Declaratiile de avere completate pe stil nou, cu informatii despre zestrea familiilor demnitarilor, arata ca lupta politicienilor cu saracia a reusit. Multi mai au putin pana sa intre pe lista celor mai bogati 300 de romani. Fara sa faca altceva decat sa munceasca zilnic cu gura. Mai ales ca, pe masura ce procurorii anticoruptie pierd din inhibitii, pe lista celor 300 raman multe locuri libere. Discursul despre lupta cu saracia a fost profitabil pentru Psd, care a reusit sa se inzestreze cu sedii de miliarde si sa-si imbogateasca membrii si simpatizantii. Sediile sunt, de regula, case nationalizate pe care fostii proprietari incearca in zadar sa le recupereze in justitie. Sunt casele pentru care romanii platesc milioane de euro, despagubiri stabilite de Curtea Europeana pentru Drepturile Omului. Pe langa bogatia partidului, si averile personale sunt exemple de reusita financiara. Parlamentul este o mare aglomerare de miliardari pe metru patrat. Bani facuti la greu din diurne, sporuri, prime, sume forfetare pentru birourile din teritoriu, bani sporiti prin diverse forme de subventie si fonduri speciale. Cine spune ca daca muncesti la stat saracesti?
Climatul de munca si prosperitate pe care-l emana politicienii se rasfrange fericit asupra familiilor, pline de case cu piscina, afaceri de miliarde, colectii de arta. Miliardita politicienilor se mosteneste ca o gripa in familie. Aproape ca nu exista politician sa nu fie sursa de inspiratie pentru sotii, copii, verisori, fini, nasi, cumnati sau cumetri. Toti au intrat in competitia de piata sprijinind guvernul cu diferite contracte fara licitatie, toti aspira la primul milion de euro. Parlamentarii concureaza in circumscriptiile unde au fost alesi cu sefii consiliilor judetene, cu prefectii sau cu liderii locali ai partidelor guvernamentale! In politica functioneaza un cerc vicios caruia nimeni nu i-a dat de cap. Pentru a ramane in politica trebuie sa te lansezi in afaceri. Cu banii rezultati, platesti cotizatiile la zi si te alegi cand vrei, unde vrei. In parlament, afacerile raman pe mana familiei si grija ta este sa le ajuti cum poti sa creasca tot mai mult. Pentru asta ai nevoie de functii, prieteni, influenta, bani. Politicienilor li se alatura, astfel, o categorie mult mai larga de cotizanti, simpatizanti, tovarasi de drum, toti prinsi in mrejele economiei de piata neagra. Fireste, fiecare dintre ei are o familie si o suita formata din celebritati locale pe care le ingaduie la masa imbelsugata, de pe care pica resturi consistente, bune sa mai adauge cate un miliardar la lista mereu crescanda a rezervelor umane de partid si de stat.
Astfel, bogatia intra selectiv in casele romanilor. Conditiile de admitere in clubul miliardarilor sunt minime. Saracii trebuie sa vada daca nu au fost cumva colegi de scoala cu vreun demnitar. Daca nu se inrudesc cu vreo stea de pe firmamentul politicii. Daca sunt ghinionisti si nu intrunesc conditiile de mai sus, e suficient sa fi fost securisti sau politruci pe la judeteana de partid. Istoria vietii lor se poate scrie cu litere roz.
Pare simplu. Poate ca de aceea nu se vorbeste des despre bogatii timpurilor noastre. Sa nu ajunga reteta la urechile saracilor, celula de baza a societatii postcomuniste. Caci, ce s-ar face bogatii fara saraci? Cine ar mai da cotizatie la partid? Cine si-ar mai plati darile? Cine ar mai vota? Cine le-ar mai scrie, cu statisticile lor si nivelul de trai sub nivelul saraciei, discursurile electorale? Cum ar putea fi bogatii de partid si de stat mai bogati, fara ca saracii tarii sa fie tot mai saraci?