Semnarea Tratatului de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, eveniment istoric de o importanta capitala pentru destinul tarii, a trecut aproape neobservata, din pricina crizei ostaticilor din Irak si a decesului Sfantului Parinte Ioan Paul al Ii-lea. Poate niciodata in ultima suta de ani, luna aprilie nu a fost atat de plina de evenimente de natura sa schimbe Romania si intreaga lume. Cu toate ca opozantii nostri traditionali - nostalgicii imperiali austrieci, germani si unguri - au votat contra, declansand ostilitati antiromanesti de proportii in presa occidentala, numarul de voturi a fost coplesitor, in favoarea aderarii tandemului romano-bulgar. Impresia a fost ca, desi unii ne vor dupa usa, "cineva" ne vrea cu tot dinadinsul "in randul lumii". Asadar, intrand in linie dreapta pe calea ce ne-a fost deschisa, este pentru prima oara cand politica externa romaneasca opereaza cu certitudini si nu cu oscilatiile de tip oriental, specifice unei diplomatii aflate mereu in zodia Racului (un pas inainte, doi pasi inapoi). Aceasta situatie noua pentru politicienii romani are un corespondent si in viata reala a tarii, dar mai ales in viata taranilor nostri, expusi cu prioritate la chinurile integrarii. Aflata intr-un proces accelerat de pierdere a identitatii, taranimea va fi lovita in plin, atat de mierea, cat si de fierea revarsate din cerul cu stele al Bruxelles-ului. In consecinta, lucrul cel mai bun pe care-l au de facut guvernantii in aceasta clipa este procurarea unei cantitati cat mai mari de "anestezic", veghind ca interventia chirurgilor europeni asupra romanilor sa doara cat mai putin si, mai ales, sa nu fie mortala. In ceea ce-i priveste, agricultorii natiei au inceput sa-si dea seama ca nu mai e de glumit: dupa colectivizarea din anii 60 (sec. Xx), vine asupra lor europenizarea din anii 10 (sec. Xxi), care lasa sa se intrevada de pe acum curbele de sacrificiu. Cu toate acestea, daca guvernantii se vor implica mai mult in comunicarea cu poporul, exista speranta intr-o tranzitie suportabila, cu o cota de beneficii si nu doar de sacrificii. Cel putin asa cred unii dintre cei vizati direct de acest proces, tarani din diferite zone ale tarii, prieteni mai vechi sau mai noi ai revistei "Formula As".
Constantin Vintila
Cultivator de cartofi din comuna Lisa, judetul Brasov
"Pana om lua-o pe brazda cea buna,
riscam sa ne dam sufletul"
- Ce credeti ca ii asteapta pe tarani dupa integrarea europeana din 2007?
- Pentru noi, taranii romani, Europa nu va veni cu tava, sa zica: ia, romane, umple-ti buzunarul de bani! Ma ia ameteala cand ma gandesc cate ne asteapta intr-un timp atat de scurt. Nu vom mai detine prea mult din tara asta. Babele noastre din comuna, cu 300.000 de lei pensie, vor fi fortate de imprejurari sa-si dea pamantul fermierilor tineri, romani, dar nu numai: francezii, englezii, italienii abia asteapta momentul. Va fi mare incurcatura; pana om lua-o pe brazda a buna, riscam sa ne dam sufletul. E mult si e greu pana departe, cu benzina care ajunge la 40.000 de lei, mai scumpa decat in Austria si Grecia.
- Se spune ca intreaga natiune va trebui sa faca mari sacrificii. Va e teama?
