S-a nascut in Germania, in urma cu 1000 de ani, a fost calugarita vizionara si o mare cunoscatoare a secretelor plantelor. Dupa o perioada de uitare, opera ei, compusa din scrieri religioase si studii de medicina naturii, a explodat, fiind vanduta in milioane de exemplare. Insusi Papa Ioan Paul al Ii-lea a laudat-o pe Hildegard, intr-o scrisoare publica. Revazute si actualizate de un grup de medici austrieci, leacurile Hildegardei von Bingen se bucura de o audienta universala.
Viata
Hildegard von Bingen (1098-1179), cea mai importanta figura feminina a monahismului german, a venit pe lume la Bermersheim (in landul Hessen de astazi), ca ultima nascuta din cei zece copii ai seniorului Hildebert von Vermersheim si ai sotiei sale Mechtild, dintre care patru au ales sa se dedice Bisericii. Dupa cum o cerea pe atunci traditia familiilor de rang nobiliar, parintii si-au incredintat spre educare mezina, in varsta de numai opt ani, maicii superioare Jutta von Spanheim, din manastirea benedictina Disibodenberg. Ajunsa la majorat, ea a hotarat din proprie vointa sa-si duca mai departe viata in obstea monahala, a depus juramintele dupa regula ordinului benedictin si a primit din mainile episcopului Otto von Bamberg valul calugariei. Cea mai veche dintre biografiile ei, scrisa de calugarii Gottfried si Theoderich, descrie admirativ comportamentul exemplar al tinerei Hildegard, amintind totodata si faptul ca maica Jutta urmarea cu nespusa bucurie progresele rapide ale discipolei sale, care se transforma ea insasi, vazand cu ochii, intr-o calauza a altora pe calea virtutilor. Trupul ei fragil, chinuit adesea de boala, adapostea o inima plina de curaj si o minte stralucita. Se afla in plina maturitate, la 38 de ani, cand Jutta a inchis ochii pentru totdeauna. Trebuia aleasa o succesoare, iar maicile i-au cerut intr-un glas sa preia conducerea manastirii.
Viziunile
Inca din copilarie, Hildegard poseda un dar neobisnuit, pe care nu-l marturisise decat maicii Jutta si magistrului ei, calugarul Volmar. "Din cea dintai clipa cand am fost creata, cand Dumnezeu m-a trezit cu suflarea vietii in pantecele mamei mele, El mi-a intiparit in suflet acest dar al viziunilor", noteaza ea in insemnarile ei autobiografice. Se va destainui pe larg in prefata primei sale scrieri, Scivias - Afla caile: "In anul 1141, de cand Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a facut om, pe cand eu aveam 41 de ani si sapte luni, a coborat din cer senin asupra mea o lumina ca de foc, avand stralucirea fulgerului. Mi-a strabatut creierul si mi-a incins pieptul si inima, asemenea unei flacari care insa nu arde, ci doar incalzeste, la fel cum soarele incalzeste lucrurile atinse de razele lui. Dintr-o data mi s-au descoperit intelesurile Psaltirii, Evangheliilor si ale celorlalte carti catolice ale Vechiului si Noului Testament. (...) Cele ce mi se arata nu-mi apar in vis, in somn ori in stari de tulburare a cugetului, eu nu le vad cu ochii trupesti si numai in locuri retrase de lume, ci in deplina trezie, constienta si cu mintea limpede, primindu-le cu ochii si urechile omului launtric, in locuri deschise oricui, dupa voia lui Dumnezeu. Atunci am auzit un glas din ceruri spunand: "Eu sunt lumina vietii, care alunga intunericul. Omului pe care l-am ales si l-am facut sa se cutremure in fata puterii Mele i-am daruit minuni mai mari decat celor din vremurile de demult, care au patruns multe din tainele Mele. (...) Tu deci, omule care primesti acestea, nu in nelinistea inselarii, ci in curatia simplitatii, ai datoria de a dezvalui ceea ce este ascuns. Scrie tot ce vezi si auzi!"". Apoi, Hildegard a mai auzit rostindu-se cuvintele: "Om neputincios, pulbere din pulberea taranii si cenusa din cenusa, striga si vesteste tuturor cum poate fi dobandita mantuirea atotvindecatoare, ca sa afle si cei care cunosc sensul adanc al Scripturii, insa nu vorbesc despre el si nu vor sa-l dea mai departe. Caci sunt caldicei si zabavnici in apararea dreptatii Domnului".
