Cand si-a dat seama ca ar putea aduna intr-o carte interviurile sale cu scriitori, realizate de-o viata, Nicolae Baciut a fost cuprins de un fel de panica: "Nimic nu mai poate fi indreptat...!". Ce bine era sa se fi gandit la asta de la inceput, de pe vremea cand lucra ca tanar poet si reporter la revista clujeana "Echinox" sau la "Vatra" din Targu-Mures. Altfel ar fi randuit lucrurile. Poate ar fi tinut seama de ierarhii, de o anume logica a istoriei literare, de o seama de rigori critice. Dar asa... Cu pletele in vant, ingenios si bine temperat, s-a lansat si in televiziune, filmand mii de stiri, reportaje si alte si alte interviuri. Astazi, "drogat" de atatea calatorii in actualitate si in viata literara, neobositul publicist asista parca neputincios la editarea, aproape de la sine, a celor doua volume de aproape 1000 de pagini, resemnandu-se si asumandu-si toate riscurile: "Nu mai pot da ceasul inapoi". Definind dialogul drept o "cale de acces" peste barierele lumii literare, Baciut construieste in cele din urma un veritabil "desant", intrand cu inima deschisa, cu o nestavilita spontaneitate, cu nerv si stralucire stilistica in curtea interioara a literaturii ultimei jumatati de secol. Intr-o ordine aleatorie, prin fata cititorului defileaza toate numele cunoscute ale vremii, de la Mihai Beniuc la Augustin Buzura, de la Romulus Guga la Mircea Tomus, Nichita Stanescu, Marin Sorescu si altii. Toti sunt "vii", toti stau de vorba, au haz, au umor, sunt geniali. Rezulta o panorama a inimilor fierbinti, a destainuirilor socante, o lume "eclatanta" care are "culoare, idei si dinamism", cum spune Petru Poanta, si in care e bine sa fii, sa te pierzi, cu uimire si bucurie. Dupa decenii de dialog cu marile spirite ale natiei, Baciut iese in lume cu ochii arsi de mii de idei, carora se vede ca le-a fost un "manager" privilegiat.