Conform proiectului, politicienii sau persoanele care au facut parte din sistemul represiv comunist ar trebui inlaturati pentru zece ani din viata publica. Probabil, au dreptate. Proiectul ar produce o revolutie. Exista suspiciuni si dovezi documentate ca multi dintre politicienii nostri au fost, daca nu securisti de frunte, cel putin activisti platiti cu sangele clasei muncitoare. Ei au fost sau sunt bine mersi pe posturi grase, in fruntea bucatelor in parlament, in fruntea institutiilor de stat. Au fost numiti acolo gratie trecutului si complicitatilor si e nevoie de o lege bine cumpanita ca sa le scoti birourile in strada, altminteri s-ar putea zice ca actuala putere aplica aceeasi masura de politizare a institutiilor statului pe care, in mandatul trecut, Psd-ul a dus-o la perfectiune.
Asadar, o minirevolutie. Intarziata, insa, cu 15 ani, Romania a ratat o prima sansa in martie 1990, cand mai multi timisoreni au pus pe hartie proclamatia de la Timisoara, care-si propunea, printre altele, si asanarea societatii romanesti. Pe atunci se propunea ca fostii politruci si batausi din securitate sa paraseasca scena pentru cinci ani de zile. Anii au trecut si pretentiile, cum altfel, au crescut.
Chiar si dupa 15 ani, ideile de-atunci le par multora si astazi avangardiste. Multi au spus ca o asemenea lege ar duce la razboi civil sau la decapitari in piata publica. Intamplarea face ca, tot in aceste zile, sa comemoram si evenimentele din iunie 1990, cand legea lustratiei a functionat pe dos. Invocand democratia, autoritatile au asmutit asupra unei minoritati politice contestatare trupele de asalt ale minerilor. Cei care au tot agitat sperietoarea vanatorii de vrajitoare au incurajat pe-atunci linsaje ca in vremurile bune ale tribunalelor poporului. Au fost lapidari publice, razboi civil, anarhie vreme de cateva zile. Pretextul a fost acela de a curata scena publica de elementele contrarevolutionare si de legionarii din capul lui Iliescu. Iliescu aplica atunci lustratia pe cont propriu. El si aghiotantii lui voiau sa scape tara de cei care intinau valorile comunismului cu fata umana. In fapt, de 15 ani, fostii clienti ai sistemului comunist au recurs programatic la toate mijloacele de intimidare si reprimare a celor care gandeau altfel.
E adevarat, era momentul ca, dupa 15 ani, sa se puna problema scoaterii din circuit a nonvalorilor comunismului. Putine lucruri s-au intamplat in Romania postrevolutionara care sa nu derive din centralismul de larga si urat mirositoare respiratie comunista. Insa happy-end-ul revolutiei va mai intarzia. Chiar si initiatorii proiectului au frisoane cand se gandesc la paralizia Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si la nostalgicii din Serviciile Secrete. In proiect se spune ca legea ar urma sa se aplice cu ocazia viitoarelor alegeri parlamentare, adica in 2008. La acea vreme, fostii comunisti si actuali profeti ai democratiei isi vor fi marcat al 19-lea an de activitate postdecembrista. Multi vor fi la pensie. Lucrurile ar sta la fel daca ar avea loc alegeri anticipate candva in lunile urmatoare. Daca toate lucrurile ar merge cum scrie la carte, daca vor fi depuse declaratii in legatura cu relatia in care s-au aflat candidatii cu partidul comunist si cu securitatea, iar interdictia s-ar aplica, parlamentul s-ar depopula. O data cu el, si bancile, regiile, societatile comerciale si birourile ministeriale. Oricum, lumea ar fi mai bogata fara ei. Deocamdata, aceasta viziune pare utopica si fantezista. Si, sa recunoastem, revigoranta. Doar pentru Ion Iliescu si pentru baietii lui dedulciti la capitalism va fi prea tarziu. Nerusinat de tarziu.