In 1983, cu girul criticului si profesorului Ovid S. Crohmalniceanu, care ii indrumase in cenaclul "Junimea" de la Filologia bucuresteana, apareau intr-un volum colectiv de proza scurta 18 tineri autori. Desant 83 a marcat o innoire in peisajul literar al epocii, privilegiind adevarul de viata individual, dezinvoltura, autenticitatea limbajului, umorul intelectual si experimentul in constructia narativa. Dintre acei autori in jur de 30 de ani, "desantati" in pluton, s-au desprins si si-au urmat drumul propriu cativa dintre cei mai buni scriitori de azi, inclusiv in programele scolare si universitare, tradusi in strainatate (Mircea Nedelciu - din nefericire cu o opera prematur incheiata, Mircea Cartarescu, Gheorghe Craciun), sau figurand in dictionarele de scriitori cu pagini intregi (Sorin Preda, colegul nostru de redactie, Cristian Teodorescu, Constantin Stan, Hanibal Stanciulescu). Majoritatea desantistilor talentati au trecut in timp de la proza scurta la roman, care presupune mai complexe probleme de constructie epica, rabdare, experienta in configurarea unei lumi semnificative, "functionand" in toate datele ei, la concurenta cu viata reala. Doar in ultimul timp au aparut trei romane foarte bune ale fostilor desantisti: Pupa russa de Gheorghe Craciun (Editura "Humanitas"), Gerda de Constantin Stan (Ed. "Cartea Romaneasca") si Dupa vanzare de Ion Lacusta - pe care vi-l recomand cu entuziasm azi. Pe langa mai multe carti de povestiri premiate, Ioan Lacusta, care din 1972 lucreaza la revista "Magazin istoric", si-a adaugat in bibliografie volume de comentarii ale unor documente istorice, a ingrijit editii de interes documentar si a publicat cercetari asupra unor evenimente cruciale pentru Romania secolului Xx. Pentru ca acum sa revina la literatura de fictiune (de fapt, de autofictiune) cu un roman pe cat de bine scris, pe atat de emotionant. Dupa vanzare este povestea spusa la persoana I a unui scriitor ajuns la "varsta critica" de 50 de ani si care se intoarce in satul lui nord-dobrogean pentru a vinde casa ramasa pustie dupa moartea parintilor. Drumul si putinele zile petrecute in sat pana la intocmirea actelor ii prilejuiesc rememorarea fragmentara a intregii sale existente, din anii 50 si pana azi, intr-un permanent balans trecut-prezent, punctat cu meditatii, confesii, notatii ca de jurnal intim. Lumea cartii e populata cu o multime de personaje ce au jucat un rol in viata lui de copil, de adolescent la internatul unui orasel de provincie, de student la Bucuresti, de ziarist oportunist la "Satul socialist", de scriitor care-si apara macar proza de compromisuri. Multele povesti ale acestor personaje episodice, carora naratorul le contureaza, din informatii ulterioare, destinul, sunt conexate cu traiectul personajului central si cel mai interesant, burlacul egocentric retraind si relatand bunele si relele vietii lui. Despre dragostea unica pentru consateanca Rioara si numeroasele aventuri erotice spre care il poarta o sexualitate mereu flamanda, despre compromisuri, lasitati, comoditati, despre luminarile prin lecturi, despre boala, ratare si moarte, despre despartirea de trecut si negasirea unui loc in prezent - toate aceste marturisiri cu ton predominant amarui sunt "puse in scena", pulseaza viu in fraze de o suculenta, o stiinta a detaliului semnificativ, admirabile. Limbajul, atmosfera, pata de culoare, umorul si uneori chiar patosul contribuie la senzatia de autentic, de spontan, coplesind strategia narativa. Manat de mersul vietii in alte directii decat ar fi vrut, plictisit de chiar meseria scrisului, naratorul spera ca in cuvintele lui sa se prelinga si un strop de suflet, ceva din propria intelegere a vietii, a omului, a lumii imprevizibile, cu un talc moral incifrat. Speranta implinita, caci iubirea supravietuind prin ani cu Rioara, pana la moartea ei, destinele altor personaje feminine - Masa, Genica, sentimentele filiale ale naratorului, franchetea nemaiintalnita la alt scriitor de azi in a-si marturisi oportunismul sunt impresionante. Stropii de suflet curg din pagina spre setea cititorului. Poate finalul surprinzator, in cu totul alt registru stilistic, in care sunt adunate si toate firele epice ramase in suspensie pana atunci, e cam disonant si fortat, de parca Ioan Lacusta n-ar fi stiut cum sa puna capat romanului. Dar, in ansamblu, Dupa vanzare e o carte frumoasa si trista despre epoca noastra.