- Din cate inteleg, sacrificiile vor apasa intr-adevar pe toata suflarea neamului, dar masa de la jumate in jos, adica mijlocasii si saracii, isi va lua cea mai mare portie de suferinta, asa cum s-a intamplat intotdeauna in istorie. Ma uit cu jale la hambarele mele pline cu cartofi de samanta, soi rosu de Sfantu Gheorghe. Cand am cumparat, am platit 12.000 - 14.000 de lei kilogramul. Acum nu pot sa vand nici cu 1.000 (una mie) de lei kilogramul! Cine a mai pomenit atata batjocura? Ca sa nu mai vorbesc de cartofii de consum, pe care abia ii vand cu 3.500 de lei, dupa ce guvernantii au aprobat importuri subventionate din Europa. In cazul asta, maine, poimaine, taranii pier, sunt scosi la pensie, terminati, stransi de gat. Eu, unul, sunt dezgustat. Sa vreau sa schimb cultura, sa trec pe plante tehnice, dar cine sa le cumpere? Chiar ca ma gandesc sa inchid ochii si sa dau pamantul la ferma, sa-l lucreze altii mai tineri, asa cum doreste doamna asta, Europa. Amin".
Constantin Banu
Fermier si intreprinzator
din comuna Baia de Fier, judetul Gorj
"Intrarea in Ue va spori sansele agricultorilor
de a munci in satul lor ca fermieri"
- In urma cu cinci ani, mi-ati vorbit de intentia de a construi o ferma moderna si o fabrica de lactate. Vi s-a implinit visul?
- Cata vreme baronul Mischie a domnit peste plaiurile gorjene, a fost imposibil sa obtin o finantare Sapard, pentru construirea unei ferme moderne de vaci si a unei unitati de procesare a laptelui. Dupa nenumarate incercari, am ajuns, totusi, in stadiul de a intocmi actele pentru achizitionarea unor utilaje, dar am renuntat in ultima clipa: livrarea trebuia facuta tot printr-o firma a baronului, la pretul impus de el. Slava Domnului ca s-a schimbat situatia! Ca ne-am apropiat de Europa. E mai bine pentru toata lumea, dar proiectul fermei mele intampina alte obstacole: standardele Ue, mult mai ridicate si mai exigente decat ar fi fost in urma cu doi - trei ani. Ca sa construiesti astazi, trebuie sa cheltuiesti mult mai mult. Vegheaza asupra ta ochiul expert al domnilor scoliti la Bruxelles. Ce-i de facut? Inteleg ca trebuie sa ne supunem, sa acceptam faptul ca viata in Europa are costuri mari. Dar pentru noi, taranii, ele vor fi greu de suportat, cel putin la inceput.
- Baronul nu mai dicteaza, banii de la Sapard va asteapta, sunteti inca tanar. Veti construi, totusi, ferma?
- Intr-adevar, noua filosofie a Agentiei Sapard (de fapt, filosofia este veche, dar mafia locala a impiedicat-o sa functioneze) a devenit operationala: pentru prima data in istoria recenta a Gorjului, se acorda credite nerambursabile, doar pe baza de concurs de proiecte, indiferent de ochii celui care face o cerere. S-a instalat normalitatea, asa cum cere Europa. Daca, asa cum am citit in "Formula As", ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, infiinteaza bancile rurale de credit agricol, oferindu-mi sansa de a imprumuta partea mea din finantarea proiectului, atunci se schimba situatia, nu voi putea sta pe margine.
- Va legati, deci, speranta de un proiect guvernamental. Faina se va macina insa la morile din Bruxelles. La asta nu v-ati gandit?
- Nu sunt prea lamurit cum vor merge lucrurile, dar cred ca intrarea in Ue va spori sansele agricultorilor de a munci in satul lor ca fermieri. Or, fermieri nu pot fi decat tinerii, pe cand pe batrani ii asteapta mari si neplacute surprize. Insa eu zic sa privim pentru moment partea plina a paharului.
Sabin Rogojanu
Pensionar, consilier local, mic fermier
din Carbunesti Sat, judetul Gorj
"Toti si-au primit inapoi bunurile si proprietatile,
numai la badea Gheorghe si la badea Ion
nu s-a gandit nimeni"
- In prima faza a integrarii europene vor fi afectate in special zonele sarace, cum e Gorjul. Ce ar trebui sa faca guvernantii pentru a creste sansele unui echilibru intre regiunile agricole?
