De la inceput, participarea la aceste targuri a impus criterii care scoteau din carti buna parte din solicitanti. Se cere, de pilda, sa fii somer cu acte ori sa ai sub sau peste o anumita varsta, domiciliul stabil in zona firmei care angajeaza, casa ori masina, carnet auto si studii cum nu au multi dintre angajatori. Si asa, primele targuri au adunat mii de solicitanti, de regula oameni la varsta a doua, pe care anii de tranzitie, falimentul intreprinderilor comuniste, ezitarile guvernelor si deruta personala i-au sters din registre contabile si din organigrame. Insa meseriile expirate n-au cautare. Nu se mai cer sculeri matriteri, sudori, turnatori, nituitori. Se cauta operatori pe calculator, programatori, brokeri, specialisti in relatii publice, secretare cu licenta si limbi straine vorbite fluent. Cererea nu are nici o legatura cu oferta. Solicitantii ofera de regula o diploma de bacalaureat, un carnet de sofer, cateva boabe de engleza invatata din filmele cu batai.
De la o vreme, targurile s-au specializat. Nu se mai adreseaza somerilor sau adultilor care spera la o a doua sansa. Sub nasul organizatiilor de combatere a discriminarii, in Romania se practica pe scara larga discriminarea pozitiva. Avem o experienta de decenii in domeniu. S-au tot facut discriminari profesionale si sociale pentru a acorda sanse unor categorii sociale sau umane privilegiate, activisti, baieti de partid cu dosarul beton. Azi, singurul rezultat concret al targurilor de joburi este adancirea segregarilor de toate tipurile din societatea romaneasca. Procentul de somaj in randul femeilor este acelasi. La fel si in cazul rromilor. Tratati drept altceva decat pe piata obisnuita de munca, acestia evita targurile de joburi. Acelasi lucru si in zonele defavorizate, unde targurile devin comedii de situatie si de moravuri grele.
Probabil ca principalul defect al acestor targuri este tocmai faptul ca impun grile discriminatorii. Pana si selectia firmelor se face pe baza unor criterii. Nu pot participa patronii care nu scot la concurs posturi pentru anumite categorii sociale sau umane. La urma urmei, de ce n-ar putea fi paznic si o femeie? De ce n-ar fi ingrijitoare pentru un batran si un barbat? Cine spune ca, dupa un curs de calificare, nu poti fi mai bun decat cel cu cinci ani de experienta? Al doilea defect al targurilor de munca este ca sunt mereu parasutate intr-un peisaj care, de multe ori, nu are nici o legatura cu oferta. De ce s-ar prezenta la un targ un operator supercalificat pe calculator? Doar daca targul ii ofera sansa promovarii si salariul de rigoare. De ce sa participe un rrom la un targ de joburi care nu-i ofera un loc de munca in domeniul bijuteriilor, al constructiilor, al artizanatului sau ca instrumentist, adica acele domenii in care tiganii au, traditional, o sansa.
Prost gandite si organizate, discriminatorii, inadecvate, targurile de joburi nu mai au nici macar savoarea noutatii. Noutatea se petrece in alta parte. Angajarile nu se mai fac la gramada, o data pe luna, in cadru organizat. Diversificarea pietei muncii se face pe cai laturalnice, prin Cv-uri, interviuri, perioade de proba, dovezi de eficienta si incredere. Desigur, si aceste procedee se dovedesc de multe ori ineficiente, abuzive, chiar ilegale. Dar sunt, la aceasta ora, singurele cai prin care se fac cele mai multe angajari. Daca e ceva de reparat, aici este. De aceea, targurile de joburi ar putea sa dispara, fara sa bage nimeni de seama. Mai ales ca singurul lor efect este ca le dau solicitantilor speranta ca pot trece prin tranzitie fara sa se schimbe.