Motivele grevei? Ca intotdeauna, banii putini. Ceferistii nu inventeaza nimic. De saracie ar trebui sa intre in greva toata societatea romaneasca. Nu doar acarul Paun, ci si dascalii, medicii, poetii. Nu e mai putin adevarat, atunci cand iti ajunge cutitul la os, ai voie sa tipi si sa protestezi.
Si la caile ferate, ca si in alte parti, saracia este o vorba relativa. Conducerea cailor ferate, de pilda, circula cu centura de siguranta a unor salarii de basm. Cat iau ei intr-o luna altii iau in zece. Directorii si alti burtosi de prin Palatul Cfr au considerat ca li se cuvine si ca e o investitie ca-n vremurile bune. Li s-a spus de atatea ori sa investeasca in oameni. In oameni, nu in directori. Asta in vreme ce garniturile de calatori seamana tot mai mult cu un lant de tomberoane cu vagon restaurant la mijloc. Trenurile sunt invechite si nu pot circula decat pe rute romanesti, iar glasul rotilor de tren a tocit calea ferata pana la terasament. Pretul la bilete a crescut odata cu distanta pana la standardele europene. Cu toata saracia, acum cativa ani, fostul ministru al transporturilor facea investitii in publicitate, televiziune si case de vacanta. Toate dau bine la imagine, fac lenea mai placuta. Aceste investitii au subventionat ani in sir o greva de care nu s-a plans nimeni, greva directorilor. Acestia au mancat linistit o paine alba in care nu s-a amestecat nimic din zgura cazanelor de locomotiva. Sumele, astronomice, n-ar fi ajuns sa astupe gaurile din buzunarele salariatilor, insa ar fi imbunatatit macar conditiile de munca. N-a fost sa fie.
Ceferistii s-au multumit doar sa maraie in timpul fostei guvernari, artizana saraciei si degringoladei din caile ferate. Au facut-o azi. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Nu transportul de calatori a fost cel mai afectat. Romanii au descoperit roata, adica transportul rutier. Studentii si elevii au scos bani din buzunar. De asemenea pensionarii, ba chiar si ceferistii si rudelor, beneficiarii abonamentelor care le asigura transportul gratuit pe calea ferata, au fost nevoiti sa se multumeasca cu putinul microbuzelor si autobuzelor care i-au dus claie peste gramada dintr-un loc intr-altul. Cel mai mult au avut de suferit producatorii de marfuri si comerciantii. Au fost nevoiti sa-si caute alti transportatori. S-a produs si s-a importat pe stoc nu din masochism, ci pentru ca nu au fost suficient de multe camioane sa care marfurile. Din acest punct de vedere, greva ceferistilor a fost nu doar un atentat la siguranta transporturilor, ci un pumn dat in fata sigurantei nationale. Tribunalele i-au spus altfel, dar uitati-va la indicatorii economici!
De fapt, greva a fost inutila. Macar de-ar fi avut vreun efect! Daca pe parcursul negocierilor, ministrul parea sa fi gasit o cale de compromis, la final, cand sindicalistii au intins de situatie pana s-a rupt in doua la tribunal, ministerul a facut socotelile si a constatat ca a pierdut mai mult decat se astepta si ca, prin urmare, nu mai poate ceda nimic. Mai mult chiar, tacerea garilor i-a inspirat pe cei care iau deciziile. Ei spun ca trebuie restructurate caile ferate, adica inchise garile si dezvoltat transportul rutier. Sindicalistii au pornit motoarele protestului, dar n-au mai stiut sa le opreasca la timp. S-au cheltuit bani, nervi si timp ca intr-o tara bogata. De unde rezulta ca exista si o arta a protestului si ca nu poti negocia cu pistolul pe masa. Poti doar sa joci o partida de poker. Sau sa joci la cacealma si sa pierzi.