri". Ion Iliescu, maestru in arta disimularii dezastrelor, practicata indelung de comunisti, s-a aratat dispus sa-si suspende, temporar, aspiratia rancuniara, pentru a ajuta "prostanacul" si "arogantul" in actiunea de recucerire a puterii. Traditia comunista cere, de altfel, ca - in fata unei amenintari exterioare - unitatea "de monolit" a partidului sa fie, intotdeauna, refacuta. Cu sprijinul Prm-ului, producator de scenarii catastrofice si abracadabrante, al Pc-ului, ce ar putea fi reintegrat pe "liste" ca la ultimele alegeri, el ar fi putut spera la obtinerea majoritatii, daca romanii ar fi cedat infernalei ofensive mediatice cu unica tinta: presedintele Basescu si Alianta Da, pe care incearca sa o destabilizeze.
Din pacate, capacitatea romanilor de a depasi blocajul emotional insinuat de mediile interesate nu a putut fi probat. Premierul Tariceanu a cedat in fata presiunilor si insinuarilor opozitiei, retragandu-si demisia. Psd-ul si Pc-ul pot respira usurate, "anticipatele" amanandu-se sine die. Desi, dupa "linistirea" asaltului mediilor, se va observa ca guvernul a actionat corect, cu mijloacele limitate de care dispune, reluarea planului unor "anticipate" pentru obtinerea majoritatii sigure, de care administratia actuala are nevoie, nu va mai fi posibila in aceleasi conditii. Nehotararea premierului, care incepe sa semene tot mai mult cu cea a lui V. Ciorbea din primul guvern Cdr-ist, va transforma treptat o criza artificial creata intr-o criza reala. Prin actul premierului Tariceanu, Romania mai rateaza o sansa de a scapa de "sistemul ticalosit".