Mesajul divin si misiunea care o astepta au inspaimantat-o pe calugarita benedictina. Se intreba cum o va judeca lumea si daca ii va da sau nu crezare. De aceea a ezitat sa scrie, pana cand "mania Domnului", cum spune ea, a azvarlit-o pe patul de suferinta. Iar boala n-a parasit-o decat atunci cand s-a apucat de scris. Si pe masura ce inainta cu relatarea viziunilor ei, isi recapata fortele ca prin farmec.
Se intelege ca nu numai Hildegard, ci si arhiepiscopul de Mainz, Heinrich I, era nerabdator sa obtina de la autoritatile ecleziale o atestare a insusirilor ei profetice. Confirmarea a venit curand, chiar din partea papei Eugen Iii, care a trimis un grup de clerici la Disibodenberg. Acestia s-au intors convinsi, aducand cu ei si un fragment din Scivias. Papa a citit personal cateva pagini in fata prelatilor adunati la sinodul din Trier (1147), dupa care i-a adresat lui Hildegard o scrisoare, indemnand-o sa-si duca opera pana la capat.
Aproape de natura
Deja in Scivias, prima si cea mai insemnata lucrare a sa, Hildegard isi moralizeaza cititorii, folosind deseori comparatii din lumea necuvantatoarelor, ca de pilda: "Tantarii si furnicile si alte vietuitoare marunte nu cer sa le stapaneasca pe cele de un soi cu ele, ori sa inteleaga forta si maretia leului. Cu cat mai putin esti in stare tu, omule, sa masori cu mintea judecatile Domnului!". In 1150 devine stareta unei manastiri intemeiate de ea la Rupertsberg, langa Bingen, la confluenta Rhinului cu raul Nahe, unde isi va petrece ultimele trei decenii de viata. De aici, faima ei s-a raspandit in intreg Imperiul German si dincolo de hotarele lui, in Danemarca, Anglia, Franta, Italia si Grecia. Aici a redactat in limba latina, intre anii 1152 si 1158, un tratat de stiintele naturii cu titlul Liber simplicis medicinae (sau Physica), precum si un compendiu de remedii naturale, intitulat Liber compositae medicinae - Causae et curae.
A cercetat natura cu curiozitate, a iubit-o, s-a bucurat de ea si a asternut in scris atat cunostintele dobandite personal, cat si pe cele preluate de la altii, fie prin viu grai, fie prin lecturi. Cartea ei de stiintele naturii se compune din noua parti ce cuprind impreuna 513 capitole. Traind in vecinatatea apelor, era firesc ca atentia sa i se indrepte cu precadere spre pesti. Contributia ei in acest domeniu e apreciata la superlativ de specialisti, chiar si in zilele noastre. Iata ce afirma unul din ei (H. Fischer): "Pana la inceputul secolului Xx, nimeni nu a studiat fauna piscicola cu atata acuratete ca Hildegard von Bingen". De exemplu, ea scrie: "Stiucii ii place sa inoate la adancime mijlocie, in apele curate. Ea indrageste lumina zilei, e agera si nemiloasa ca un animal de prada. Acolo unde se afla, vaneaza ceilalti pesti, pana ii starpeste cu totul. Carnea ei le prieste si oamenilor cu sanatatea subreda, si celor zdraveni." Ori de cate ori nu cunostea denumirile latine ale animalelor si plantelor, Hildegard folosea numele lor uzuale, din germana vorbita a secolului Xii. De aceea, lucrarea ei prezinta interes si pentru filologii care studiaza istoria limbii germane.
