Precedata de "scandalul Uricaru" si de demisia lui, agitatia mediatica s-a intetit dupa anuntarea candidaturii lui Nicolae Manolescu. Ceea ce ziaristii numeau "Batalia pentru Uniunea Scriitorilor" a devenit cronica unei victorii previzibile, consfintita prin vot: din cei aproape 500 de reprezentanti ai autorilor din toata tara, majoritatea covarsitoare a optat pentru Nicolae Manolescu. Fiindca are - incomparabil mai mult decat contracandidatii sai - calitatile necesare acestei functii pe care nu si-a dorit-o deloc (dupa un refuz initial, a cedat insistentelor - si publice, printr-o scrisoare deschisa - ale multor colegi valorosi ai sai, ingrijorati ca institutia se naruie in lipsa unui lider creditabil). Calitati care tin de prestigiul nu doar literar, ci si in ochii opiniei publice, de echilibrul psihic, rezonabilitatea si civilitatea comportarii lui, de deschiderea spre munca de echipa si de un fair play rar azi (nu degeaba ii plac lui competitiile sportive, pe care le si comenteaza avizat).
Faptul ca Nicolae Manolescu a fost convins de colegi sa se inhame la o munca de uzura precum presedintia unei institutii minate de conflicte si rivalitati, cu fonduri insuficiente sau prost gestionate, cu probleme de patrimoniu si asupra careia planau suspiciuni legate de lipsa de transparenta - nu e doar un act de responsabilitate, ci si un sacrificiu. Nici urma de dorinta de putere sau de atat de raspandita, printre creatori, vanitate. Nu-i stau in fire: nu l-am vazut niciodata uzand de titlul sau de academician profesor doctor sau de director, nu da doi bani pe titluri, iar elogiile il stanjenesc. De aproape 40 de ani, de cand il cunosc, nimic nu i-a alterat luciditatea si simtul proportiilor, capacitatea de a-si pastra calmul, chiar si in discutii in contradictoriu, de a dezamorsa cu umor conflictele. Nu e deloc suparacios sau capricios, iar sub aparenta rece se ascunde un om impresionabil, sensibil la suferinta semenilor si gata sa ajute cu discretie in situatii grele. "Motivul principal pentru care m-am hotarat sa candidez", a marturisit Nicolae Manolescu, "a fost acela de a nu mai vedea in presa lucruri inexacte si tendentioase la adresa Uniunii." S-au facut despre ea, fie din ignoranta, fie din ranchiuna, fie din teribilism, tot soiul de afirmatii rauvoitoare: ca e o fosila stalinista, o reminiscenta a dictaturii ce ar trebui rasa de pe fata pamantului, o adunatura de mediocritati, de lasi si de securisti. Nicolae Manolescu, membru al Uniunii inca din 1963, stie bine ca nu acesta e adevarul, ca adevarul e mult mai complex, si de aceea vrea sa-i redea institutiei demnitatea, sa o faca sa devina o voce credibila a societatii civile romanesti si un sprijin real al literaturii si al creatorilor.
Spunand onest ce crede ca se poate face pentru asta, cu ajutorul unor scriitori competenti in treburi pragmatice, noul presedinte a supus aprobarii statuare, in sedinta de consiliu din 27 iunie, echipa ce va face ca Uniunea sa functioneze, atat in latura sindicala, cat si in cea profesionala. Vicepresedinte a fost ales Varujan Vosganian (poate nu stiati, mediatizatul economist si om politic e si poet, dar nu amesteca rigoarea cifrelor cu reveria), care are deja un program managerial in slujba profesionistilor scrisului. In functiile de secretari, fiecare cu atributii precise, au fost alesi oameni cunoscuti prin puterea lor de munca, prin constiinciozitate si spirit de organizare dovedit: poetul si prozatorul Gabriel Chifu, dramaturgul Horia Garbea si traducatoarea Irina Horea. Cu o asemenea echipa, ce va lua decizii impreuna cu membrii Comitetului Director si ai Consiliului, Nicolae Manolescu are sanse sa faca din Uniunea Scriitorilor o institutie vizibila si eficienta, cu identitate nationala si europeana. Chiar daca pentru asta isi va complica mult existenta. Caci, pe langa noile obligatii stresante si mancatoare de timp, le mai are pe cele de profesor - cursuri, lucrari de licenta, doctorate -, pe cele de director la saptamanalul "Romania literara" (pot depune marturie, dinauntru, ca se ocupa foarte aplicat de revista) si, mai ales, scrisul laborios la Istoria critica a literaturii romane, o lucrare de referinta, din care a publicat deja primul volum si e in stadiu avansat cu cel de-al doilea. Va reusi, dramuindu-si strict timpul, sa le faca pe toate, dar cu ce pret, numai el stie.