Uleiuri pure, in loc de cosmetice

Redactia
Dati-le o scurta vacanta demachiantelor cosmetice si cremelor antirid. Obtinute din fructe, uleiurile presate la rece au insusiri binefacatoare pentru obraz. Cu o conditie: sa nu abuzati de ele. Aplicati-le o saptamana da, una nu.

Uleiul De Masline

De ce sa nu facem si noi precum femeile din antichitate, care nu mergeau niciodata la baie fara sa-si ia cu ele sticluta cu ulei de masline? Dupa baie sau dus, frictionandu-va corpul cu ulei, veti inlatura deshidratarea produsa de calcarul din apa. Binefacerile untdelemnului de masline sunt redescoperite cu incantare atat in alimentatie, cat si in cosmetica. S-a constatat, de pilda, ca uleiul presat la rece contine toate proprietatile fructului cules din pom (ceea ce nu e cazul cu uleiurile industriale). El contine vitamine, dar si acizi grasi, benefici mai ales pentru tenurile uscate sau iritate. Dar uleiul de masline contine mai ales faimosii antioxidanti despre care se vorbeste asa de mult. Consumati pe cale orala, ei protejeaza contra maladiilor vasculare, iar cand sunt aplicati direct pe pielea obrazului, o apara de imbatranire. In concluzie, in fiecare dimineata si seara demachiati-va fata cu cateva picaturi de ulei de masline, aplicate pe un tampon de vata. Daca aveti tenul gras, clatiti-va dupa aceea cu apa calduta. Stergeti-va apoi prin simpla apasare a prosopului pe obraz.
Uleiul de masline se recomanda si ca unguent corporal, pentru cei care fac gimnastica de intretinere, fiindca previne carceii si intinderile musculare.
In ce priveste efectele sale fortifiante asupra buzelor si unghiilor, ele se datoreaza vitaminelor pe care le contine. E suficient sa incalziti putin untdelemn de masline, sa adaugati cateva picaturi de lamaie si sa aplicati amestecul obtinut pe unghiile fragile. In scurta vreme se vor intari.

Crema de fata
cu ulei de masline

Ingrediente: 100 ml ulei de masline, o lingura de flori uscate de musetel, 150 ml apa, o lingura de miere lichida, 10 g ceara de albine (de la apicultori), doua linguri de glicerina vegetala (farmacie), doua picaturi de ulei esential de musetel (ulei aromat, se gaseste in comert).
Mod de preparare:
Puneti apa la fiert si, cand da in clocot, adaugati musetelul. Lasati-l sa fiarba 5 minute, apoi sa se infuzeze pana ce se raceste. Strecurati infuzia.
Puneti uleiul, mierea si ceara sa se topeasca pe baie de aburi. Adaugati glicerina. Amestecati bine. Trageti vasul de pe foc si adaugati infuzia de musetel, batand compozitia cu furculita. Crema obtinuta repara si fortifica epiderma.

Masca cu ulei de masline,
pentru piele normala si uscata

Amestecati un galbenus de ou cu o lingurita de ulei de masline si cateva picaturi de lamaie. Aplicati compozitia pe fata si lasati-o sa actioneze douazeci de minute. Spalati-va cu apa rece.

Uleiul De Migdale
Un remediu ideal contra ridurilor


La fel ca toate uleiurile vegetale, si uleiul de migdale (se gaseste in farmacii) are o mare afinitate cu pielea, gratie vitaminelor liposolubile pe care le contine si care penetreaza bariera cutanata. Iar intre ele, la loc de frunte se afla vitamina E, supranumita si "vitamina vietii" datorita insusirii sale de a opri penetrarea radicalilor liberi in celulele pielii, impiedicandu-le sa imbatraneasca si sa moara. Exact ceea ce trebuie pentru a intarzia aparitia ridurilor sau pentru a le atenua pe cele existente. Un sfat: in fiecare dimineata si seara, pe obrazul curat, aplicati putin ulei de migdale (puteti folosi direct vitamina E uleioasa) in zona ochilor, si masati-l in piele, cu miscari usoare, orizontale, dinspre nas catre tample. Repetati cu rabdare masajul (de 30-40 de ori) pana ce uleiul patrunde in piele. Dupa o saptamana, veti avea un obraz de exceptie. (Extindeti masajul si la celelalte parti ale fetei, tot de 30-40 de ori fiecare miscare. Intr-o saptamana, va va privi din oglinda un chip intinerit.)

Masca antirid
Ingrediente: o jumatate de lingurita de suc de lamaie, 4 picaturi de ulei de migdale, doua lingurite de miere de salcam.
Mod de preparare si folosire: amestecati componentele retetei pana ce obtineti o emulsie spumoasa. Aplicati-o pe fata si lasati-o sa actioneze 30 de minute. Spalati-va cu apa distilata, apoi masati-va obrazul cu cateva picaturi de ulei de migdale.

Masca cu amidon
pentru piele uscata

Amestecati cantitati egale de amidon de cartofi si ulei de migdale. Intindeti pasta pe fata si lasati-o sa actioneze un sfert de ora. Spalati-va cu apa calduta.