Cea de a doua carte, Liber compositae medicinae, este strans legata de prima, deoarece recomanda in exclusivitate leacuri si retete naturale. Multe din ele probabil ca le va fi incercat Hildegard insasi, pentru ca sanatatea i-a fost intotdeauna precara. Biografii ei noteaza: "Inca de copila, Hildegard a suferit aproape neintrerupt de boli care ii pricinuiau dureri. Si fiindca intregul ei trup era mereu supus chinurilor, viata i se asemana cu o agonie nepretuita. Caci cu cat se topeau puterile omului din afara, cu atat ii sporeau launtric intelepciunea si forta spiritului." Bazandu-se pe explorarea minutioasa a naturii, a virtutilor tamaduitoare ale plantelor, colectia de remedii exprima in acelasi timp, cu tarie, convingerile crestine ale staretei din Rupertsberg. Ea priveste omul, fie el sanatos sau bolnav, intr-o perspectiva holistica si integratoare, ca pe o fiinta unitara, alcatuita din suflet si trup, inclusa in universul aflat sub stapanirea si purtarea de grija a Ziditorului sau treimic. Hildegard vorbeste despre crearea lumii, despre caderea omului in pacat si mantuirea lui prin Cuvantul lui Dumnezeu coborat pe pamant si nascut din Fecioara. Ea descrie cele patru elemente ale universului si evolutia omului. Subliniaza insistent relatia dintre manifestarile fizice si starile de spirit. Frica, mania, chiar si bucuria exagerata actioneaza asupra vaselor de sange si astfel, perturband circulatia, ne impiedica sa adormim, observa ea. Apoi ia bolile pe rand, se ocupa de pozitiile si mobilitatea diferitelor parti ale corpului, de mers, calarit si stat in picioare, de alimentatie si digestie, de emotii si dereglari de metabolism, dand sfaturi pentru un mod de viata sanatos. Stareta educata dupa regulile ordinului benedictin, care impun masura in toate, considera ca o viata rationala si cumpatata constituie cea mai buna profilaxie.
Ultima lupta
In cel din urma an al vietii, maica Hildegard a avut de infruntat o grea incercare ce i-a pus in evidenta, o data in plus, taria de caracter. Ea isi daduse consimtamantul pentru inhumarea in cimitirul manastirii a unui nobil excomunicat, dar care se impacase cu Biserica si primise impartasania, cu putin timp inainte de a muri. Afland despre aceasta, consiliul episcopal din Mainz a somat-o, sub amenintarea unei grave sanctiuni disciplinare, sa-l dezgroape si sa-l indeparteze din cimitir. Viziunile au incredintat-o insa ca in acest fel i s-ar aduce o ofensa nemeritata celui mort, asa incat ea s-a impotrivit deciziei prelatilor. Drept urmare, asupra manastirii din Rupertsberg a fost pronuntat un interdict, o sentinta prin care autoritatea ecleziala interzicea savarsirea serviciului divin si oferirea impartasaniei. Stareta a trimis consiliului episcopal o lunga scrisoare, prin care isi justifica atitudinea. Neprimind raspuns, i s-a adresat direct arhiepiscopului Christian. In cele din urma, interdictul a fost anulat. Doar cateva luni mai tarziu, curajoasa calugarita a ajuns la capatul drumului ei pamantesc. Martorii au povestit, si biografia ei consemneaza ca, in clipa cand isi dadea sufletul, pe cer s-a aratat un semn de lumina.
Faima benedictinei Hildegard von Bingen a strabatut veacurile. N-a fost uitata nicicand, dar in ultimele decenii preocuparea omului modern de a reveni la natura a facut ca tezaurul ei de remedii traditionale sa fie redescoperit si pus in valoare. De asemenea, e imposibil sa-i folosesti leacurile fara sa evoci modelul ei de viata, simtul echilibrului si al dreptatii, profunda ei intelepciune. Astazi, lumea ii acorda respectul datorat unei sfinte, chiar daca oficial Biserica n-a canonizat-o inca.
Remedii de o mie de ani
Leacurile sfintei vindecatoare
Leacurile Hildegardei von Bingen n-au nevoie de prea multe recomandari. Ele se afla in circulatie in tarile occidentale, de peste 40 de ani, dovedindu-si intruna eficienta. Redescoperite si reactualizate in anii 60 de un grup de medici austrieci, au fost adunate intr-un compendiu de Farmacie domestica, cu o audienta uriasa. Multe din retetele ei se aplica in spitale sau se pot cumpara ca preparate farmaceutice. Din pacate, cele peste 2000 de remedii au adesea la baza plante disparute in rastimpul scurs de o mie de ani, sau plante inexistente in flora noastra. Selectia pe care v-o oferim a tinut seama de inconvenientul acesta, oprindu-se doar la cateva plante comune, care se gasesc si la noi. Va prezentam atat retetele actualizate de medici, cat si pe cele originale, asa cum au fost formulate acum o mie de ani. Alte leacuri, in numerele viitoare.
