Nu va fi sfarsitul Europei, ci mai degraba al modului functionaresc de a face politica. Periodic, democratia intra in criza - de crestere sau descrestere (degenerescenta). Degeaba au avertizat unii politologi si teoreticieni ai democratiei cu privire la aceste fenomene, nu au fost luati in serios. Politicianul pragmatic, birocratul utilitarist si afaceristul materialist nu au timp, chef si nici capacitatea de a intelege mesajele prea subtile ale savantilor politici si expertilor in democratizare, care semnaleaza de multa vreme deficitul de reprezentare din democratiile consolidate. In schimb, cand vin iar alegerile si referendumurile, toti incearca sa dea atentie acestor avertismente. Apoi, uita. Pana la viitoarele alegeri. Insa nu va mai exista un al doilea referendum pentru Constitutia europeana. Cel putin daca dam crezare declaratiilor oficiale.
Ca si in perioada interbelica, valul de critici si revarsarea de neincredere fata de democratia europeana vin dinspre extrema stanga si extrema dreapta. Cand extremele au sprijin din partea majoritatii, ceva este in neregula cu restul spectrului politic. Cei orbiti de studiul particularismelor politice spun ca votul recent din Franta a sanctionat clasa politica, elita politica din acea tara. Cand vor veni raspunsurile de Nu si din alte tari, ce vor mai sanctiona? De fapt, votul din Franta semnaleaza o criza europeana. Francezii sunt mai carcotasi si mai resentimentari decat alti europeni (din acest punct de vedere, seamana cu romanii). Daca lucrurile nu mergeau bine in Franta sau daca orizontul de asteptare al cetatenilor era prea pretentios, exista posibilitatea unei conduceri continentale. Votul nu trebuie interpretat neaparat din perspectiva teoriei alegatorului rational. De pilda, tocmai agricultorii din Franta au respins noua lege fundamentala, ei care primeau cele mai insemnate subventii europene.
Nu toti euroscepticii sunt extremisti sau reprezentanti ai categoriilor proletariatului si lucratorilor din mediul rural (acestia au respins cu o mare majoritate constitutia europeana). Mai exista si reprezentanti ai elitei culturale umaniste, antitotalitare, care au rezerve serioase fata de Ue, numai ca nu sunt atat de popularizati precum sustinatorii extinderii si integrarii europene. Acum mai bine de un an, l-am cunoscut la Poiana Brasov pe fostul disident sovietic Vladimir Bukovski (cel devenit celebru dupa ce Kgb-ul l-a eliberat pe neasteptate din Gulag si l-a "schimbat" cu un lider comunist chilian, arestat de generalul Pinochet). Devenit cetatean britanic, iar in perspectiva cetatean european, Bukovski mi-a facut o demonstratie extrem de dura cu privire la imperfectiunile "noului totalitarism", cel al Uniunii Europene. Desi nu am fost de acord nici macar in proportie de 25% cu demonstratiile sale, ma gandeam cat de devastatoare pot fi conferintele publice anti-Ue ale unui personaj atat de impresionant. Cand ai asemenea adversari ai integrarii, chiar daca nu esti de acord cu ei, trebuie sa-i asculti cu atentie, pentru ca s-ar putea ca macar partial ei sa aiba dreptate, mai ales ca lucrurile pe care le spun nu au legatura cu cine este temporar la putere in Franta (Chirac sau Raffarin) sau in alte tari, ci cu modul in care s-a finalizat un proiect european colectiv.
Unii dintre adversarii Europei integrate sunt tocmai aceia care au fost marginalizati in ultimele decenii de marile familii politice europene - dreapta radicala a lui Le Pen, stanga radicala a comunistilor si trotkistilor. In circumstante favorabile, cei care vor sa distruga sau care se impotrivesc celor care construiesc pot avea castig de cauza. Neindoielnic, ei vor fi sursa de inspiratie pentru alte forte de tip antisistem. Pare aproape de la sine inteles ca partide de tip antisistem din anumite tari aspirante vor deveni partide antisistem in cadrul mai larg european. Exemplul cel mai la indemana din tara noastra este Prm: dupa incercarea nereusita de a se apropia de Partidul Popular European - chiar si prin schimbarea numelui (devenit Partidul Popular Romania Mare), dupa simularea retragerii lui C.V. Tudor din functia de presedinte al respectivei formatiuni -, a venit din nou timpul exprimarii resentimentelor. Modelul Frantei resentimentare si antieuropene va fi contagios. Se poate ajunge chiar la un nonsens, o Europa antieuropeana.
Franta a fost una dintre cele sase tari fondatoare ale proiectului european. Schimbarea la fata a orientarii proeuropene a Frantei intervine dupa ce aceasta tara s-a definit in ultima vreme drept una dintre cele mai antiamericane tari din lume. Dezorientarea si incertitudinea profunde in care traieste Franta actuala (sesizata fin chiar de premierul Belgiei) arata cat de dificil este chiar si pentru o mare cultura sa se defineasca mai mult drept "anti"-ceva decat "pro"-ceva. A venit vremea ca tarile "vechii Europe" sa cedeze initiativa (macar pentru o vreme) tarilor "noii Europe", care nu au reticente si resentimente fata de proiectul constitutional al Ue.