Psd-ul a ramas ceea ce era de la inceput: un partid oligarhic, construit pe schema partidelor comuniste. "Baietii", proveniti - cei mai multi - din structurile de conducere ale pepinierei Pcr, Utc-ul si Uascr-ul, nu au mai fost legati intre ei pe convingeri doctrinare (ce nu functionau, de altfel, nici in perioada comunista), ci pe interes, pe sustinerea reciproca in privatizarea "cu succes" a economiei de stat. Singurul care a mentinut sus steagul ideologiei de stanga a fost "saracul, dar cinstitul" Ion Iliescu. Rolul lui "istoric" era cel de a asigura tranzitia lina de la "proprietatea comuna" - pe care o exploata nomenclatura - la proprietatea particulara a aceleiasi nomenclaturi, transformata in oligarhie. D-l Iliescu a dat glazura doctrinara de care aveau nevoie cei multi pentru a nu baga de seama ce fac, in structurile administratiei, fostii activisti. Populismul este, ca si religia, pentru liderii comunisti, "opium pentru popor". D-l Iliescu a vandut din greu acest opium, asigurand "partidului" linistea necesara pentru "finalizarea tranzitiei". Care, desigur, nu se putea realiza decat prin detinerea puterii.
"Obiectivul" a fost atins in ultimul mandat Psd-ist, incheiat in noiembrie 2004. Urmele marilor "tunuri" ale privatizarii s-au sters in aceasta perioada, averile dobandite peste noapte s-au onorabilizat, ierarhiile locale au devenit stabile si "nobile" prin baronii asezati in fiecare judet, in fiecare localitate. Rolul lui Ion Iliescu in cacealmaua istorica trasa poporului roman se incheiase. "Tatucul" nu a realizat insa situatia, desi "baietii" ii sugerau ca ar fi momentul sa se retraga in... Istorie. Ba chiar, la un moment dat, el a devenit stanjenitor prin izbucnirile sale necontrolate impotriva "capitalismului de cumetrie" si a infumurarii baroniale. Mafia Psd-ista nu mai avea nevoie de masca social-democrata si de sfaturile de cumpatare ale celui care a promovat-o si a acoperit-o tot timpul. Pentru deturnarea fondurilor europene care urmeaza sa vina datorita integrarii, "experienta" lui Iliescu nu mai era necesara. Liderii Psd-isti i-au propus, in consecinta, o presedintie de onoare ce, desi il marginaliza, ii putea oferi totusi iluzia unui rol politic de prima marime. Ion Iliescu nu a vrut, sau nu a putut sa inteleaga situatia. Asemeni tuturor liderilor comunisti, el nu era dispus sa abandoneze vreodata politica. Din postul de presedinte al tarii si-a exprimat clar dorinta de a reveni in fruntea partidului pe care l-a fondat, de a decide strategia lui, promovarea sau "rotirea cadrelor". De pe pozitia de atunci, nimeni nu i se putea impotrivi.
Debarasarea s-a facut in cea mai pura traditie comunista. Adrian Nastase, principalul concurent la sefia partidului, a acceptat sa candideze pe postul subaltern de presedinte executiv, adormind vigilenta exersatului politician pentru care Mircea Geoana reprezenta o cantitate neglijabila. Ion Iliescu a fost atat de convins ca stapaneste situatia, incat, chiar in timpul congresului, a impus candidatura la functia de secretar general al Psd-ului a Ecaterinei Andronescu, impotriva lui Miron Mitrea. Fostul ministru al Transporturilor s-a aliat imediat cu grupul "clujenilor", condus de Ioan Rus, inclinand decisiv balanta in favoarea lui Geoana. Ion Iliescu a realizat prea tarziu faptul ca jocurile erau facute, discursul sau dramatic din ultima zi a reuniunii nemaiputand sa schimbe nimic.
Mircea Geoana a fost ales ca urmare a unui compromis intre grupurile de influenta dominate de Nastase, Mitrea si Rus, care au cazut de acord ca, in conjunctura prezenta, el este cea mai buna solutie. Fragilitatea lui politica si impactul relativ limitat la "baronii" partidului au fost principalele argumente pentru sustinerea unei candidaturi ce parea de complezenta. Toate grupurile interne spera sa-l manevreze pe Geoana, asigurandu-si dominatia in partid. Probabil ca la fel au gandit si baronii lui Gheorghiu-Dej cand, dupa moartea acestuia, au optat pentru N. Ceausescu, cel mai slab pregatit dintre liderii Pcr ai momentului. Ca si Ceausescu in prima faza, Geoana a propus o conducere colectiva, menita sa stabilizeze echilibrul de forte din Psd. Clujenii nu i-au iertat lui Nastase colaborarea cu Iliescu, iar Mitrea si gruparea moldovenilor au resimtit dur lipsa de sprijin din partea fostului sef al partidului. Nastase doreste aprig sa redevina primul lider al Psd-ului si va face totul pentru a-l inlocui rapid pe Geoana la viitorul congres. Primele semne ale redistribuirii cartilor in Psd se vor vedea curand, odata cu nominalizarea pentru "guvernul-fantoma" si cu fixarea prezumtivului candidat al partidului pentru presedintia tarii. Nastase a cerut, se stie, ca seful guvernului sa fie conducatorul de drept al formatiunii.
Ce va face insa Ion Iliescu? Dupa ce si-a pierdut toate birourile, fostul lider s-a inchis intr-o tacere incruntata. El s-ar putea rupe de Psd, dar acum - cand resursele sale electorale sunt epuizate - lansarea unui nou partid s-ar putea vadi o aventura. Multi dintre apropiatii sai au trecut cu arme si bagaje in tabara invingatorilor. Ion Iliescu ar mai putea miza si pe conflictul latent intre grupurile interne, oferindu-si vreunuia experienta sa politica, dar fara sansa de a reveni pe primul plan. Exclus de pe scena, el nu va mai avea nici impactul populist de odinioara la cei multi si saraci. Oricine isi aminteste ca, atunci cand inmormantau pe cineva, comunistii inmormantau temeinic.