"Cum am slabit 25 de kilograme"

Cititor Formula AS
Ma numesc Otava Corina, am 19 ani si in urma cu trei ani am tinut o cura de slabire, pe care doresc sa o dezvalui cititoarelor revistei "Formula As" si, mai ales, acelora dintre ele care au probleme cu greutatea. Dieta de slabire este alcatuita pe baza unor sfaturi importante date de dieteticieni. In timp de sase luni, am reusit sa slabesc de la 80 kg la 55 kg, adica am dat jos 25 de kilograme.

Iata cum am procedat: am renuntat, treptat, la dulciuri, paste fainoase, grasimi, supe si ciorbe grase si le-am inlocuit cu lactate (iaurt, lapte degresat, branza de vaci, cas, chefir), fructe multe, in special mere si portocale, salate de legume fierte sau crude, carne slaba fiarta sau la gratar, supe si ciorbe fara grasime, oua fierte. O data pe saptamana, mancam numai fructe. Incercam sa mananc in asa fel incat sa nu depasesc 1200 de calorii pe zi. Beam foarte multe lichide, in special apa minerala plata si ceai fara zahar (1,5 - 2 l lichide pe zi). O regula pe care am respectat-o mereu a fost sa iau masa la ore fixe si sa nu renunt niciodata la micul dejun. In fiecare seara, faceam aerobic, aproximativ 10 minute.
Cateva sfaturi generale:
sa nu se abuzeze de sare;
sa nu se consume alcool (alcoolul ingrasa);
sa se respecte cantitatile de alimente stabilite.
Daca vi se face foame intre mese, nu rontaiti biscuiti, covrigi, alune (au multe calorii), ci luati un fruct, o leguma cruda, beti apa minerala sau suc natural (fara zahar). Meniul vi-l puteti alcatui dvs., dupa preferinte, folosind un tabel cu numarul de calorii al alimentelor principale. Unul dintre meniurile mele arata cam asa:
Mic-dejun - o felie de paine; telemea (50 g) sau crenvursti (100 g) sau o lingurita de miere + 5 g unt sau sunca (50 g) + unt (15 g); o leguma (rosie, castravete, gogosar, ardei gras); o cana de ceai sau lapte cu cafea.
Pranz - supa de legume (200 ml) sau supa de pui sau ciorba de legume; friptura de pasare (100 g) sau antricot la gratar (100 g) cu legume sau cartofi natur (150 g); salata verde, muraturi, salata asortata.
Cina - peste rasol (150 g) + legume a la greque - 100 g (ulei 5 g) + compot de fructe; sau salata de cruditati + friptura slaba + 2 mere.
Incercati acest regim care nu infometeaza si veti vedea ca va veti simti mai bine, veti avea mai multa energie si, in plus, veti scapa de kilogramele care va dau atata bataie de cap. Va doresc mult succes si mai ales rabdare!
Otava Corina - Aleea Episcop Popeea,
bl. 27, sc. A, ap. 17, Sacele, jud. Brasov