Institutiile statului degeaba

N. C. Munteanu
De ceva timp functioneaza o institutie a carei misiune este combaterea discriminarii.

Mananca bani de la buget. Dupa luni de coma, n-a reusit decat sa-si arate propriile limite si neintelegeri. Sunt primii pasi impiedicati pe covorul rosu al integrarii in etica europeana. Ca si alte institutii nascute din necesitatea de a bifa in agenda guvernului reusitele pe calea integrarii, Consiliul pentru combaterea discriminarii are de-a face cu o boala lunga a societatii romanesti. O boala pe care nu o poate vindeca decat atacandu-i radacinile. Radacinile sunt adanci si amare si e greu de crezut ca fara solidaritatea societatii civile s-ar putea face ceva. Mai toate cazurile de care s-a ocupat consiliul au de-a face putin sau deloc cu discriminarea. Si oricum, ca si in cazul coruptiei, marile discriminari asteapta inca sa fie cercetate de consiliu.
Sistemul de sanatate este, de pilda, profund discriminatoriu. Desi legea pensiilor private a fost multa vreme blocata in Parlament, exista sisteme paralele de asigurari de sanatate care acorda privilegii suplimentare unor categorii si asa favorizate. Acestea s-au bucurat nu doar de medici si de spitale mai bune, dar si de sisteme de compensare a medicamentelor mai eficiente. In timp ce Casa Nationala de Asigurari de Sanatate se gripase si cauta cu disperare bani sa acopere datoriile catre furnizori, institutiile cu pricina, justitia, armata, serviciile secrete, ministerul de interne se bucura de sisteme de sanatate imune la falimentul general. Nu mai vorbim despre discriminarea intre categoriile de varsta si de pregatire profesionala, care functioneaza conform unor legi nescrise, cand e vorba sa chemi un medic sa consulte acasa bolnavul netransportabil. Un efect colateral al discriminarii intre talpa tarii si elitele institutionale este acela ca banii colectati pentru sanatate au acoperit, ani de zile, tocmai necesitatile sistemelor medicale privilegiate. Mii de miliarde de lei s-au dus catre casele de sanatate ale acestor ministere, in vreme ce oficialii intrebau fatarnic unde sunt banii. Este valabil si pentru sistemul de pensii, unde cei mai bogati trei sute de pensionari romani sunt fostii nomenclaturisti, securisti sau parlamentari.
Dar discriminari se fac si pe statul de plata in invatamant, unde scolile copiilor de nomenclaturisti sunt mai bine pregatite decat cele din periferie, sau in industrie, unde societatile private controlate de clientii politici primesc multe facilitati in dauna celor aflate in proprietatea cotizantilor din alte partide. Nu e de mirare ca Uniunea europeana e cu ochii pe Consiliul Concurentei, frate geaman al Consiliului pentru combaterea discriminarilor. Si unul si altul scartaie, dau rateuri cand e vorba despre discriminarile generate de jocuri politice.
La fel de discriminatorii sunt si angajarile. Daca am studia o organigrama detaliata a bugetarilor, am fi socati sa vedem cate sotii, soti, nepoate, verisoare, verisori, soacre sau fini sunt angajati ca secretare, consilieri, bagatori de seama in primarii, prefecturi, ministere, birouri parlamentare. Legaturile de sange se intind la nivelele de conducere ale societatilor cu capital majoritar de stat, in consiliile de administratie ale regiilor. Acesti oameni si-au castigat locul de munca pe pile, si nu pe baza competentei profesionale.
Prin aceste discriminari, oligarhiile tind sa se conserve. Cel care va ataca cu legea in mana cluburile si gruparile de interese va da o lovitura mortala discriminarii ca politica de stat. Pentru asta e nevoie de curaj si de o intelegere profunda a realitatii. Nu doar a Consiliului pentru combaterea discriminarii, ci si a celor care ii fac agenda de lucru la sediul partidului si la guvern. Altfel, Consiliul va continua sa faca discriminari intre cei care fac discriminari, amendand pitici si marginali, fara sa-i vada pe dinozauri.