Dupa cum lesne se poate ghici din titlu, piesa ii este dedicata celei despre care Presedintele Frantei, Jacques Chirac, avea sa scrie candva: "Numele Marlenei Dietrich, mai mult decat altele, se confunda cu insusi cinematograful. Multe, foarte multe actrite au devenit staruri, putine s-au transformat in mituri". Autoarea acestei excelente piese - tradusa cu binecunoscutul ei talent de Antoaneta Ralian - este Pam Gems (Iris Pamela Gems). Nascuta in 1925 in Anglia, licentiata in psihologie la Manchester University, ea colaboreaza cu Royal Shakespeare Company si, intre timp, scrie piese de teatru. Printre ele - Piaf (dedicata, desigur, acelei mari voci a sansonetei frantuzesti - Edith Piaf) si aceasta... Marlene. Piesa nu are nimic cu "telenovela", nimic "siropos". Este o radiografie lucida, nemiloasa si totusi tandra, a unui destin de exceptie, cu suisurile si coborasurile lui. Pam Gems ne infatiseaza o Marlene incoronata cu insemnele mitului, dar care este o fiinta din carne si sange, o fiinta care adora si care detesta, care a starnit pasiuni, dar care, iata, se simte atinsa de aripa cenusie a batranetii apropiate... O batranete cu care este hotarata sa lupte cu inversunare, muncind din rasputeri, facand turnee istovitoare. Cinica, lucida, dulce, duioasa, generoasa, agresiva, egoista, tiranica, razbunatoare, ironica, autoironica... Si cate si mai cate nuante ale firii ei, ale "exploziilor" ei de iubire ori de revolta, a surprins scriitoarea-psiholog Pamela Gems in aceasta piesa! Nu stiu cine a mai jucat pe vreo scena acest personaj. Dar stiu ca, invitata sa vada exceptionalul spectacol, oferit cu piesa ei, de Teatrul de Comedie din Bucuresti, Pam Gems ar fi deosebit de incantata de realizarea Catalinei Buzoianu - aceasta mare regizoare, cea care a pus in scena piesa. Si mai stiu ca ea ar aplauda-o cu acelasi entuziasm cu care a ovationat-o, inca de la premiera, publicul romanesc pe Emilia Popescu. Din fericire, toti sunt buni in acest spectacol. Si Aurora Leonte, in rolul dificil al actritei ratate, si scenografia semnata de Velica Panduru, care, cu putine elemente, concentreaza intr-un singur decor cabina celebrei actrite, la drept vorbind un univers din care nu lipsesc rochiile fabuloase si "accesoriile" Marlenei Dietrich. Minunata este si muzica ce insoteste, aproape tot timpul, acest superb "portret". Ea este semnata de atat de talentatul Petru Margineanu (fiul regizorului Nicolae Margineanu). Cat despre meritul Catalinei Buzoianu - el este, desigur, unul de exceptie. In primul rand, ea isi dovedeste - a cata oara? - flerul. Instinctul cu care-si alege piesele ce urmeaza sa puna in valoare marele ei talent. Harul cu care stie sa exploateze, sa "amusine", sa imbogateasca fiecare nuanta a replicilor scrise de dramaturg. Fie ca e vorba de unul de faima mondiala, cum ar fi Pirandello, fie ca este vorba de cineva mai putin cunoscut - cum ar fi Pam Gems. Si mai are un mare merit Catalina Buzoianu: ea stie sa-si aleaga actorii. "Textul este o pledoarie a conditiei creatiei. E un malaxor al actorului star", spune ea. "As minti daca as spune ca pentru acest motiv am pus piesa. Am pus-o pentru Emilia Popescu!" Asadar, ca de obicei, Catalina Buzoianu a stiut pe cine sa mizeze pentru rolul principal.
Iar Emilia Popescu ne dovedeste, mai ales in acest "cumplit de greu" rol, ca face parte din specia (rarisima!) a actorilor totali. Nu stiu cate spaime va fi infruntat tanara si frumoasa noastra actrita cand i s-a propus rolul! Nu stiu cate cosmaruri va fi avut cand s-a apucat de repetitii! De repetitiile la un spectacol in care joaca drama unui star mondial intrat intr-un "Malaxor", framantarile unei femei splendide, chinuita de ideea unei imbatraniri iminente. De repetitiile unui spectacol in care canta cu brio... live! multe dintre hit-urile Marlenei. In care, indrumata de coregraful Florin Fieroiu, trebuie sa si danseze! Si o face cu mult har! Din aceasta cumplita, mistuitoare incercare, Emilia Popescu face un mare, greu de egalat succes! Pana la urma, "umbra" Marlenei nu o mai inspaimanta. Nu stiu cate tinere actrite - sau mai putin tinere - de pe la noi s-ar putea ridica la performanta ei. Cred ca nici una!
In caietul program al spectacolului putem citi acest gand, care-i innobileaza creatia: "Ii multumesc Catalinei Buzoianu pentru ca m-a reinventat si tie, Marlene, ca mi-ai lasat o dara din parfumul tau. Dedic acest spectacol profesoarei mele, Olga Tudorache, cu adanca plecaciune de iubire"...
... Iar eu cred ca daca, din fericire sau nefericire pentru el, marele Ernest Hemingway ar fi trait in zilele noastre, si daca el s-ar fi abatut, de-adevarat ori ca o umbra, pe la Teatrul de Comedie din Bucuresti, ei bine, vazand-o pe Emilia Popescu - fascinantul "Ernie" s-ar mai fi indragostit, inca o data, ba chiar si mai tare, de Marlene...
P.S. Oare ce explicatie ni s-ar putea da pentru faptul ca aceasta minune de spectacol nu a fost nici macar nominalizat cu prilejul Galei Premiilor Uniter?