Pornita in 1982 in Franta, Sarbatoarea Muzicii a devenit un eveniment international, celebrat in fiecare an, pe 21 iunie, in peste 100 de tari, prin mii de concerte gratuite oferite de muzicanti si de muzicieni amatori sau profesionisti. Sarbatoarea de anul acesta s-a desfasurat in 12 orase, care au primit vizita unor grupuri muzicale din sapte tari. In Bucuresti, festivalul a tinut aproape o saptamana si, cu largul concurs al vremii bune, a insemnat un succes. Genurile de muzica au fost din cele mai diferite, ca de altfel si spatiile concertelor. S-a cantat rock la scena mare, jazz la Clubul "Green Hours", clasic la Ateneu si ritmuri algeriene pe terasa "La Motoare". Muzica traditionala romaneasca a fost si ea prezenta, si inca la nivel de inalta clasa. Organizata de Muzeul Taranului prin "mana" Sperantei Radulescu (implicarea acestei mari specialiste si pasionate a muzicii inseamna o garantie a calitatii), Ziua romaneasca a fost in sine o sarbatoare si o mare reusita a muzicii si spiritului taranului roman. Prima strigare a zilei de 21 iunie a avut loc in Parcul Cismigiu, acolo unde muzicanti si ansambluri traditionale din Maramures, Carei, Botosani si Ardeal au trecut la jocuri si cantari.
Seara de la Muzeul Taranului a debutat cu un concert intitulat "Virtuozi populari in competitie", in care spectatorii ce au umplut Studioul "Horia Bernea" au admirat violonisti de marca din lumea satului romanesc. De la exuberanta lui Dumitru Harb si Mihai Covaci din Maramures, rafinamentul si subtilitatea lui Emil Mihai, considerat cel mai bun ceteras al Transilvaniei centrale, la arabescurile moldovene ale lui Constantin Lupu, la cumintenia si finetea ceterasilor din Chioar si Codru, Calin Rat si Daniel Dan, publicul bucurestean a avut ce asculta si rasplati cu ropote de aplauze. De altfel, toti cei invitati pe scena se pot mandri cu compact-discuri editate in superba colectie "Ethnophonie", dar si cu succesul avut la numeroase festivaluri si concerte europene. Sarbatoarea propriu-zisa a inceput dupa incheierea concertului, cand in curtea interioara a Muzeului, fara microfoane si fara reflectoare, fara regie, ceterasii au aratat ce inseamna cu adevarat muzica taraneasca.
Rand pe rand, fiecare grup a trecut prin diferite colturi ale curtii, strigand si dansand cu foc, inconjurati imediat de spectatori entuziasti ce au intrat in jocul lor. Grupurilor ce au evoluat pe scena, in studio, li s-a alaturat un taraf de lautari get beget, asa incat iubitorii muzicii traditionale au avut alegere grea. Incet, incet, grupurile au inceput sa se amestece, astfel incat l-am vazut pe septuagenarul Vasile Saporan, din satul ardelenesc Frata, sarind ca un flacau de 18 ani, in acordurile unui tambal de taraf. Cu greu s-au oprit din cantat muzicantii, si asta dupa 12 noaptea, cand inchiderea "oficiala" a fost data de Zarzarica, zarzarea, cantata in cor de taraf, de ceterasii din Carei si de o mana de spectatori. Numarul foarte mic al televiziunilor prezente a aratat, din nou, de ce prostul gust este la moda, de ce vulgaritatea si nonvaloarea sunt mult mai la indemana decat evenimentele de calitate.
Dar sa nu uitam ca la Muzeul Taranului a avut loc o seara memorabila, in care Muzica a fost aniversata, asa cum merita: cu emotie, cu dragoste, cu entuziasm.