Plante
Pelin Alb (Artemisia absinthium)
Vinul De Pelin
Indicatii terapeutice: remediu preventiv pentru afectiuni pulmonare, slabiciune a rinichilor, senilitate precoce si arterioscleroza, tulburari de digestie, inflamatii intestinale, stare depresiva, slabiciune la inima, tulburari de vedere.
Ingrediente: o jumatate de pahar de suc de pelin de primavara, proaspat stors, miere, vin alb taranesc.
Mod de preparare: Hildegard von Bingen: "Cand pelinul e inca tanar, culege-l, zdrobeste-l intr-o piulita de lemn, strecoara-l printr-o panza curata, pune la fiert un litru de vin curat si trei linguri de miere de primavara (salcam), lasa-l sa se raceasca si amesteca-l cu sucul de pelin. Bea o zi din trei, inainte de masa cu o jumatate de ora, din luna mai si pana in octombrie. Iti va alunga melancolia, iti va clarifica vederea, iti va intari inima si plamanii, iti va infierbanta stomacul, curatindu-ti intestinele".
Mod de folosire: Cura de pelin se face luand unul sau doua paharele de preparat, dimineata pe stomacul gol sau inainte de pranz. Se administreaza o zi din trei, din mai in octombrie. Obligatoriu, se intercaleaza o luna de pauza. In maladiile cronice, se pot face cure indelungate, de un an, luandu-se un paharel de pelin cu miere si vin, o data pe zi, dupa una din mesele principale.
Avertisment: folosit abuziv, pelinul provoaca halucinatii, convulsii, pierderea cunostintei, chiar moartea. Respectati dozele prescrise.
Remedii extern Emulsie Cu Pelin
Indicatii terapeutice: tuse, tuse dureroasa, bronsita gripala, dureri pectorale provocate de gripa.
Ingrediente: suc de pelin verde (un pahar), ulei de masline (o jumatate de pahar) sau ulei de trandafiri.
Mod de folosire: se amesteca bine untdelemnul cu sucul si se frictioneaza sternul, pieptul si spatele, de cateva ori pe zi, turnand in palme doar cateva picaturi. Are efect deosebit la copii, in raceli acute si gripe.
Avertisment: La inceput, trebuie procedat cu prudenta: exista copii si persoane cu piele foarte sensibila. In cazul acesta, nu trebuie folosite mai mult de 2-3 picaturi, iar locul frectiei trebuie schimbat constant. Daca se observa o reactie epidermica, locul trebuie spalat si procedeul oprit.
Hildegard von Bingen: "Varsati suc de pelin in untdelemn de masline, astfel ca uleiul sa depaseasca cu doua treimi sucul plantei, apoi puneti amestecul sa se incalzeasca la soare, intr-un recipient de sticla. Se poate pastra un an".
Pomada Cu Pelin
Ingrediente: planta zdrobita, seu de oaie, maduva de vita.
Mod de preparare: H. v. B.: "Zdrobeste bine pelinul verde intr-un mojar de lemn, pana se transforma in terci, adauga seu de oaie si maduva de vita in urmatoarele cantitati: de doua ori mai mult pelin decat seu si de doua ori mai mult seu decat maduva (o lingura de maduva, 2 linguri de seu de oaie, 4 linguri de terci de pelin - n.n.) si prepara cu ele un unguent. Daca o persoana e epuizata de guta sau de reumatism, pana in punctul cand membrele sunt amenintate de rupturi, frectioneaza-le in locurile dureroase, in apropierea unui foc de lemne, si ea se va vindeca".
Mod de folosire: frectiile cu pomada de pelin trebuie neaparat practicate alaturi de un foc de lemne, a carui caldura sporeste efectul unguentului. Tratamentul se face zilnic si dureaza 6 saptamani. Se repeta de mai multe ori pe an. Tratamentul trebuie dublat obligatoriu de dieta vegetariana.
Coada-Soricelului (Achillea millefolium)
Cataplasme Cu Planta Oparita
Indicatii terapeutice: tratamentul ranilor, al ulceratiilor si eczemelor zemuinde, al muscaturilor.
Ingrediente: frunze si flori proaspete de coada-soricelului sau planta uscata, vin alb, taranesc.
