Un om bine informat face cat doi, dar rapiditatea cu care se schimba lumea de la un an la altul depaseste capacitatea noastra de memorare. De aceea avem nevoie de surse fiabile, sistematizate si usor de consultat, in care sa gasim date esentiale aduse la zi despre toate tarile de pe mapamond. Horia Matei, Silviu Negut si Ion Nicolae fac de 25 de ani pentru noi aceasta munca nepretuita, punandu-ne la dispozitie tot ce ar trebui sa stim despre istoria, geografia, situatia demografica si economica a fiecarui stat din lume. Enciclopedia lor, editata din 1975 pana azi de zece ori, a inregistrat, la fiecare noua aparitie, schimbarile survenite intre timp, deloc putine. Structura cartii s-a pastrat: intre copertele ilustrate in interior cu drapelele nationale gasim, in ordine alfabetica, toate statele, de la Afganistan la Zimbabwe, fiecare cu cate doua harti. In caseta introductiva sunt trecute reperele de localizare, suprafata si numarul de locuitori, capitala, forma de stat, limbile oficiale, moneda, Pib-ul total si pe locuitor, iar in articolul propriu-zis, o succinta monografie: geografie, istorie, economie, politica, turism, cu informatii la zi. Ajunge sa comparam editia I cu cea de-a X-a ca sa ne dam seama de amploarea schimbarilor si de ce e nevoie de o actualizare anuala. Daca in 1975, Enciclopedia inregistra 151 de state suverane, acum sunt 192. Unele au disparut (precum Republica Vietnamului de Sud, Republica Democrata Populara a Yemenului, Republica Democrata Germana, R.S. Cehoslovaca, R.S.F. Iugoslavia, U.R.S.S.), multe altele au aparut, in special dupa caderea comunismului. Daca in 1989, Europa avea 39 de state, acum are 45 - pe teritoriul fostei U.R.S.S. sunt 15 state suverane, pe cel al Iugoslaviei 5, Cehoslovacia s-a despartit in doua... Germania s-a unit devenind principala putere economica europeana. Alte cinci state din afara Europei si-au proclamat independenta (cele mai recente - Eritrea in 1993, Palau in 1994, Timorul de Est in 2002). Scena lumii se modifica sub ochii nostri si autorii enciclopediei adauga toate noutatile. Foarte importante pentru dinamica schimbarilor sunt si listele anexate la sfarsitul volumului, cu ierarhii in functie de suprafata, populatie, putere economica (plus o lista a tuturor sefilor de stat si de guvern aflati in functie in iunie 2005). Aflam astfel ca Rusia e azi cel mai intins stat de pe glob, urmat de Canada, China, Sua si Brazilia, ca cele mai populate tari sunt China si India (in care traiesc 40% din locuitorii planetei). Ca, in privinta puterii economice indicate de Pib-ul total, locul intai il ocupa Sua, la distanta destul de mare situandu-se, in ordine, China, Japonia, India si Germania, iar Romania e pe locul 43 (in timp ce Polonia e pe 23). Cat priveste nivelul de trai, cel mai bine o duc luxemburghezii, norvegienii si americanii, noi fiind undeva, departe, intre Iran si Tunisia. Destul de deprimante pentru romani, aceste statistici ne pun in fata adevarul cifrelor, pentru a ne raporta realist la centrele de putere si a intelege mai bine necesitatea integrarii si perspectiva de ameliorare in timp.
Pentru o viziune cuprinzatoare, semnificativa e si configuratia formelor statale azi: din cele 192 de state, 148 sunt republici si doar 44 (un sfert), monarhii, iar daca vrem sa fim la curent cu noutatile, trebuie sa stim nu doar ca vreo 25% din statele lumii si-au schimbat in ultimii ani structurile economice, sociale si politice, dar chiar si numele si capitala (de pilda, Birmania a devenit Myanmar, Zair - Republica Democratica Congo, Kazahstanul are capitala la Astana, Nigeria la Abuja...).
Va plictisesc cu toate astea? Sunt totusi de parere ca trebuie sa le stim, chiar daca nu participam la concursuri de tipul "Cine stie castiga". E vorba de lumea noastra care, in secolul Xxi, nu se mai reduce la localitatea unde stam. Enciclopedia statelor lumii - 2005 devine astfel indispensabila nu doar diplomatilor, ziaristilor de "externe" si pasionatilor de voiajuri - fie ele si imaginare -, ci oricarui om care vrea sa-si limpezeasca informatiile sosite in valuri prin presa scrisa si televiziune.