Constantin Lupu
"Am 25 de ani de umblat pe dealuri si de cules cantece"
Absolvent de Conservator si cercetator la Centrul Cultural din Botosani, Constantin Lupu a ales cu ani in urma, la inceputul carierei, sa nu se dedice exclusiv muzicii academice si sa pastreze permanent contactul cu lumea din care a pornit, cea a satului. De aproape trei decenii, colinda catunele si satele de mult uitate. Cateva din bijuteriile ce alcatuiesc vastul sau repertoriu pot fi ascultate pe albumul Muzica veche din Moldova de Sus. Din pacate, unul din eroii acestui disc, batranul cobzar Negel, este grav bolnav, astfel ca pentru spectacolul din 21 iunie, Constantin Lupu a venit cu un alt cobzar, inca mai batran, Vasile Ursache. "L-am gasit in satul Frumusica, e un muzicant cunoscut in zona, initiat, stie muzica, e umblat prin lume si se tine bine mosneagul, la cei 86 de ani ai lui. Editia de anul acesta a serbarii a pus insa accentul pe vioara si ma bucur mult pentru asta. E foarte placut sa canti alaturi de violonisti foarte buni, cum sunt cei de la Iza sau Emil Mihai. Nu am simtit vreun spirit de competitie, pentru ca fiecare e bun in felul lui, vine din alta zona, are alt repertoriu, alt stil, nu ne comparam. Fiecare din noi ne luptam, in zona noastra, sa pastram muzica asa cum este acolo, curata, fara metisaje, autentica, si o facem cu credinta si cu sinceritate. Eu am 25 de ani de umblat pe dealuri si cules cantece. Asa cum aduna albina ce-i mai bun din floare-n floare, asa am adunat si eu cantec dupa cantec."
Andrei Mihalache
"Lautari adevarati au mai ramas foarte putini"
Protagonist al unui articol in revista noastra, acordeonistul Andrei Mihalache este unul dintre putinii lautari de vita veche ai Bucurestiului. Taraful sau, format din Vasile Nasturica - vioara, Alecu Ilie - tambal, Vasile Ion, zis "Pui de urs" - bas si Dumitru Dobra - voce, si-a facut loc printre chiuiturile si acordurile taranesti, intregind, prin cantecele de pahar, atmosfera sarbatorii.
"Eu zic ca a fost o seara reusita si ma bucur ca toti tinerii astia de aici au jucat si au cantat. Tinerii stiu prea putin despre cea mai mare bogatie a tarii, folclorul, ei acuma stiu doar de muzica asta - sa nu-i zic manea -, muzica moderna, care nu ne apartine. Vin la mine, la restaurantul in care cant, si la inceput imi cer manele. Eu le zic "Hai sa va cant mai intai o romanta, un tangou, una lautareasca!". Dupa aia ma cauta: "Multumim, nea Mihalache, ne-ai largit orizontul, ca muzica nu e numai ce se canta acum pe piata!". Vor veni timpuri, peste cativa ani, cand tot mai multi vor cere sa se cante cantecele astea nemuritoare si cine o sa le cante atunci? Lautari adevarati care stiu sa cante muzica aia de mahala, inspirata din folclor, au mai ramas foarte putini, iar cei noi, chiar daca printre ei sunt si muzicanti desavarsiti, au ales banul si canta asa cum se cere acuma. De aia e importanta educatia, asa cum a fost in seara asta."
Ion Pop
"E important ca lumea sa-si aduca aminte ca exista tarani care stiu sa cante"
"Popicu" este liderul grupului Iza, care pastreaza traditiile muzicale maramuresene, pe care le prezinta spectatorilor din intreaga lume. Mai nou, pe langa concertele proprii, Iza canta si in doua spectacole de teatru, Idiotul, cu Teatrul din Sibiu si Electra, cu Odeonul bucurestean, prilej de noi peregrinari pe diferite meridiane.
"Anul asta am cantat la Tel Aviv, la romani evrei, plecati, multi din ei, chiar din Maramures, de pe Valea Izei, din Stramtura, din Sighet. Unii erau plecati de aici de mici copii, asa ca dupa ce am terminat programul nostru, am cantat cantecele pe care ni le-au cerut, pe care le stiau - Cat ii Maramuresul, Saraca, inima mea. Am mai cantat la Luxemburg, la Rijeka, in Croatia, si la Florenta. Acum, pana sa plecam la Paris si mai apoi la Seul, am venit la Bucuresti, la spectacolul asta pe care eu il consider foarte important. Este important ca lumea sa stie, sa-si aduca aminte ca inca exista traditie populara taraneasca, ca exista sat, ca exista tarani care stiu sa cante."
(Fotografiile autorului)