- Prima urgenta este rezolvarea situatiei proprietatii. In acest context, daca tot intram pe usa din fata in Europa, se impune rezolvarea unei nedreptati istorice ce se face taranimii: despagubirea fostilor membri cooperatori pentru bunurile cu care s-au inscris fortat in C.A.P.: pluguri, grape, cultivatoare, tractoare, batoze, boi, cai, carute, butii de vin si tuica etc. Rromii si-au recuperat aurul confiscat; fostii patroni si-au primit, in natura sau in actiuni, fabricile nationalizate; urmasii bogatasilor au fost despagubiti, in bani sau in natura, pentru conacele, morile, atelierele, gaterele si fabricutele din mediul rural; regele Mihai si-a primit, si este corect acest lucru, o parte din palate; chiar si securistul Pacepa a fost cadorisit cu milioane de dolari de catre stat. Numai la badea Gheorghe si la badea Ion nu s-a gandit nimeni. Despagubirea la care ma refer ar capitaliza pur si simplu taranimea, ar fi o subventie meritata, care ar permite suportarea exigentelor europene cu mai mult curaj si demnitate.
- Ca fost profesor, locuiti la tara, munciti in gradina de legume. Vecinii, mai putin informati, vin si va intreaba cum va fi in Europa. Ce le raspundeti?
- Sa fim euro-optimisti. De aceea, le spun ca, pentru prima data in istorie, sansa de a scapa de saracie se arata la orizont. Bineinteles, nu prin cadouri facute de contribuabilii occidentali, ci prin munca proprie, la care se vor adauga invatatura si ajutorul efectiv, financiar si logistic, din partea comunitatii economice in care intram. Si nici peste noapte, ci in cativa ani. Ca sa priceapa mai bine, le spun ca eu insumi vreau sa investesc cateva mii de euro (jumatate imprumutati de la o banca, jumatate primiti gratis din fondurile europene). Vreau sa fac o stupina, unde sa produc miere ecologica pentru Europa. M-am inscris deja la cursuri - prima conditie ca sa-ti fie acceptat proiectul - si nu mi-e rusine sa invat la 64 de ani. Dupa parerea mea, saracia este in primul rand rezultatul unei mentalitati. Consatenii mei vor fi nevoiti sa nu mai gandeasca in acesti termeni, iar daca Ue va schimba fie si numai acest pacatos mod de gandire, merita sa intre in viata noastra.
Sofica Sandru
Taranca din comuna Sacalu de Padure,
judetul Mures
"Parerea mea e ca a fi vai de capul nostru"
- A venit momentul sa pasim cu hotarare spre Europa. Cum se vede aceasta "excursie" cu sens unic, de la Sacalu de Padure?
- Dapai, eu stiu ce-i aia? Cum merem? A fi mai bine, ori mai rau? Amu, pe la noi s-o mai mestecat binele cu raul, dar ma tem ca acolo va fi maaai rau... Ai vazut ca s-or scumpit toate alea, zice ca-n Europa. De ce ca-n Europa? De ce nu stau cu tara lor fiecare? Aud ca schimba banii, ca sa fie ca-n Europa. Nu pot intelege de ce zic ca astia sunt "lei vechi". Nu-s bugat de noi? De ce nu-i lasa? Eu ii vad tare faini, sunt nou-nouti cand vine pensioara. Dar ei, nu, ca asa ne cere Europa. Parerea mea e ca a fi vai de capul nostru. Lumea asta mere tot in jos. ... Dar in capul asta batran ma gandesc cate una data si altfel: poate sa fie mai bine, domnule! Noi poate nu pricepem, ca noi nu stim de Europa si de aia, dar eu cred ca asta, Traianu, face bine ce face, si aialalti, pe langa el, n-au alta cale s-aleaga. Daca-l asculta, a mere treaba si-a hi mai bine. Dumnezau sa ne tie, ca fara El nu-i speranta de nici un fel.