Mod de preparare si folosire: se pune un pumn de planta intr-o sita, peste un vas cu apa ce fierbe, si se lasa sa stea in aburi pana ce se inmoaie (nu mai mult de doua minute). Se curata locul bolnav cu vin si se acopera cu tifon. Se lasa planta sa se raceasca putin, apoi se aplica pe rana, peste bandaj, si se inveleste cu un fular sau prosop, dar fara a strange prea tare. Cataplasma trebuie inlocuita imediat ce se raceste, cu alta calda. Cand rana incepe sa se vindece, planta poate fi aplicata direct pe ea. Aplicatiile calde cu coada soricelului dau rezultate si in preintampinarea tetanosului, in caz de raniri sau taieri.
Hildegard von Bingen: "Daca o persoana se raneste intr-un accident, spala-i rana cu vin alb, opareste coada soricelului cu apa, preseaz-o putin si inveleste-o intr-o panza de in topit, apoi aseaz-o pe rana, dupa ce ai acoperit-o cu un pansament. Va curata plaga de puroi si de supuratie si ea se va vindeca. Repeta operatia cat este nevoie. Dar cand rana se inchide si incepe sa se cicatrizeze, arunca pansamentul si aplica planta direct pe piele. Se va vindeca mai bine si mai repede".
Pietre Semipretioase
Agata
Indicatii terapeutice: piscaturi de insecte, muscatura de capusa.
Ingrediente: piatra bruta, taiata, sau piatra plata, slefuita la un capat.
Mod de folosire: in caz de reactii (inflamatii) ale pielii, apasati agata incalzita in prealabil (la soare sau pe o plita fierbinte) pe locul vatamat si tineti-o vreme de 40 de minute. In cazuri mai grave, incalziti piatra de mai multe ori.
Hildegard von Bingen: "Cand o insecta sau o alta bestiola isi injecteaza veninul intr-o persoana, incalziti puternic o agata la soare sau pe o caramida incinsa in prealabil si aplicati-o, asa fierbinte, pe locul dureros. Piatra va scoate pe loc veninul. Apoi incalziti-o inca o data in acelasi mod si tineti piatra deasupra unui vas cu apa clocotita, astfel ca aburii sa se condenseze pe suprafata ei. Apoi scufundati piatra in apa o ora. Inmuiati o carpa alba de in in apa si aplicati-o peste muscatura de insecta. Vindecarea nu va intarzia".
Ametist
.
Indicatii terapeutice: dermatologie, cosmetica, pete pe obraz, nevi etc.
Ingrediente: o piatra plata de ametist
Mod de folosire: aburiti ametistul cu respiratia dvs. si frecati cu suprafata respectiva pata de pe obraz. Un alt procedeu: puneti apa sa fiarba, tineti ametistul deasupra, astfel ca aburii care se transforma in picaturi sa cada inapoi in apa. Apoi puneti si ametistul in apa clocotita, vreme de douazeci de minute. Spalati-va pe fata cu apa in care a fiert. Face pielea fina si intinsa.
Hildegard von Bingen: "Umezeste o piatra de ametist cu saliva si freaca cu locul umed, petele de pe obraz. Pune apa la fiert si amesteca in ea transpiratia pietrei, apoi scufunda si piatra in apa. Cu acest lichid, spala-te pe obraz. Repeta lucrul acesta si vei avea o piele intinsa si un ten frumos".
Calcedonie
Indicatii terapeutice: irascibilitate, tulburari de vorbire.
Ingrediente: o piatra plata, gaurita intr-o margine.
Mod de folosire: piatra trebuie purtata direct pe piele, deasupra unei vene (la incheietura mainii). Cel mai simplu este sa fie fixata cu o panglica adeziva (leucoplast) sau sa fie cusuta intr-o bratara de panza. Pentru corectarea vorbirii, piatra sa abureste cu respiratia, apoi se linge.
Hildegard von Bingen: "Poarta piatra astfel ca ea sa-ti atinga pielea si sa se afle peste o vena. Aceasta vena, impreuna cu sangele care curge prin ea, va absorbi caldura si forta pietrei si o va transmite in organism prin circulatia sangelui. Calcedonia inlatura slabiciunea, dar il apara si de irascibilitate necontrolata pe omul nervos. Comportamentul lui va deveni atat de pasnic, incat nu va exista vreo persoana care sa-l poata infuria, pe drept sau pe nedrept. Cine vrea sa inlature tulburarile de vorbire sau sa vorbeasca curgator si frumos, sa tina o calcedonie in mana si s-o abureasca cu respiratia lui. Sa linga apoi piatra si nu-l va intrece nimeni la vorbit".